100 de zile cu un altfel de președinte
Klaus Iohannis a marcat perioada în care a încercat să se distanțeze cât de mult posibil de predecesorul său, Traian Băsescu. Noul președinte a rupt tradiția con - fe rințelor...
Administrația Prezidențială este o instituție publică din România, cu personalitate juridică proprie, care are rolul de a asigura suportul logistic, organizatoric și administrativ necesar Președintelui României pentru îndeplinirea prerogativelor și atribuțiilor sale constituționale și legale. Aceasta funcționează ca un aparat de lucru care deservește șeful statului, fiind formată din departamente, consilieri prezidențiali cu rang de ministru și consilieri de stat, care pregătesc analize, rapoarte și propuneri pe diverse domenii de politică publică (apărare, securitate națională, afaceri externe, justiție, educație etc.). Sediul său principal se află la Palatul Cotroceni din București, iar activitatea sa este reglementată prin legea privind organizarea și funcționarea serviciilor aflate la dispoziția Președintelui României.
Klaus Iohannis a marcat perioada în care a încercat să se distanțeze cât de mult posibil de predecesorul său, Traian Băsescu. Noul președinte a rupt tradiția con - fe rințelor...
Președintele Klaus Iohannis, și soția sa, Carmen, vor lua parte, la invitația Familiei Regale, la dineul oficial care va avea loc mâine seară la Castelul Peleș cu ocazia zilei de...
Preşedintele Klaus Iohannis participă mâine la bilanţul Ministerului Apărării Naţionale (MApN) pentru anul 2014, informează Administraţia Prezidenţială. Potrivit sursei citate, bilanţul MApN pe anul trecut va fi prezentat la sediul...
O mișcare a președintelui Iohannis învăluită în mister: George Scutaru a fost demis din funcția de consilier prezidențial pe probleme de securitate națională. Un comunicat sec al Palatului Cotroceni și...
Președintele Klaus Iohannis a semnat, ieri, decretul pentru eliberarea din funcția de consilier prezidenţial pentru securitate națională a lui George Scutaru . Tatiana Niculescu Bran, purtătorul de cuvânt al Administrației...
Noua structură organizatorică a Administraţiei Prezidenţiale este formată din 15 departamente. Consilierul prezidenţial Dan Mihalache conduce Cancelaria Prezidenţială, George Scutaru - Departamentul Securităţii Naţionale, Lazăr Comănescu pe cel privind Politica...
Nominalizat pentru funcția de director al SRI de președintele Klaus Iohannis, europarlamentarul Eduard Hellvig va fi audiat astăzi în comisia parlamentară de specialitate. Serviciul Român de Informații (SRI) va avea,...
Preşedintele Klaus Iohannis vizitează, azi, Centrul de Cercetare ELI-NP (Infrastructura Luminii Extreme - Fizică Nucleară) din cadrul Institutului Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizică şi Inginerie Nucleară 'Horia Hulubei', informează Administraţia...
Președintele Klaus Iohannis va merge, miercuri, în vizită la Înalta Curte de Casație și Justiție, potrivit Administrației Prezidențiale. Vizita are loc la ora 11.00 la invitația președintelui ÎCCJ, Livia Stanciu.
Fostul președinte georgian Mihail Saakașvili a fost numit consilier al președintelui ucrainean Petro Poroșenko, după cum anunță administrația prezidențială de la Kiev. Saakașvili va conducere Consiliul consultativ internațional pentru reforme,...
Comisiile de cultură ale celor două camere ale Parlamentului au avizat, ieri, după o ședință de circa 15 minute, numirea Dorinei Rusu în CNA. Propunerea a fost făcută de președintele...
Preşedintele Klaus Iohannis l-a felicitat joi, în cadrul unei convorbiri telefonice, pe omologul său italian, Sergio Mattarella, proaspăt ales în cea mai înaltă funcţie în Italia. Iohannis "i-a exprimat dorinţa...
La inițiativa Președintelui României, Klaus Iohannis, la nivelul Consiliului Operativ de Securitate Cibernetică (COSC) va începe din această săptămână reanalizarea prevederilor legislative în domeniul accesului la datele de trafic informațional...
Președintele României, Klaus Iohannis, a mers azi la CCR, la invitația președintelui Curții, Augustin Zegrean, informează Administra "Preşedintele României, domnul Klaus Iohannis, a făcut în această după-amiază o vizită la...
Administraţia Prezidenţială a publicat, azi, scrisoarea transmisă de preşedintele Klaus Iohannis preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, în care solicită să se ia act de demisia lui George Maior din...
Preşedintele Klaus Iohannis va decora azi, la Palatul Cotroceni, supravieţuitori ai Holocaustului. Potrivit Administraţiei Prezidenţiale, ceremonia se va desfăşura la ora 16,00. Şeful statului a semnat vineri un decret de...
Lupta împotriva corupției a fost o temă importantă în discuțiile de ieri, dintre Victoria Nuland, adjunctul Secretarului de stat al SUA, și Klaus Iohannis, președintele României. Nu avea cum să...
Multe dintre pozițiile exprimate cu o zi înainte în fața CSM, au fost nuanțate, ieri, de șeful statului într-un interviu pentru „Adevărul”. Klaus Iohannis a reinterpretat dorința sa ca România...
Sebastian Huluban a fost numit consilier de stat în cadrul Adminsitraţiei Prezidenţiale, în urma unei decizii semnate marţi de preşedintele Klaus Iohannis. "Președintele României, domnul Klaus Iohannis, a semnat marți,...
Președintele Klaus Iohannis și-a început ezitant cariera la Palatul Cotroceni. La fel și purtătoarea sa de cuvânt, Tatiana Niculescu- Bran. Putem spune că cei doi fac greșeli în tandem. Poate...