Superluna care va apărea în această noapte pe cer, cel mai spectaculos fenomen astronomic al anului

Superluna care va apărea în această noapte pe cer, cel mai spectaculos fenomen astronomic al anului Sursa foto: dreamstime.com

Prima dintre cele patru superluni din anul 2023 va fi observată în această noapte și va oferi un spectacol mai strălucitor pe cerul nopții decât orice alt eveniment cu lună plină din acest an.

Luna plină va apărea pe cer în seara de luni, 3 iulie, și va atinge punctul maxim de iluminare sub orizont la 07.39 ET. Dacă vremea este favorabilă, puteți observa acest eveniment astronomic privind spre sud-est, după apusul soarelui.

Luna va fi la o distanță de mai puțin de 365.000 de kilometri față de Pământ, ceea ce înseamnă că va fi cu aproximativ 22.000 de kilometri mai aproape decât de obicei.

Prima superlună din acest an va putea fi observată pe cer în această seară

O Superlună este atunci când Luna apare puțin mai mare pe cerul nostru”, a spus dr. Shannon Schmoll, directorul Planetariului Abrams de la Universitatea de Stat din Michigan.

„Pe măsură ce Luna se învârte în jurul Pământului, nu este un cerc perfect. Deci, există puncte pe orbita sa în care este puțin mai aproape sau puțin mai departe de Pământ”, a explicat Schmoll.

Când Luna atinge faza de lună plină într-un punct din traiectoria sa în care se află mai aproape de Pământ, apare un fenomen numit superlună, a explicat Schmoll. Deși diferența de dimensiune între o superlună și o lună plină obișnuită poate să nu fie imediat vizibilă cu ochiul liber, prima lună plină a verii va fi mai luminoasă.

Acest efect este cunoscut sub numele de „Iluzia Lunii”, iar unii oameni de știință susțin că Luna pare mai mare în comparație cu obiectele din raza noastră de observație, precum clădirile și copacii.

„Astfel, este o iluzie înrădăcinată în modul în care creierul nostru procesează informațiile vizuale. Chiar dacă observăm fenomenul de mii de ani, încă nu există o explicație științifică satisfăcătoare pentru ceea ce vedem.”

În contrast cu anii obișnuiți care au 12 luni pline, anul 2023 va aduce 13 astfel de evenimente lunare. Luna august va fi marcată de două superluni, inclusiv o lună albastră, care va fi cea mai apropiată de Pământ în acest an, conform The Old Farmer's Almanac. A patra și ultima superlună a anului 2023 va răsări pe data de 29 septembrie.

Lunile pline rămase în 2023:

  • 1 august: Luna Sturion
  • 30 august: Luna Albastră
  • 29 septembrie: Luna Recoltei
  • 28 octombrie: Luna Vânătorului
  • 27 noiembrie: Luna Castorului
  • 26 decembrie: Lună Rece.