Studiul care poate distruge toate miturile despre slăbit. Cercetătorii o confirmă!

Studiul care poate distruge toate miturile despre slăbit. Cercetătorii o confirmă!

Teoria potrivit căreia micul dejun este cea mai importantă masă a zilei - inclusiv în cazul persoanelor care ţin regim - ar putea să nu se aplice în realitate, sugerează un studiu realizat în Australia, citat miercuri de Press Association.

În urma analizării mai multor cercetări s-a descoperit că micul dejun nu ar ajuta la slăbit şi nu ar trebui recomandat ca o necesitate în cadrul unei strategii pentru eliminarea kilogramelor nedorite.

Studii anterioare au sugerat că micul dejun accelerează metabolismul şi îi poate ajuta pe cei care doresc să slăbească să nu mănânce prea mult pe parcursul zilei. Potrivit Asociaţiei Britanice de Dietetică (British Dietetic Association - BDA), „persoanele care consumă micul dejun au o alimentaţie mai echilibrată, prezintă un risc mai mic de supraponderalitate (şi) au mai multe şanse să slăbească în cazul în care sunt supraponderale'”.

Însă, o nouă analiză pune la îndoială această teorie şi, în plus, contrazice studiile care sugerează că ignorarea micului dejun poate perturba ceasul biologic şi contribuie la îngrăşare.

O echipă de experţi de la Universitatea Monash din Melbourne a analizat treisprezece studii referitoare la asocierea dintre micul dejun şi greutatea corporală, efectuate în state cu venituri ridicate.

Cercetătorii au identificat o diferenţă foarte mică între greutatea corporală a persoanelor care consumau micul dejun şi a celor care obişnuiau să sară peste prima masă a zilei. Participanţii din a doua categorie erau, în medie, cu 0,44 kg mai uşori.

Persoanele care luau în mod regulat micul dejun aveau un aport mai mare de calorii într-o zi - în medie, circa 260 de calorii în plus.

Aşadar, persoanele care obişnuiesc să sară peste micul dejun nu compensează printr-un aport mai ridicat de calorii în ziua respectivă, conform concluziilor analizei.

Totodată, oamenii de ştiinţă nu au identificat diferenţe semnificative între cele două categorii în ceea ce priveşte rata metabolică, fapt ce sugerează că nu se poate dovedi că micul dejun ar ajuta la slăbit prin arderea mai „eficientă” a caloriilor la primele ore ale zilei.

Însă, calitatea generală a studiilor analizate lasă de dorit şi se impune efectuarea mai multor cercetări pe această temă, au subliniat autorii.

„Acest studiu sugerează că includerea micului dejun ar putea să nu reprezinte o strategie benefică pentru slăbit”, se arată în concluziile publicate în British Medical Journal (BMJ).

Este nevoie de precauţie atunci când se recomandă micul dejun adulţilor care vor să slăbească deoarece ar putea avea efectul opus'', precizează oamenii de ştiinţă.

Deşi micul dejun a fost promovat în media, începând din 1917, drept cea mai importantă masă a zilei, există un număr redus de dovezi care susţin consumul micului dejun ca strategie pentru pierderea din greutate, inclusiv în cazul adulţilor supraponderali sau obezi”, au notat cercetătorii.

Însă, consumul regulat al micului dejun ar putea avea alte efecte importante, precum îmbunătăţirea capacităţii de concentrare şi a nivelului de atenţie, în cazul copiilor, au precizat specialiştii.

Ne puteți urmări și pe Google News