Liviu Dragnea

Politican român, născut pe 28 octombrie 1962 la Gratia, județul Teleorman.

A absolvit Institutul Politehnic din București, facultatea de Transporturi.

A intrat în politică la PD, apoi a trecut la PSD. A fost consilier local la Turnu Măgurele, prefect și apoi președinte al CJ Teleorman, apoi secretar general al PSD și ministru de Interne și al Dezvoltării, parlamentar și vicepremier.

În mai 2015 a fost condamnat pentru fraude la Referendumul pentru suspendarea președintelui Traian Băsescu, iar în iunie 2018 a fost condamnat cu executare în dosarul angajărilor fictive la Protecția Copiilor, fiind încarcerat la Rahova.

După ieșirea din închisoare a fost apropiat de Alianța pentru Patrie, dar în august-septembrie 2022 între Dragnea și Codrin Ștefănescu, cel care conduce formațiunea, a apărut o ruptură definitivă.

A fost căsătorit cu Bombonica Dragnea, de care a divorțat în 2015, apoi a avut o relație de notorietate publică cu fosta sa secretară, Irina Tănase.

Dragnea: Nimeni nu poate fi împins să meargă la Cotroceni. Decizia de a candida îi aparţine lui Ponta

Dragnea: Nimeni nu poate fi împins să meargă la Cotroceni. Decizia de a candida îi aparţine lui Ponta

Iniţial, Liviu Dragnea declara, la Poiana Braşov, referitor la postarea făcută vineri de Victor Ponta pe Facebook, că premierul nu se referea la retragerea din viaţa politică, ci "din disputa...

Dragnea: Campania PSD nu se va axa pe atacuri împotriva PNL

Dragnea: Campania PSD nu se va axa pe atacuri împotriva PNL

Faptul că PNL și Crin Antonescu au hotărât să iasă din USL nu înseamnă că noi nu vrem să atingem în continuare obiectivele asumate și prezentate cetățenilor în 2012. Vrem...

Dragnea: În PSD nu există o atitudine de oameni speriați

Dragnea: În PSD nu există o atitudine de oameni speriați

El a spus că la reuniunea de la Poiana Braşov s-a discutat despre evenimente, însă nu punctual despre problemele pe care unul sau altul dintre colegi le au, deoarece dosarele...

Dragnea: Vom folosi metoda sms-ul la alegerile din 25 mai

Dragnea: Vom folosi metoda sms-ul la alegerile din 25 mai

"Este important ca la aceste alegeri să ne organizăm din toate punctele de vedere. Vom folosi și la aceste alegeri — o spun în fața presei — sistemul de comunicare...

Dragnea: Ponta nu se retrage din politică, ci poate la Cotroceni

Dragnea: Ponta nu se retrage din politică, ci poate la Cotroceni

Dragnea a transmis sâmbătă, în cadrul întâlnirii cu coordonatorii campaniei electorale pentru alegerile europarlamentare, un "mesaj" al premierului Victor Ponta, precizând că acesta a fost greșit înțeles în ceea ce...

Dragnea: Începem să ne punem întrebarea câţi mai rămânem în picioare până la sfârşitul anului

Dragnea: Începem să ne punem întrebarea câţi mai rămânem în picioare până la sfârşitul anului

'Începem să ne punem întrebarea câţi mai rămânem în picioare până la sfârşitul anului. De fapt, e singura întrebare pe care ne-o punem şi ne-o punem cu foarte mult respect,...

Guvernul ridică autostrada lui Dragnea la rang de coridor european

Guvernul ridică autostrada lui Dragnea la rang de coridor european

București - Alexandria, autostrada care ar trebui să lege Capitala de fieful vicepremierului Liviu Dragnea, are „cel mai bun raport cost-beneficiu” dintre lucrările incluse în Master Planul de Transporturi, a...

Dragnea, la "După 20 de ani": "PSD își propune să obțină minim 35% la europarlamentare"

Dragnea, la "După 20 de ani": "PSD își propune să obțină minim 35% la europarlamentare"

"Peste 35 %. Este un obiectiv politic asumat de PSD acum două luni de zile, enunţat şi de preşeditele partidului, Victor Ponta. Cred că prezenţa la vot va fi destul...

Pentru unii mumă, pentru alţii ciumă. Cum a îngropat procurorul general Tiberiu Niţu dosarele Referendumului fraudat

Pentru unii mumă, pentru alţii ciumă. Cum a îngropat procurorul general Tiberiu Niţu dosarele Referendumului fraudat

Pe 23 octombrie 2012, procurorii Parchetului General anunţau începerea urmăririi penale faţă de 24 de persoane, preşedinţi ai secţiilor de votare din localităţile Scorniceşti, Piatra Olt, Chiţeasca, Leoteşti, Coloneşti şi...

