Statul român anunță costurile funeraliilor lui Ion Iliescu. Suma a fost plătită integral din bani publici

Statul român anunță costurile funeraliilor lui Ion Iliescu. Suma a fost plătită integral din bani publiciIon Iliescu. Sursa foto: Facebook

Guvernul României a făcut public totalul cheltuielilor pentru funeraliile de stat ale fostului președinte Ion Iliescu, suma ajungând la 136.446,25 lei (circa 27.000 de euro). Regia Autonomă „Administrația Patrimoniului Protocolului de Stat” (RA-APPS) a acoperit integral costurile, conform datelor transmise oficial.

Unde au mers banii pentru ceremonie

Fondurile au fost utilizate pentru amenajarea monumentului funerar, pregătirea terenului de înhumare, aranjamente florale și servicii funerare complete. Executivul a precizat, la solicitarea Antena 3 CNN, că nici Secretariatul General al Guvernului și nici Cancelaria Prim-Ministrului nu au suportat cheltuieli suplimentare.

Ministerul Apărării Naționale a oferit locul de înhumare fără costuri suplimentare pentru instituție. „Costurile funeraliilor de stat sunt suportate de Guvern, prin bugetul Secretariatului General al Guvernului și al Regiei Autonome Administrația Patrimoniului Protocolului de Stat”, se arată în răspunsul oficial.

Comitetul pentru organizarea funeraliilor de stat a reunit reprezentanți ai Administrației Prezidențiale, Guvernului, MAI, MAE, MApN, SPP și Secretariatului de Stat pentru Culte, deciziile fiind adoptate în acord cu familia Iliescu. Monumentul funerar a fost realizat din fondurile RA-APPS, instituția responsabilă și cu administrarea patrimoniului protocolar al statului.

Deși detaliile privind designul monumentului nu au fost făcute publice, surse guvernamentale au indicat că este „sobru, de inspirație clasică, în ton cu rangul fostului șef de stat”. Funeraliile au avut loc pe 7 august 2025, zi declarată doliu național.

FUNERALII_ILIESCU_ZIUA_200_INQUAM_Photos_George_Calin4

FUNERALII_ILIESCU_ZIUA_200_INQUAM_Photos_George_Calin4

Cine a lipsit de la funerariile lui Ion Iliescu 

La eveniment au participat premierul Ilie Bolojan, ministrul de Interne Cătălin Predoiu și mai mulți lideri PSD. Printre foștii președinți au fost prezenți Traian Băsescu și Emil Constantinescu.

Au lipsit însă Nicușor Dan, actualul președinte, și liderii USR, care au refuzat să participe, criticând decizia Guvernului de a organiza funeralii de stat. USR a cerut atunci renunțarea la decretarea doliului național, invocând „moștenirea comunistă” a fostului președinte, ceea ce a generat un nou conflict politic cu PSD.

Fostul președinte Klaus Iohannis nu a fost prezent la ceremonie, dar a transmis familiei un mesaj personal de condoleanțe.

Moartea lui Iliescu reaprinde dispute politice

Precizarea costurilor și organizarea funeraliilor de stat au reactivat discuțiile despre moștenirea politică a lui Ion Iliescu. Opiniile rămân polarizate: unii îl consideră „fondatorul democrației postcomuniste”, în timp ce alții îl acuză că ar fi „autorul moral al mineriadelor”.

Ne puteți urmări și pe Google News