„În PSD au fost două opinii favorabile, două voci care contează esențial, eu și Pleșoianu, care au reprezentat vocile anti-sistemului. Avem aceeași teorie: Vlase a condus ședințele Camerei pentru modificările legilor Justiției fabulos de bine și s-a bătut pentru fiecare amendament și virgulă, în niște condiții infernale, când USR a adus corturi în sală, au pus muzică la maxim, în aceste condiții nu a cedat și a mers și a condus ședințele Camerei și nu poti spune că Vlase care s-a bătut alături de noi poate să fie omul statului paralel, când el a fost vârf de lance în Parlament. Este ilogic", a declarat Codrin Ștefănescu, secretarul general adjunct PSD, pentru MEDIAFAX.

Codrin Șefănescju a subliniat că social-democrații nu au avut, vreo discuție, până în acest moment, contra acestei nominalizări.

„Surpriza cea mare: cu toate că a luptat pentru legile Justiției, Iohannis îl propune șef la SIE, fiind și PSD-ist și unul vechi și cred că Iohannis l-a propus, nu că îl simpatizează, dar cred că partenerii strategici i-au apreciat niște calități și faptul că face parte din această Adunare excepțională (nr.: Adunarea Generală a Parlamentului NATO).Nu am avea niciun motiv să nu susținem o astfel de propunere. Pentru PSD faptul că ai un fost membru de partid șef la SIE e un lucru foarte bun", a mai declarat Codrin Ștefănescu.

Secretarul adjunct al PSD afirmă că nu se poate face o comparație între George Maior și momentul în care a fost numit șef al SRI, cu nominalizarea lui Vlase.

„Se făcea o comparație între numirea lui Maior la SRI și Vlase. Maior a defectat și l-a slujit pe Băsescu cu succes și îl slujește și azi în statul paralel pe care l-au creat. Lucrurile sunt incomparabile din punct de vedere al calității umane. Maior a fost băiatul lui tăticu, promovat și de Năstase și apoi de Băsescu ca băiatul bun la toate, nu a reușit în PSD să ajungă pe munca lui, pur și simplu a fost numit. Pe când Vlase e de la 19 ani membru de partid, a trecut prin toate funcțiile posibile", susține Codrin Ștefănescu.

Președintele PSD, Liviu Dragnea, a declarat vineri, legat de nominalizarea social democratului Gabriel Vlase la conducerea SIE, că aceasta aduce mai multe întrebări decât clarificări, ironizând în acest fel răspunsul similar dat de Klaus Iohannis privind decizia CCR care o vizează pe Kovesi.

"Într-adevăr am primit o adresă, o propunere pentru SIE. Și acum ca să citez un clasic în viață: această adresă aduce mai multe întrebări decât clarificări. O să o citesc până o înțeleg. Poate e nevoie să facem o dezbatere pe această temă, și o să vă comunic", a declarat vineri, Liviu Dragnea.

Klaus Iohannis l-a nominalizat joi în funcția de director SIE pe Gabriel Vlase. Social democratul Petru-Gabriel Vlase este la al treilea mandat de parlamentar, ocupă funcția de vicepreședinte al Camerei Deputaților, membru al Comisiei pentru apărare și este membru al Comisiei speciale privind analizarea legilor în domeniul securității naționale.