MOR DE GRIJA FUNCȚIONARILOR. Primarii din „Republica Mazăre” nu vor salarii mai mari

MOR DE GRIJA FUNCȚIONARILOR. Primarii din „Republica Mazăre” nu vor salarii mai mari

Citiţi exclusiv în ediţia de luni a ”Evenimentului zilei” de ce nu vor primarii din judeţul Constanţa salarii mai mari,cu cine vor să se războiască, ce urmează să facă şi...

Vicepremierul Liviu Dragnea începe joi o vizită de lucru în China

Vicepremierul Liviu Dragnea începe joi o vizită de lucru în China

Dragnea va conduce o delegaţie care, în perioada 20 - 26 martie, va avea întâlniri la nivel înalt cu oficiali chinezi pentru a analiza stadiul implementării acordurilor semnate în noiembrie...

Licitaţie cu dedicaţie pentru microbuzele lui Dragnea

Licitaţie cu dedicaţie pentru microbuzele lui Dragnea

Sute de microbuze şcolare au fost achiziţionate şi zeci de milioane de lei au fost cheltuite până anul acesta pentru achiziţionarea de mijloace de transport, folosite pentru ca elevii din...

Activitatea Comitetului Național pentru Situații de Urgență, evaluată

Activitatea Comitetului Național pentru Situații de Urgență, evaluată

Viceprim-ministru pentru Securitate Naţională şi ministru al Afacerilor Interne, Gabriel Oprea, în speech-ul ținut la bilanțul activității Departamentului pentru Situații de Urgență, a mulțumit celor "care își fac datoria zilnic,...

Dragnea: „Ca om, l-aș grația pe Gică Popescu. Ca vicepremier, sub nicio formă

Dragnea: „Ca om, l-aș grația pe Gică Popescu. Ca vicepremier, sub nicio formă

"Eu cred că cineva sau mai mulţi oameni de bine, l-au convins pe Crin Antonescu că este mai bine să iasă de la guvernare", a spus Dragnea, care a precizat...

Complicii lui Dragnea au fraudat referendumul pentru un suc şi o bere

Complicii lui Dragnea au fraudat referendumul pentru un suc şi o bere

Declaraţii surprinzătoare în dosarul "Referendumului fraudat", în care sunt trimişi în judecată vicepremierul Liviu Dragnea şi alte 74 de persoane. Doi membri ai secţiei de votare 105 din comuna Bistriţa-...

Deputații au votat majorarea salariilor primarilor

Deputații au votat majorarea salariilor primarilor

Deputaţii au adoptat actul normativ cu 310 voturi pentru, 22 împotrivă şi 15 abţineri, anunță Agerpres. Vicepremierul Liviu Dragnea, ministru al dezvoltării regionale şi administraţiei publice, a declarat că este...

ANALIZA EVZ: Cum a încercat Victor Ponta să SPARGĂ PNL.

ANALIZA EVZ: Cum a încercat Victor Ponta să SPARGĂ PNL.

Conform surselor EVZ, informaţiile difuzate în ultimele zile de unele canale media, referitoare la scindarea PNL şi şubrezirea poziţiei lui Crin Antonescu în partid, sunt rezultatul unei strategii de intimidare...

DOSARUL REFERENDUMUL FRAUDAT. Complicii lui Dragnea nu-şi pot explica cum au votat morţii

DOSARUL REFERENDUMUL FRAUDAT. Complicii lui Dragnea nu-şi pot explica cum au votat morţii

Primii şase complici ai vicepremierului Liviu Dragnea (PSD), din dosarul "Referendumului fraudat", au dat ieri declaraţii în faţa judecătorilor Curţii Supreme. Politicianul a lipsit la acest termen în care au...

Săptămâna nebună a politicienilor. TELENOVELĂ USL cu năbădăi: cele mai dramatice replici

Săptămâna nebună a politicienilor. TELENOVELĂ USL cu năbădăi: cele mai dramatice replici

Preşedintele Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea: "Ca de obicei, în fiecare an, bănuiesc că voi fi nevoit, de bunăvoie şi neavând încotro, să-mi scot soţia într- un loc frumos de Valentine’s...

Dragnea avertizează: Aritmetic, USD poate asigura guvernarea, fără PNL. Nu suntem la talcioc, nu negociem cu PNL pe funcţii

Dragnea avertizează: Aritmetic, USD poate asigura guvernarea, fără PNL. Nu suntem la talcioc, nu negociem cu PNL pe funcţii

Dragnea a mai spus că, dacă PNL vrea să rupă USL, să o facă mai repede, întrucât Guvernul trebuie să funcţioneze. Liviu Dragnea a fost întrebat, joi, dacă în acest...