romania

România este un stat situat în sud-estul Europei Centrale, pe cursul inferior al Dunării, la nord de peninsula Balcanică și la țărmul nord-vestic al Mării Negre.[8] Pe teritoriul ei este situată aproape toată suprafața Deltei Dunării și partea sudică și centrală a Munților Carpați. Se învecinează cu Bulgaria la sud, Serbia la sud-vest, Ungaria la nord-vest, Ucraina la nord și est și Republica Moldova la est, iar țărmul Mării Negre se găsește la sud-est.

De-a lungul istoriei, diferite porțiuni ale teritoriului de astăzi al României au fost în componența sau sub administrația Daciei, Imperiului Roman, Imperiului Otoman, Imperiului Rus, Imperiului Austriac și a celui Austro-Ungar.

România a apărut ca stat, condus de Alexandru Ioan Cuza, în 1859, prin unirea dintre Moldova și Țara Românească, păstrând autonomia și statutul de stat tributar față de Imperiul Otoman, pe care-l aveau cele două principate. A fost recunoscută ca țară independentă 19 ani mai târziu. În 1918, în urma Primului Război Mondial, Transilvania, Bucovina și Basarabia s-au unit cu România formând România Mare sau România interbelică, care a avut cea mai mare extindere teritorială din istoria României (295.641 km2).

După înlăturarea regimului comunist instalat în România (1989) și după destrămarea Uniunii Sovietice (1991), statul a inițiat o serie de reforme economice și politice. După un deceniu de probleme economice, România a introdus noi reforme economice de ordin general (precum cota unică de impozitare, în 2005) și a aderat la alianța politico-militară NATO la 29 martie 2004 și la Uniunea Europeană la 1 ianuarie 2007.

România este o republică semi-prezidențială. Este al nouălea stat după suprafața teritoriului (238.397 km²) și al șaptelea după numărul populației (peste 20 milioane locuitori)[9] dintre statele membre ale Uniunii Europene. Capitala țării, București, este și cel mai mare oraș al acesteia și al șaselea oraș din UE după populație (1,9 milioane locuitori).

România devine Ungaria II. Răfuielile dintre politicieni ne-au aruncat într-un mare scandal european

România devine Ungaria II. Răfuielile dintre politicieni ne-au aruncat într-un mare scandal european

Escaladarea violențelor la mitingul din 10 august, urmate de acuzații reciproce între politicienii români, au venit ca o mănușă peste scandalul din Uniunea Europeană dintre socialiști și populari. Supărați pentru...

Industria de Apărare americană, interesată de România

Industria de Apărare americană, interesată de România

Reprezentanți ai companiilor Bell Helicopter, Boeing, Raytheon și Lockeed Martin, companii americane din domeniul Apărării, şi-au manifestat interesul faţă de România. În cadrul vizitei oficiale în Statele Unite ale Americii,...

Mesajul președintelui Klaus Iohannis din SUA. Propunere surprinzătoare pentru Adunarea Generală a ONU

Mesajul președintelui Klaus Iohannis din SUA. Propunere surprinzătoare pentru Adunarea Generală a ONU

Președintele Klaus Iohannis a declarat, miercuri, la Adunarea Generală A ONU că are speranțe că cei mai importanți lideri mondiali vor accepta cererea României de a fi, în perioada 2020-202,...

Raport DEVASTATOR al INVESTITORILOR STRĂINI din ROMÂNIA

Raport DEVASTATOR al INVESTITORILOR STRĂINI din ROMÂNIA

România nu mai este competitivă din punctul de vedere al disponibilităţii forţei de muncă pentru prima oară din anul 2015, susţine Consiliul Investitorilor Străini (FIC). Consiliul Investitorilor Străini a publicat...

Tăriceanu, ATAC FĂRĂ PRECEDENT la adresa liderului PPE: „Altcineva i-a scris discursul”

Tăriceanu, ATAC FĂRĂ PRECEDENT la adresa liderului PPE: „Altcineva i-a scris discursul”

Președintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, a făcut o declarație explozivă, miercuri seara, la Antena3, cu privire la liderul PPE, Manfred Weber. Tăriceanu a menționat că liderul PPE nu cunoaște cu...

Corupția din România, „azi o vedem, şi nu e”. Tăriceanu are un MESAJ LINIȘTITOR. De ce stăm mult mai bine decât unele țări din Occident

Corupția din România, „azi o vedem, şi nu e”. Tăriceanu are un MESAJ LINIȘTITOR. De ce stăm mult mai bine decât unele țări din Occident

Preşedintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, a făcut miercuri o declarație incendiară în legătură cu nivelul de corupție de la noi din țară. Tăriceanu a apreciat că în România, comparativ cu...

INGINERIA SOCIALĂ FRAGMENTATĂ. Cum este ROMÂNIA DIRIJATĂ spre MULTICULTURALISM și CĂSĂTORII GAY

INGINERIA SOCIALĂ FRAGMENTATĂ. Cum este ROMÂNIA DIRIJATĂ spre MULTICULTURALISM și CĂSĂTORII GAY

Nu vă faceți iluzii că România ar putea evita problemele cu care se confruntă acum britanicii, francezii sau germanii. Țara noastră va deveni, mai devreme sau mai târziu, ținta unei...

Marele cutremur. Ar putea fi SOLUŢIA SALVATOARE. Anunţ istoric în România. News alert

Marele cutremur. Ar putea fi SOLUŢIA SALVATOARE. Anunţ istoric în România. News alert

Inginera Kovacs Erika Iuliana susţine că a descoperit o metodă sigură de prezicere a cutremurelor. Potrivit acesteia, cu câteva ore înainte de cutremure, când tensiunea acumulată între plăcile tectonice depăşeşte...

