romania

România este un stat situat în sud-estul Europei Centrale, pe cursul inferior al Dunării, la nord de peninsula Balcanică și la țărmul nord-vestic al Mării Negre.[8] Pe teritoriul ei este situată aproape toată suprafața Deltei Dunării și partea sudică și centrală a Munților Carpați. Se învecinează cu Bulgaria la sud, Serbia la sud-vest, Ungaria la nord-vest, Ucraina la nord și est și Republica Moldova la est, iar țărmul Mării Negre se găsește la sud-est.

De-a lungul istoriei, diferite porțiuni ale teritoriului de astăzi al României au fost în componența sau sub administrația Daciei, Imperiului Roman, Imperiului Otoman, Imperiului Rus, Imperiului Austriac și a celui Austro-Ungar.

România a apărut ca stat, condus de Alexandru Ioan Cuza, în 1859, prin unirea dintre Moldova și Țara Românească, păstrând autonomia și statutul de stat tributar față de Imperiul Otoman, pe care-l aveau cele două principate. A fost recunoscută ca țară independentă 19 ani mai târziu. În 1918, în urma Primului Război Mondial, Transilvania, Bucovina și Basarabia s-au unit cu România formând România Mare sau România interbelică, care a avut cea mai mare extindere teritorială din istoria României (295.641 km2).

După înlăturarea regimului comunist instalat în România (1989) și după destrămarea Uniunii Sovietice (1991), statul a inițiat o serie de reforme economice și politice. După un deceniu de probleme economice, România a introdus noi reforme economice de ordin general (precum cota unică de impozitare, în 2005) și a aderat la alianța politico-militară NATO la 29 martie 2004 și la Uniunea Europeană la 1 ianuarie 2007.

România este o republică semi-prezidențială. Este al nouălea stat după suprafața teritoriului (238.397 km²) și al șaptelea după numărul populației (peste 20 milioane locuitori)[9] dintre statele membre ale Uniunii Europene. Capitala țării, București, este și cel mai mare oraș al acesteia și al șaselea oraș din UE după populație (1,9 milioane locuitori).

OMAR HAYSSAM are MARI PROBLEME DE SĂNĂTATE. Cu ce se confruntă TERORISTUL ROMÂNIEI în spatele GRATIILOR

OMAR HAYSSAM are MARI PROBLEME DE SĂNĂTATE. Cu ce se confruntă TERORISTUL ROMÂNIEI în spatele GRATIILOR

Omar Hayssam, primul terorist al României care a fost condamnat la 23 de ani de închisoare, are mari probleme de sănătate în spatele gratiilor. Acesta suferă de teribila boală Parkinson....

TRAFICUL din România. Drumuri naționale, ÎNCHISE

TRAFICUL din România. Drumuri naționale, ÎNCHISE

Mai multe drumuri naționale au fost închise, iar autoritățile recomandă rute ocolitoare pentru DN68 unde are loc un abuteiaj. Printre acestea se numără și Transfăgărășan și Transalpina. În judeţul judeţul...

Vremea în România. ALERTĂ METEOROLOGICĂ valabilă până MIERCURI

Vremea în România. ALERTĂ METEOROLOGICĂ valabilă până MIERCURI

ANM a anunțat luni că vremea va fi rece în majoritatea țărilor, șansele să plouă fiind semnificativ crescute. Experții au declarat că alerta meteo este valabilă până miercuri. Informarea meteorologică...

Un burtos care se simte rău – imaginea României la Târgul de Turism de la Berlin

Un burtos care se simte rău – imaginea României la Târgul de Turism de la Berlin

Deși România se străduiește de ani de zile să facă din turism o ramură-cheie a economiei naționale, participarea țării noastre la Târgul de Turism de la Berlin (7-11 martie) a...

Escrocheria de doi bani care batjocorește moartea a sute de mii de români în Primul Război Mondial

Escrocheria de doi bani care batjocorește moartea a sute de mii de români în Primul Război Mondial

România a fost una dintre cele mai afectate țări participante la conflagrația de la începutul secolului XX. Din mai bine de 700.000 de soldați angrenați în luptă, în jur de...

Un vlogger rus vorbeşte despre ROMÂNIA într-un mod greu de crezut. Video în articol

Un vlogger rus vorbeşte despre ROMÂNIA într-un mod greu de crezut. Video în articol

Vloggerul Denis Tkacenko dezminte stereotipurile negative lansate de Federația Rusă despre România. Vloggerul a făcut o vizită în România și a văzut cu ochii săi care este situația economică reală...

Pas MAJOR de Unire a Republicii Moldova cu România. Decizia luată de LIBERALI

Pas MAJOR de Unire a Republicii Moldova cu România. Decizia luată de LIBERALI

Unirea României cu Republica Moldova prinde contur. Deputații Partidului Liberal au înregistrat în Parlamentul de la Chișinău un proiect al Declarației de Unire a Republicii Moldova cu România. Anunțul a...

România, la un pas distanţă de a avea o lege anti-bullying. Autorităţile şi societatea civilă au dat startul unui plan naţional

România, la un pas distanţă de a avea o lege anti-bullying. Autorităţile şi societatea civilă au dat startul unui plan naţional

În cadrul campaniei de prevenire a bullying-ului, iniţiată în 2017 de Asociaţia Părinţilor Isteţi şi Itsy Bitsy FM, a avut loc la Parlament o nouă dezbatere la care au participat...

