Levant, precursorul DNA!
N-am studii juridice și poate din acest motiv meschin i-am privit întotdeauna pe jurnaliștii care activează în zona infracționalității și a „afacerilor juridice” cu admirație. E chiar o încântare când...
Direcția Națională Anticorupție (DNA) este un parchet specializat în combaterea corupției, la nivel mediu și înalt, o organizație juridică în cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție. Instituția se ocupă cu combaterea și prevenirea infracțiunilor de corupție care au cauzat daune mai mari de 200.000 de euro sau dacă obiectul infracțiunii îl reprezintă bunuri sau sume de bani în valoare de peste 10,000 euro.
A fost înființată în anul 2002 prin Ordonanța de Urgență nr. 43/2002 a Guvernului României.
La înființare parchetul a fost numit Parchetul Național Anticorupție, iar între octombrie 2005 - martie 2006 a fost denumit Direcția Națională Anticorupție, ambele organizații funcționând ca o organizație autonomă pe lângă Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție. Modelul de organizare a DNA a fost inspirat după structuri similare din Spania, Norvegia și Belgia.
N-am studii juridice și poate din acest motiv meschin i-am privit întotdeauna pe jurnaliștii care activează în zona infracționalității și a „afacerilor juridice” cu admirație. E chiar o încântare când...
Dezvăluirile și înregistrările făcute de Vlad Cosma, fiul baronului PSD, au stârnit reacții în toată România. Mai mulți miniștri și demnitari cer instituțiilor abilitate să cerceteze veridicitatea informațiilor de natură...
Adrian Rădulescu, fost adjunct la IPJ Prahova, a vorbit luni, la Antena 3, despre încrengăturile mafiei din județ. Adrian Rădulescu a fost reținut de DNA , fiind acuzat la acel...
Noi dezvăluiri bombă în cazul șefului DNA Ploiești, Lucian Onea și procurorul Portocală, care au fost înregistrați de fostul membru al PSD, Vlad Cosma, în timp ce falsificau probe în...
Laurei Codruța Kovesi, șefa DNA, i-a fost anunțat finalul carierei în fruntea instituției pe care o conduce de două mandate. Înregistrările de duminică seară au avut un impact rapid și...
Vlad Cosma, cel care a provocat un scandal monstru în România, după ce a făcut public mai multe înregistrări audio în care procurorii de la DNA Ploiești, Lucian Onea şi...
Sebastian Ghiță a revenit cu un nou interviu la românia TV și a reacționat după conferința de presă a lui Lucian Onea, șeful DNA Ploiești. Mogulul media, aflat în Serbia,...
Îl credeam pe Sebastian Ghiță un tip deștept. Pînă duminică seara, cînd a acceptat să i se ia prin telefon un interviu de către Mihai Gâdea și Mircea Badea la...
Toată lumea se întreba cum a reuşit Vlad Cosma să treacă de filtrul de la intrarea în sediu DNA fără să fie detectat asupra sa vreun aparat de înregistrat. Vlad...
Procurorul Mihaiela Iorga Moraru a delarat, ieri seară, că dosarul privind privatizarea ALRO Slatina a fost clasat după ce a părăsit instituția. În cadrul emisiunii de la un post de...
După conferinţa de presă a procurorului Onea, reacţiile nu au întârziat să apară pe reţelele de socializare deoarece atitudinea sa a şocat pe toată lumea. O descriere a comportamentului acestuia...
Mihaiela Iorga Moraru a aruncat o bombă cu fitil scurt duminică seară. Procurorul a vorbit despre un ministru care ar fi putut ajunge premier, spre nemulțumirea șefei DNA, Laura Codruța...
Călin Popescu-Tăriceanu a declarat că Parlamentul nu va rămâne indiferent dezvăluirile făcute de procuroarea Moraru. Președintele Senatului spune că va trebui să aibă loc o discuţie atât în coaliţie, cât...
Președintele Camerei Deputaților, Liviu Dragnea, a discutat despre următorii pași care trebuie luați în cazul scandalului de probe falsificate de la Direcția Națională Anticorupție. Referitor la acțiunile președintelui Klaus Iohannis,...
Într-o nouă postare fostul ministru Elena Udrea vorbeşte despre cum se fabrică dosarele cu ajutorul martorilor falşi sub ameninţarea cu puşcăria şi despre cum Kovesi şi Sistemul urlau că nu...
Românii au putut urmări, aseară, la postul de televiziune Antena 3, la emisiunea Sinteza zilei, înregistrări audio legate de Direcția Națională Anticorupție, DNA, scrie presa europeană. Înregistrările au provocat valuri...
Încă un lider politic important iese la atac după dezvăluirile scandaloase despre practicile ilegitime ale unor procurori DNA. Călin Popescu Tăriceanu, liderul Senatului, critică aspectele problematice din sistemul de justiție,...
Fostul premier Sorin Grindeanu a adus, luni, lămuriri în ceea ce privește informația referitoare la propunerea de numire a lui Eugen Teodorovici în funcția de vicepremier. "Nu eu l-am propus...
Ultimele înregistrări cu „faptele de vitejie” ale procurorului DNA, Mircea Negulescu, poreclit de presă „Portocală”, au captat atenţia românilor. Antena 3 si România TV au mediatizat ceea ce poate fi...
Fostul deputat Vlad Cosma, autorul înregistrărilor, reacţionează la comunicatul DNA în care este acuzat că ar fi dorit să şantajeze procurorii DNA, prin intermediari, pentru a-şi câştiga o situaţie juridică...