BOMBĂ la GRANIȚA ROMÂNIEI. Principalul „vinovat” este RUSIA pentru FABRICAREA EI. Când se va produce INEVITABILUL

BOMBĂ la GRANIȚA ROMÂNIEI. Principalul „vinovat” este RUSIA pentru FABRICAREA EI. Când se va produce INEVITABILUL

Bombă la granița României. O centrală nucleară „șubredă” din Bulgaria îngrijorează mai multe organizații ce se tem că o catastrofă s-ar putea produce cât de curând. Situată pe Malul Dunării,...

OFICIAL e IARNĂ. Temperaturile SCAD SUB ZERO grade. ANM tocmai a anunțat zonele ÎNGROPATE sub ZĂPADĂ

OFICIAL e IARNĂ. Temperaturile SCAD SUB ZERO grade. ANM tocmai a anunțat zonele ÎNGROPATE sub ZĂPADĂ

Vine iarna. ANM a anunțat temperaturi sub zero grade în unele părți ale României. Temperaturile sunt anormale pentru această perioadă a anului. Vremea se va rãci accentuat şi în sudul...

Românii și ungurii s-au bătut în sarmale

Românii și ungurii s-au bătut în sarmale

În urmă cu 24 de ani s-a decis să se pună capăt războiului dintre românii și maghiarii din secuime. Cum vremea duelurilor a trecut, s-a găsit o altă formă de...

ROMÂNIA ar putea fi CAUZA unui nou CONFLICT între RUSIA și SUA. „Statele Unite vor fi gata să se APERE”

ROMÂNIA ar putea fi CAUZA unui nou CONFLICT între RUSIA și SUA. „Statele Unite vor fi gata să se APERE”

Tratatul Forțelor Nucleare ar putea fi anulat din partea Rusiei dacă nu se rezolvă „dilema” rachetelor defensive ale Statelor Unite din estul Europei, avertizează Vladimir Yermakov, directorul departamentului de non-proliferare...

Emil Constantinescu propune un ARMISTIŢIU

Emil Constantinescu propune un ARMISTIŢIU

Fostul preşedinte Emil Constantinescu propune un armistițiu în ceea ce privește atacurile politice și dezbinările în această perioadă și a îndemnat la unitate. Emil Constantinescu susține că România este pregătită...

Analiză CATASTROFALĂ pentru România. Pierderi URIAȘE din cauza GESTIONĂRII PROASTE a POTENȚIALULUI financiar. EROAREA care poate duce țara în COLAPS

Analiză CATASTROFALĂ pentru România. Pierderi URIAȘE din cauza GESTIONĂRII PROASTE a POTENȚIALULUI financiar. EROAREA care poate duce țara în COLAPS

România gestionează foarte prost banii, iar la o inflaţie de 5% pe an populaţia României pierde 7 miliarde de lei, a declarat marţi vicepreşedintele Autorităţii pentru Supraveghere Financiară (ASF), Mircea...

Previziune APOCALIPTICĂ pentru România. Următoarele 12 luni vor fi DEVASTATOARE

Previziune APOCALIPTICĂ pentru România. Următoarele 12 luni vor fi DEVASTATOARE

Prognoză devastatoare făcută de analiștii economici: leul se va prăbuși în raport cu euro, iar asta se va întâmpla curând. Nu mai puțin de trei din patru analiști de la...

NOU motiv de DISPUTĂ în PSD. PLEȘOIANU se OPUNE LEGII OFFSHORE

NOU motiv de DISPUTĂ în PSD. PLEȘOIANU se OPUNE LEGII OFFSHORE

Liviu Pleșoianu a declarat că se opune modificărilor la Legea offshore și că nu va vota noua formulă a articolului 18, în Parlament. ”NU contați pe votul meu pentru această...

DRAGNEA face precizări despre LEGEA OFFSHORE. CUM va beneficia ROMÂNIA

DRAGNEA face precizări despre LEGEA OFFSHORE. CUM va beneficia ROMÂNIA

Liviu Dragnea a declarat că statul român va avea, în baza Legii offshore, beneficii majore de 50% din producţia de gaze, care vor tranzacţionate pe piaţa din România şi impozitul...

Vremea. IARNĂ în ROMÂNIA. Frigul a pus stăpânire pe tărâmul mioritic

Vremea. IARNĂ în ROMÂNIA. Frigul a pus stăpânire pe tărâmul mioritic

Vremea. Valorile termice vor scădea în Bucureşti cu până la 7 grade Celsius faţă de media perioadei, începând din noaptea de luni spre marţi. Vremea. Temperaturile scad considerabil, meteorologii anunțând...

Neîncasarea TVA-ului a generat o pierdere de 6,13 miliarde de euro pentru România

Neîncasarea TVA-ului a generat o pierdere de 6,13 miliarde de euro pentru România

Deficitul de încasare a taxei pe valoare adăugată a crescut în 201 6 față de nivelul înregistrat în 2015 în România, iar neconformarea în materie de TVA s-a majorat, deşi...

Teodor Meleșcanu a terminat consultarea privind mutarea ambasadei la Ierusalim. Surse din Israel și Palestina spun că știu rezultatul

Teodor Meleșcanu a terminat consultarea privind mutarea ambasadei la Ierusalim. Surse din Israel și Palestina spun că știu rezultatul

Israelul se așteaptă ca România să nu mai mute rapid ambasada la Ierusalim. În ultimele zile au apărut mai multe informații din care rezultă că ministrul de Externe Teodor Meleșcanu...