romania

România este un stat situat în sud-estul Europei Centrale, pe cursul inferior al Dunării, la nord de peninsula Balcanică și la țărmul nord-vestic al Mării Negre.[8] Pe teritoriul ei este situată aproape toată suprafața Deltei Dunării și partea sudică și centrală a Munților Carpați. Se învecinează cu Bulgaria la sud, Serbia la sud-vest, Ungaria la nord-vest, Ucraina la nord și est și Republica Moldova la est, iar țărmul Mării Negre se găsește la sud-est.

De-a lungul istoriei, diferite porțiuni ale teritoriului de astăzi al României au fost în componența sau sub administrația Daciei, Imperiului Roman, Imperiului Otoman, Imperiului Rus, Imperiului Austriac și a celui Austro-Ungar.

România a apărut ca stat, condus de Alexandru Ioan Cuza, în 1859, prin unirea dintre Moldova și Țara Românească, păstrând autonomia și statutul de stat tributar față de Imperiul Otoman, pe care-l aveau cele două principate. A fost recunoscută ca țară independentă 19 ani mai târziu. În 1918, în urma Primului Război Mondial, Transilvania, Bucovina și Basarabia s-au unit cu România formând România Mare sau România interbelică, care a avut cea mai mare extindere teritorială din istoria României (295.641 km2).

După înlăturarea regimului comunist instalat în România (1989) și după destrămarea Uniunii Sovietice (1991), statul a inițiat o serie de reforme economice și politice. După un deceniu de probleme economice, România a introdus noi reforme economice de ordin general (precum cota unică de impozitare, în 2005) și a aderat la alianța politico-militară NATO la 29 martie 2004 și la Uniunea Europeană la 1 ianuarie 2007.

România este o republică semi-prezidențială. Este al nouălea stat după suprafața teritoriului (238.397 km²) și al șaptelea după numărul populației (peste 20 milioane locuitori)[9] dintre statele membre ale Uniunii Europene. Capitala țării, București, este și cel mai mare oraș al acesteia și al șaselea oraș din UE după populație (1,9 milioane locuitori).

Cum a reușit un PRIMAR din ROMÂNIA să scape de un DOSAR PENAL

Cum a reușit un PRIMAR din ROMÂNIA să scape de un DOSAR PENAL

ÎCCJ a decis marţi încetarea procesului penal împotriva fostului primar al municipiului Craiova Antonie Solomon, ca urmare a prescrierii faptelor. În decembrie 2016, Curtea de Apel Craiova l-a achitat pe...

PATRU CUTREMURE într-o SINGURĂ ZI, în ROMÂNIA

PATRU CUTREMURE într-o SINGURĂ ZI, în ROMÂNIA

România a fost lovită de patru cutremure, toate fiind produse la în zona Vrancea, județul Buzău și având magnitudini cuprinse între 2 și 2,2 grade pe Richter. Institutul National de...

Vremea în ROMÂNIA. Temperaturi cu 10 grade mai SCĂZUTE decât MEDIA OBIȘNUITĂ

Vremea în ROMÂNIA. Temperaturi cu 10 grade mai SCĂZUTE decât MEDIA OBIȘNUITĂ

Potrivit meteorologilor, în perioada 20 martie, ora 15:00 - 22 martie, ora 10:00, vremea se va menţine deosebit de rece, cu valori termice mai scăzute, în general, cu 10 grade...

Adrian Severin: „România s-a opus ridicării MCV printr-o telegramă de la Cotroceni către Mihnea Motoc”

Adrian Severin: „România s-a opus ridicării MCV printr-o telegramă de la Cotroceni către Mihnea Motoc”

Fostul președinte al delegației PSD din Parlamentul European în perioada 2005-2014, Adrian Severin, a relatat întrun interviu acordat „Evenimentului zilei” că, sub președinția lui Traian Băsescu, fostul ambasador Mihnea Motoc...

Un stîlp de nădejde al Binomului SRI - DNA: Denunțătorul de serviciu. România lui Cristoiu

Un stîlp de nădejde al Binomului SRI - DNA: Denunțătorul de serviciu. România lui Cristoiu

Episodul al treilea din serialul care e interviul cu Sebastian Ghiță s-a ocupat pe larg și în chip insistent de ceea ce aș putea numi mecanismul Denunțătorului de serviciu în...

ARMATA României RECRUTEAZĂ ELEVI. Anunţul făcut de MApN

ARMATA României RECRUTEAZĂ ELEVI. Anunţul făcut de MApN

Armata României a lansat un concurs de selecţie pentru elevi. Este vorba despre concursul naţional cea de-a XII-a ediţie a Taberei de vară pentru cercetaşi – „Fii cel mai bun!...

Județul Timiș s-a alăturat localităților care au votat UNIREA simbolică dintre România și Basarabia

Județul Timiș s-a alăturat localităților care au votat UNIREA simbolică dintre România și Basarabia

Județul Timiș s-a alăturat sutelor de localități care au votat simbolica Declarație de Unire a Basarabiei cu România. Aleşii judeţeni din Timiş au acordat marţi un vot simbolic "Declaraţiei de...

Ambasada României în SUA, anunț important. Finanțează 30 de proiecte de tip START-UP

Ambasada României în SUA, anunț important. Finanțează 30 de proiecte de tip START-UP

George Maior, ambasadorul României în SUA, a avut un mesaj de susținere pentru tinerii care doresc să se reîntoarcă în țară și să pună bazele unei afaceri solide. Discursul a...

