Victor Ponta, despre achitarea lui Gabriel Oprea. Motivul pentru care i s-a făcut dosar
- Antonia Hendrik
- 7 martie 2023, 16:27
Victor Ponta a reacționat după aflarea veștii că fostul ministru de Interne, Gabriel Oprea, a fost achitat de instanță, afirmând că nimeni nu-şi va cere „scuze pentru opt ani de umilințe și acuzații absurde şi nimeni nu le explică românilor de ce trăiesc mai rău faţă de acum opt ani” .
Fostul premier Victor Ponta a reacționat după achitarea lui Gabriel Oprea, fost ministru de Interne, şi spune că aceasta este încă o dovadă că în anul 2015, se făceu dosare la comandă politică, asta pentru ca proaspătul președinte Iohannis să rupă majoritatea guvernamentală și să își impună „guvernul său”.
Ponta: Nimeni pe atunci că Dl. Iohannis o să mai aibă încă 8 “guverne ale sale” în 8 ani
Fostul premier mai spune că motivul adevărat pentru care atunci Gabriel Oprea a fost acuzat a fost încercarea de a-l convinge să rupă majoritatea politică a Guvernului „Ponta”, să treacă partidul său UNPR alături de PNL.
Victor Ponta: „Acum, după ce s-au pronunțat judecătorii, cred că avem și noi dreptul să spunem oamenilor partea de adevăr care le-a fost ascunsă! Dosarele din 2015 contra mea, a lui Gabi Oprea și altor oameni din Guvernul „Ponta” au fost făcute în scop strict politic - ca să dea Președintelui Iohannis “guvernul său”; nu știa nimeni pe atunci că Dl Iohannis o să mai aibă încă 8 “guverne ale sale” în 8 ani - nici că toți românii o să plătească nota!
Bineînțeles că, juridic, nimeni nu putea să acuze un ministru (indiferent cum îl cheamă) care stătea pe bancheta din spate a unui automobil, pentru accidentul tragic al unui agent pe motocicletă!
Motivul adevărat pentru care atunci Gabi Oprea a fost acuzat a fost încercarea de a-l convinge să rupă Majoritatea politică a Guvernului „Ponta”, să treacă partidul său UNPR alături de PNL și să dea Președintelui Iohannis guvernarea pentru Ciolos - simplu și direct!”, a spus fostul premier în postarea sa.
Fostul premier, despre dosarul său şi acuzațiile stupide car ei s-au adus
Victor Ponta explică, totodată, spune că în acea perioadă se făceau „dosare politice - în scop politic - făcute de niște procurori care făceau jocuri politice” pentru a putea avea Iohannis „Guvernul Său”
„Nimeni nu a considerat vreodată ca, juridic și legal, acuzațiile stupide împotriva mea făcute de Procurorul Uncheșelu tot în 2015 aveau un fundament sau vreo bază (îmi dăduse Dan Șova un contract de avocat de 2000 de euro în 2008 ca să îl pun Ministru în 2012 - însă au fost făcute tot din motivul de a mă obliga să demisionez și să-i dau Dlui Iohannis „Guvernul Său”.
Dosare politice - în scop politic - făcute de niște procurori care făceau jocuri politice! Nu am cedat niciunul la șantajul cu dosare dar, până la urmă, a venit tragedia de la “Colectiv” și , am înțeles toți ce a spus Dl. Iohannis: „a fost nevoie să moară oameni ca să demisioneze Guvernul”!
Grav este însă că nimeni nu plătește pentru ce s-a întâmplat, nimeni nu spune măcar „scuze” pentru 8 ani de umilințe și acuzații absurde, nimeni nu le explică românilor de ce trăiesc mai rău că acum 8 ani; iar autorii acelor abuzuri sunt și azi în funcții plătite cu mulți bani publici și ne dau lecții de manipulare și minciună”, a scris Victor Ponta pe contul de Facebook.