STRANGULATĂ cu sânge rece de doi COMPATRIOȚI. SCENA MACABRĂ în fața propriei fiice. De la ce a plecat TRAGEDIA din Sicilia

STRANGULATĂ cu sânge rece de doi COMPATRIOȚI. SCENA MACABRĂ în fața propriei fiice. De la ce a plecat TRAGEDIA din Sicilia

Carabinierii italieni au reţinut joi, în Sicilia, doi tineri români, Florin Buzilă şi Paul Todiraşcu, de 19, respectiv 18 ani, sub acuzaţi că au ucis o compatrioată în octombrie anul trecut. Victima a fost strangulată în locuinţa ei din Cerda, sub ochii fiicei sale de 11 ani. Inițial cei doi intraseră în casa femeii pentru a o jefui, însă lucrurile au luat o întorsătură tragică în momentul în care au fost descoperiți.

Ancheta carabinierilor din Monreale a stabilit că cei doi tineri, verii soţului victimei, au intrat în locuinţa femeii pentru a o jefui. Însă, fiindcă au fost surprinşi de aceasta, lucrurile au luat o întorsătură tragică.

Ca să scape, au ucis-o, apoi au fugit, cu o sumă foarte mică de bani găsită în casă, potrivit antena3 care citează Monreale Press.

Câteva ore mai târziu, vecinii au fost alertați de plânsul copilei. Soţul femeii a ajuns primul acasă şi a descoperit tragedia. Primul suspect a fost chiar soţul, care s-a dovedit în final nevinovat. Carabinierii l-au interogat însă aproape 2 zile încontinuu pe român.

Ne puteți urmări și pe Google News