colectiv

Termenul „colectiv” poate avea mai multe sensuri, de la cel adjectival, care se referă la ceva făcut în comun de mai multe persoane la cel special, din comunism, unde desemna un CAP - Cooperativă Agricolă de Producție.

Dar cele mai multe dintre știrile cuprinse sub această etichetă se referă la incendiul de la Clubul Colectiv din București.

Incendiul din clubul Colectiv a avut loc în noaptea de vineri 30 octombrie 2015, în incinta unui club situat în sectorul 4 din București într-o fostă hală a fabricii Pionierul.

Incendiul s-a declanșat în timpul unui concert gratuit al trupei Goodbye to Gravity, cu ocazia lansării unui nou album, numit „Mantras of War”.

În urma incendiului din 30 octombrie, la clubul Colectiv au murit 64 de persoane.

În afară de cele 26 de persoane decedate în incinta clubului și de una care a murit în drum spre spital, în faza inițială au fost identificate alte 186 de persoane rănite, din care 146 au fost spitalizate.

În săptămânile de după incendiu au decedat alte 33 de persoane.

A fost cel mai grav incendiu din România dintr-un club de noapte și cel mai grav accident din țară de după anul 1989, depășind după numărul de decese accidentul aviatic de la Balotești din 1995 în care au murit 60 de persoane.

Victor Ponta, despre eliberarea lui Piedone: Ce pățesc cei care au manipulat opinia publică și au instigat procurorii?

Victor Ponta, despre eliberarea lui Piedone: Ce pățesc cei care au manipulat opinia publică și au instigat procurorii?

Fostul premier al României, Victor Ponta, și-a pierdut mandatul după tragedia de la Clubul Colectiv. Atunci, în urma unor proteste masive a opiniei publice, Ponta a ales să demisioneze pentru...

Piedone se întoarce la Primăria Sectorului 5: „Dacă nu au făcut alegeri, scaunul e liber”

Piedone se întoarce la Primăria Sectorului 5: „Dacă nu au făcut alegeri, scaunul e liber”

Judecătorii de la Curtea Supremă au admis, miercuri, 21 iunie, recursul în casație şi au dispus achitarea definitivă a fostului primar al Sectorului 5, Cristian Popescu Piedone, condamnat în 2022 pentru...

Cristian Popescu Piedone va fi eliberat din închisoare. Decizia este definitivă

Cristian Popescu Piedone va fi eliberat din închisoare. Decizia este definitivă

Fostul primar al Sectorului 5, Cristian Popescu Piedone, va fi eliberat, după ce Înalta Curte de Casație și Justiție i-a admis recursul în casație în dosarul Colectiv. El a fost...

Ce face Piedone la Jilava. Soția sa a clarificat lucrurile

Ce face Piedone la Jilava. Soția sa a clarificat lucrurile

Fostul primar de la Sectorul 4, Cristian Popescu Piedone, este încarcerat la Penitenciarul Jilava, unde are de executat patru ani și trei luni de închisoare, în urma sentinței pronunțate în...

Clotilde Armand este acuzată că pune în pericol viața cetățenilor. Drama de la Colectiv se poate întâmpla din nou, în Sectorul 1

Clotilde Armand este acuzată că pune în pericol viața cetățenilor. Drama de la Colectiv se poate întâmpla din nou, în Sectorul 1

Un consilier local PNL, de la Sectorul 1, susține că drama de la Colectiv se poate repeta, după ce primăria Sectorului 1 a avizat favorabil, un eveniment, care nu a...

Piedone vrea să iasă mai repede din închisoare. Ce e dispus să facă fostul primar pentru a fi eliberat

Piedone vrea să iasă mai repede din închisoare. Ce e dispus să facă fostul primar pentru a fi eliberat

Cristian Popescu Piedone încearcă să-și reducă pedeapsa cu închisoarea, în dosarul Colectiv, ieșind la muncă. După ce a recurs la mai multe căi extraordinare, încercând să obțină eliberarea din penitenciar,...

Gala Performeri din Sănătate. Dr Felix Popescu: ”În proiectul Colectiv au fost peste 200 de operații pro bono”

Gala Performeri din Sănătate. Dr Felix Popescu: ”În proiectul Colectiv au fost peste 200 de operații pro bono”

Medicul Felix Popescu este unul dintre cei mai buni specialiști și poate singurul din Europa de Est cu o expertiză fabuloasă. Da, Felix Popescu, după tragedia din Colectiv, a realizat...

Ziua ce mare pentru Cristian Popescu Piedone. Primarul Sectorului 4 află dacă scapă de condamnarea din dosarul Colectiv

Ziua ce mare pentru Cristian Popescu Piedone. Primarul Sectorului 4 află dacă scapă de condamnarea din dosarul Colectiv

Cristian Popescu Piedone află miercuri dacă va scăpa de acuzațiile car ei s-au adus în dosarul Colectiv. Fostul primar al Sectorului 4 a fost condamnat în 2022 la patru ani...

Mesaj emoționant și viral, transmis de fostul primar Piedone. Când va ieși de după gratii

Mesaj emoționant și viral, transmis de fostul primar Piedone. Când va ieși de după gratii

Trimis la închisoare pentru o perioadă de patru ani, după ce a fost găsit vinovat pentru ”abuz în serviciu”, în dosarul de la ”Colectiv”, Cristian Popescu Piedone a scris un...