A MURIT Coralia Meteleanu. A fost profesoară de dicție a ZECI de JURNALIȘTI și PREZENTATORI de televiziune

A MURIT Coralia Meteleanu. A fost profesoară de dicție a ZECI de JURNALIȘTI și PREZENTATORI de televiziune

Zi tristă pentru foarte mulți români. Coralia Meteleanu, o mare profesoară de dicție care a pregătit generații întregi de jurnaliști și oameni de televiziune, s-a stins din viață. Coralia Meteleanu,...

VREMEA. România, LOVITĂ de un val de GER și VISCOL. Ce TEMPERATURI ne așteaptă în următoarele zile. ALERTĂ ANM!

VREMEA. România, LOVITĂ de un val de GER și VISCOL. Ce TEMPERATURI ne așteaptă în următoarele zile. ALERTĂ ANM!

Vești nu foarte bune de la meteorologi! Mai exact, aceștia anunţă că vremea va fi deosebit de rece, mai ales în regiunile extracarpatice, iar în Moldova şi în estul Transilvaniei,...

Howells, rechemat în grămada „Stejarilor”

Howells, rechemat în grămada „Stejarilor”

Naționala de rugby a României s-a califi cat cu noroc la Cupa Mondială din Japonia. Pentru turneul final din 2019, Federația încearcă acum să-l convingă pe selecționerul galez să revină...

Mecanismul prin care Soros controlează UE

Mecanismul prin care Soros controlează UE

Prin intermediul conceptului vag al „drepturilor omului”, miliardarul americano-maghiar are capacitatea de a determina un stat să acționeze împotriva altui stat, folosindu-se de șantajul investițiilor străine. The Civil Liberties for...

Un nou CICLON POLAR lovește ROMÂNIA. Stratul de ZĂPADĂ poate ajunge până la 60 de centimetri

Un nou CICLON POLAR lovește ROMÂNIA. Stratul de ZĂPADĂ poate ajunge până la 60 de centimetri

Un nou ciclon de aer rece va lovi România, în zilele următoare. Țara noastră se află sub avertizare meteo de cod galben de ninsori, polei şi ger, iar vremea este...

TRAGEDIE pentru o cântăreață IUBITĂ din România. Fratele ei a MURIT la 22 de ani

TRAGEDIE pentru o cântăreață IUBITĂ din România. Fratele ei a MURIT la 22 de ani

Mira, frumoasa solistă a trupei DJ Project, trece prin momente cumplite după ce fratele ei, un tânăr de 22 de ani, a murit în urma unui accident. Robert Cimpoieru, fratele...

Iosif Buble despre PROTOCOALELE SRI cu PARCHETELE: „NU cred că ar trebui DECLASIFICATE”

Iosif Buble despre PROTOCOALELE SRI cu PARCHETELE: „NU cred că ar trebui DECLASIFICATE”

Iosif Buble, acționarul majoritar al firmei care deține Stiripesurse, consideră că protocoalele SRI ar trebui declasificate, întrucât ar pune în pericol siguranța națională. Jurnalistul Iosif Buble susține că protocoalele făcute...

AVERTISMENTUL lui Severin: ”România e o SUCURSALĂ a OPERATORILOR STRĂINI!”

AVERTISMENTUL lui Severin: ”România e o SUCURSALĂ a OPERATORILOR STRĂINI!”

Fostul ministru și europarlamentar PSD – Adrian Severin – susține, pe Facebook, că România s-a transformat ”într-o economie de sucursale ale operatorilor străini și într-o docilă piață de desfacere”. ”În...

TRAFICUL este ÎNCHIS pe mai multe drumuri naționale și județene

TRAFICUL este ÎNCHIS pe mai multe drumuri naționale și județene

Traficul rustier a fost închis pe mai multe drumuri naționale și județene din cauza condițiilor meteo. Autoritățile au oferit deja rute ocolitoare. A2 Bucureşti – Constanţa traficul este închis între Bucureşti...

Vremea. TOTUL este ÎNGHEȚAT în ROMÂNIA. Schimbări radicale de temperatură

Vremea. TOTUL este ÎNGHEȚAT în ROMÂNIA. Schimbări radicale de temperatură

Potrivit meteorologilor, în perioada 18-22 martie 2018, în întreaga ţară vor fi precipitaţii sub formă de ploaie, lapoviţă şi ninsoare. "Ploaia, lapoviţa, ninsoare şi vântul îngreunează circulaţia rutieră. De aceea,...

România, pe primul loc în NATO la înzestrarea Armatei

România, pe primul loc în NATO la înzestrarea Armatei

Secretarul General al NATO, Jens Stoltenberg, a anunțat că bugetul apără- rii țării noastre a crescut semnificativ în 2017, apropiindu-se de pragul de 2 la sută din PIB. Procentul cheltuit...

ÎMBRÂNCELI și aplauze sarcastice pentru ARBITRUL român, la finalul MECIULUI care a trimis România la Mondialul de rugby - VIDEO

ÎMBRÂNCELI și aplauze sarcastice pentru ARBITRUL român, la finalul MECIULUI care a trimis România la Mondialul de rugby - VIDEO

Spaniolii sunt furioși după calificarea României la Campionatul Mondial de Rugby 2019 din Japonia. Ziariștii iberici critică prestația arbitrului român Vlad Iordăchescu la meciul dintre naționalele Spaniei și Belgiei, care...