ALERTĂ. Prețurile au EXPLODAT. Ultimul VAL DE SCUMPIRI din ROMÂNIA

ALERTĂ. Prețurile au EXPLODAT. Ultimul VAL DE SCUMPIRI din ROMÂNIA

Prețurile la alimente au explodat în ultima perioadă. Cele mai mari scumpiri au fost înregistrate la prețurile citricelor şi ale altor fructe meridionale. În februarie faţă de ianuarie, cele mai...

Cel mai cunoscut CLUB DE FIȚE din ROMÂNIA are mari probleme cu LEGEA. PROCURORII vorbesc despre un ABUZ ÎN SERVICIU

Cel mai cunoscut CLUB DE FIȚE din ROMÂNIA are mari probleme cu LEGEA. PROCURORII vorbesc despre un ABUZ ÎN SERVICIU

Bamboo, cel mai cunoscut club de fițe din România are mari probleme cu legea și se pare că un fost ministru ar fi și el implicat în acest scandal. Cel...

BOTOȘĂNENII au ajuns pe lista MOST WANTED a POLIȚIEI ROMÂNE

BOTOȘĂNENII au ajuns pe lista MOST WANTED a POLIȚIEI ROMÂNE

Se pare că botoșănenii au ajuns pe lista Most Wanted a Poliției din România. Lista cu infractori neprinși conține peste 1000 de nume, dar în România are doar 37 de...

INTERLOPII din ROMÂNIA plăteau sume de SUTE DE MII DE EURO pentru a-și ASASINA RIVALII. Dovezile DIICOT care au ÎNGROZIT LUMEA

INTERLOPII din ROMÂNIA plăteau sume de SUTE DE MII DE EURO pentru a-și ASASINA RIVALII. Dovezile DIICOT care au ÎNGROZIT LUMEA

Scandal de proporții între interlopii din România. S-a aflat cum plăteau asasini pentru a-și elimina din joc rivalii. Este vorba de sute de mii de euro. O serie de documente...

CONDAMNARE-RECORD pentru un bărbat din ROMÂNIA. SENTINȚA sa este de ordinul SUTELOR DE ANI

CONDAMNARE-RECORD pentru un bărbat din ROMÂNIA. SENTINȚA sa este de ordinul SUTELOR DE ANI

Un bărbat de 39 de ani din județul Suceava a stabilit un record pentru cea mai mare condamnare. Acesta a fost condamnat la 225 de ani de închisoare. Oviciu Rudu,...

Mai multe DRUMURI NAȚIONALE au fost ÎNCHISE

Mai multe DRUMURI NAȚIONALE au fost ÎNCHISE

Centrul Infotrafic anunță că la această oră, circulația pe cinci drumuri naționale din România a fost închisă, specificând și perioada când acestea vor fi utilizabile din nou. La nivelul ţării...

Liviu Dragnea sau iluzia tronului securizat prin Congresul PSD. România lui Cristoiu

Liviu Dragnea sau iluzia tronului securizat prin Congresul PSD. România lui Cristoiu

Singurul document mai acătării al Congresului Extraordinar al PSD de sîmbătă, 10 martie 2018, a fost Discursul amplu, de peste 20 de pagini, ținut de Liviu Dragnea la ceea ce...

METEOROLOGII au ANUNȚAT PLOI ABUNDENTE în toată ROMÂNIA

METEOROLOGII au ANUNȚAT PLOI ABUNDENTE în toată ROMÂNIA

Meteorologii au emis o informare de ploi abundente, care intră în vigoare luni, la ora 16:00 și este valabilă pânp miercuri, 14 martie, la ora 8:00. În intervalul menționat temporar...

RELAȚIA dintre Klaus Iohannis și Viorica Dăncilă: „Nu știu dacă mă place...”

RELAȚIA dintre Klaus Iohannis și Viorica Dăncilă: „Nu știu dacă mă place...”

Care este relația dintre Viorica Dăncilă și Klaus Iohannis. Premierul României a spus ce și-ar dori din partea președintelui. Premierul Viorica Dăncilă a fost întrebată de Dana Chera, duminică, dacă...

Cum se circulă în România. Drumuri Naționale, ÎNCHISE

Cum se circulă în România. Drumuri Naționale, ÎNCHISE

Centrul Infotrafic anunță că la această oră, circulația pe cinci drumuri naționale din România a fost închisă, specificând și perioada când acestea vor fi utilizabile din nou. La nivelul ţării...

„Stejarii” și-au luat adio de la Howells, după șase ani

„Stejarii” și-au luat adio de la Howells, după șase ani

Selecționata „tricoloră” nu va mai fi pregătită de galezul în vârstă de 67 de ani, care a demisionat în plină campanie de calificare la CM din Japonia Naționala de rugby...

Băsescu, DEZVĂLURI-ȘOC despre relația României cu Rusia: „Îl aveam vecin pe Putin ore în șir, și dimineața, și după-amiaza. Putin respectă România”

Băsescu, DEZVĂLURI-ȘOC despre relația României cu Rusia: „Îl aveam vecin pe Putin ore în șir, și dimineața, și după-amiaza. Putin respectă România”

Traian Băsescu face dezvăluiri incredibile despre relația României cu Rusia și despre cum vede președintele Vladimir Putin țara noastră. Fostul președinte a recunoscut că l-a întâlnit pe Putin o singură...