Dosarul Colectiv. Cristian Popescu Piedone a cerut anularea condamnării. ÎCCJ a amânat pronunțarea pentru 17 mai

Dosarul Colectiv. Cristian Popescu Piedone a cerut anularea condamnării. ÎCCJ a amânat pronunțarea pentru 17 mai

Cristian Popescu Piedone mai are de așteptat. Fostul primar al Sectorului 5 a atacat decizia prin care a fost condamnat la patru ani de închisoare în dosarul Colectiv. Un termen...

Victor Ponta, despre achitarea lui Gabriel Oprea. Motivul pentru care i s-a făcut dosar

Victor Ponta, despre achitarea lui Gabriel Oprea. Motivul pentru care i s-a făcut dosar

Victor Ponta a reacționat după aflarea veștii că fostul ministru de Interne, Gabriel Oprea, a fost achitat de instanță, afirmând că nimeni nu-şi va cere „scuze pentru opt ani de...

Cât câștigă, de fapt, Raed Arafat. Șeful DSU nu-și reproșează nimic pentru intervenția de la Colectiv

Cât câștigă, de fapt, Raed Arafat. Șeful DSU nu-și reproșează nimic pentru intervenția de la Colectiv

Șeful DSU, Raed Arafat, a declarat că nu-și reproșează nimic pentru intervenția de la Colectiv. El a dezvăluit, de asemenea, ce salariu câștigă pentru funcția de secretar de stat. Raed...

Fiul lui Cristian Popescu Piedone îi cere lui Klaus Iohannis să îl grațieze pe tatăl său

Fiul lui Cristian Popescu Piedone îi cere lui Klaus Iohannis să îl grațieze pe tatăl său

Vlad Piedone Popescu, fiul lui Cristian Popescu Piedone, fostul primar al Sectorului 5 și al Sectorului 4, a depus o cerere de grațiere a pedepsei de 4 ani de închisoare...

Dosarul Colectiv, aproape de rejudecare! Cine a luat decizia

Dosarul Colectiv, aproape de rejudecare! Cine a luat decizia

Magistrații Înaltei Curți de Casație și Justiție au pronunțat în această dimineață decizia uluitoare legat de dosarul Colectiv. Mai exact magistrații au admis în principiu recursurile în casație ale inculpaților...

Cristian Popescu Piedone, la judecata ÎCCJ. Instanța Supremă judecă recursul în casație în Dosarul Colectiv

Cristian Popescu Piedone, la judecata ÎCCJ. Instanța Supremă judecă recursul în casație în Dosarul Colectiv

Zi importantă pentru fostul primar Cristian Popescu Piedone, aflat în pușcărie după condamnarea primită în dosarul Colectiv. Fostul primar încearcă să întoarcă sentința judecătorilor care l-au condamnat la patru ani...

Exclusiv! Victor Ponta scrie o carte despre demisia de după Colectiv. Titlul este dat de Iohannis! Video

Exclusiv! Victor Ponta scrie o carte despre demisia de după Colectiv. Titlul este dat de Iohannis! Video

La mai bine de 7 ani de la tragedia care a luat 64 de vieți, pare că au rămas mai multe întrebări decât au fost în primele zile de după...

Exclusiv. Cum a fost eliminat Victor Ponta de la Palatul Victoria. Tragedia care l-a scos din joc

Exclusiv. Cum a fost eliminat Victor Ponta de la Palatul Victoria. Tragedia care l-a scos din joc

Fostul premier Victor Ponta a vorbit în cadrul emisiunii realizate de Ionuț Cristache pentru evz.ro, despre cel mai delicat moment al carierei de politician. Episodul demisiei după tragedia de la...

Raed Arafat, controale în cluburi și discoteci din București, Cluj și Iași. Neregulile găsite ar fi putut cauza o altă „tragedie Colectiv”

Raed Arafat, controale în cluburi și discoteci din București, Cluj și Iași. Neregulile găsite ar fi putut cauza o altă „tragedie Colectiv”

Angajații Inspectoratului General pentru Situații de Urgență au făcut, vineri și sâmbătă, mai multe controale neanunțate în cluburi, discoteci şi săli de evenimente din București și județele Cluj și Iași....

7 ani de la tragedia de la Colectiv. Raed Arafat: „Eu dacă mă simțeam vinovat, poate că plecam”

7 ani de la tragedia de la Colectiv. Raed Arafat: „Eu dacă mă simțeam vinovat, poate că plecam”

Raed Arafat, șeful Departamentului pentru Situații de Urgență (DSU), a vorbit despre raportul corpului de control referitor la tragedia din clubul Colectiv, considerându-l plin de „chestii” neadevărate. Mai mult, oficialul...

Şapte ani de la Colectiv: „O zi a comemorării uneia dintre cele mai mari tragedii din ultimii 50 de ani”

Şapte ani de la Colectiv: „O zi a comemorării uneia dintre cele mai mari tragedii din ultimii 50 de ani”

Azi se împlinesc șapte ani de la tragedia de la Colectiv, iar Arhiepiscopia Bucureştilor organizează o slujbă de pomenire în memoria tinerilor care au murit în incendiu. Apropiații victimelor au...