Petrolul, duel de zile mari cu Dinamo Zagreb
Petrolul Ploiești a reușit o calificare de senzație în play-off-ul Ligii Europa, după victoria obținută în fața cehilor de la Viktoria Plzen, scor 4-1, în returul celui de-al 3-lea tur...
Liga Campionilor UEFA (UEFA Champions League, UCL), cunoscută de obicei sub numele de Liga Campionilor, este o competiție anuală de fotbal între cluburi, organizată de Uniunea Asociațiilor Europene de Fotbal (UEFA), la care participă cluburile europene de primă divizie.
Competiția începe cu o fază de campionat tur-tur pentru calificarea în fazele eliminatorii cu două manșe și o finală cu o manșă. Este cea mai urmărită competiție de cluburi din lume și a treia cea mai urmărită competiție de fotbal în general, după Cupa Mondială FIFA și Campionatul European UEFA.
Este unul dintre cele mai prestigioase turnee de fotbal din lume și cea mai prestigioasă competiție de cluburi din fotbalul european, jucată de campionii ligilor naționale (și, pentru unele națiuni, de unul sau mai mulți vicecampioni) ai asociațiilor lor naționale.
Petrolul Ploiești a reușit o calificare de senzație în play-off-ul Ligii Europa, după victoria obținută în fața cehilor de la Viktoria Plzen, scor 4-1, în returul celui de-al 3-lea tur...
Steaua se va duela cu Ludogoreţ Razgrad pentru o noua participare în grupele Champions League. Georgi Dermendzhiev, antrenorul bulgarilor, a vorbit despre şansele echipei sale de a trece de „roş-albaştri”....
Astra Giurgiu va da piept, în play-off-ul Ligii Europa, cu francezii de la Olympique Lyon, iar Petrolul Ploiești îi va înfrunta pe croații de la Dinamo Zagreb. Formația Astra Giurgiu,...
În urma tragerii la sorți ce a avut loc, astăzi, la Nyon, Steaua va întâlni în play-off-ul Ligii Campionilor formația bulgară Ludogoreț Razgrad. Steaua nu a avut noroc la tragerea...
Dacă vor sta din nou la masa bogaților din UEFA Champions League, titularii echipei din Ghencea vor încasa prime substanțiale de joc ce ajung la nivelul salariilor anual. Liga Campionilor...
Costel Gâlcă, antrenorul echipei Steaua, a spus că nu ia în calcul ratarea calificării în Champions League și nu-i surâde participarea în Liga Europa. Steaua va evolua în play-off-ul Ligii...
Costel Gâlcă, antrenorul echipei Steaua, a vorbit, astăzi, despre meciul pe care „militarii” îl vor juca împotriva kazahilor de la Aktobe, în turul al 3-lea preliminar al Ligii Campionilor. Steaua...
Steaua a câștigat, sâmbătă, fără emoții partida cu CS „U” Craiova, cu scorul de 3-1, într-un joc ce a contat pentru etapa a doua a campionatului intern, acumulând maximul de...
Petrolul Ploiești a terminat la egalitate, scor 1-1, meciul jucat în Liga Europa, contra cehilor de la Plzen. Ploieștiul a căzut pradă deznădejdii la finalul meciului cu cehii de la...
Liță Dumitru, o legendă a „roș-albaștrilor”, a fost extrem de supărat după ce Steaua a remizat, miercuri, în deplasare, la Aktobe, în preliminariile Ligii Campionilor. Liță Dumitru, fost jucător al...
Astra, Petrolul și CFR Cluj vor încerca, astăzi, să-și continue parcursul în Liga Europa, disputând primele manșe din cel de-al treilea act preliminar. Giurgiuvenii vor întâlni formația cehă, Slovan Liberec,...
„Roș-albaștrii” vor susține, astăzi, prima manșă a celui de-al treilea tur preliminar al Ligii Campionilor, împotriva campioanei, FC Atkobe. „Militarii” întâlnesc în premieră gruparea kazahă. După victoria cu Rapid (1-3),...
Din punct de vedere fi nanciar, anul trecut a fost cel mai profi tabil din întreaga existență a echipei din Ghencea. Participarea în grupele Ligii Campionilor a umfl at substanțial...
Antrenorul echipei Steaua a vorbit în această după-amiază despre meciul pe care „militarii” îl vor disputa, mâine, cu kazahii de la Aktobe, în preliminariile Ligii Campionilor. Costel Gâlcă, antrenorul Stelei,...
Steaua este foarte aproape de a merge în cel de-al treilea tur preliminar al Ligii Campionilor, după ce s-a impus, astăzi, în Norvegia, contra formaţiei Stromsgodset, scor 1-0 Norvegienii au...
În cel de-al doilea test de verificare, echipa antrenată de Costel Gâlcă a fost făcută una cu pământul de o echipă elvețiană din liga secundă. Steaua a pierdut și cel...
Conform tragerii la sorți de astăzi, Steaua București va juca împotriva campioanei Norvegiei, Stromsgodset IF, în cel de-al doilea tur preliminar al Ligii Campionilor Prima întâlnire dintre Steaua și Stromsgodset...
Noul antrenor al echipei Steaua a semnat azi contractul și a vorbit despre planurile pe care le are pe banca tehnică a „roș-albaștrilor” Costel Gâlcă a oficializat, azi, înțelegerea cu...
Antrenorul Laurențiu Reghecampf a fost prezentat, azi, de oficialii saudiților de la Al Hilal și a vorbit despre obiectivele pe care le are la noua formație. Laurențiu Reghecampf a vorbit...
Real Madrid a realizat, sâmbătă, „La Decima”, după ce zdrobit-o în prelungirile finalei Ligii Campionilor pe Atletico, scor 4-1. Real este noua Regină a Europei. Trupa lui Ancelotti a intrat...