Dar momentul cel mai complicat l-a reprezentat realegerea pentru un mandat de 6 ani a actualului lider Nicolas Maduro, într-o rundă de alegeri fără contracandidat, o făcătură, o improvizație nerecunoscută de nimeni. Asta în timp ce opoziția din țară a câștigat alegerile generale în Adunarea Națională, fapt contracarat de către Maduro prin eliminarea tuturor atribuțiilor Parlamentului ales și alegerea unei Adunări Constituante alternative, fără participarea opoziției, și nerecunoscută la nivel internațional de către democrațiile occidentale.

Rezultatul e o lipsă totală de legitimitate care a dublat prăbușirea economică și sistemul autocratic, în care președintele este susținut în continuare de Rusia, China și Turcia, de socialistul Evo Morales din Bolivia, în timp ce Mexicul și Uruguayul sunt state neutre, care încearcă negocieri între putere și opoziția dominantă, iar restul statelor latino-americane s-au situat alături de celelalte democrații, contestând realegerea lui Maduro.

Proteste masive în stradă au zgâlțâit eșafodajul politic al președintelui, susținut de Armată și poliție, dar și aici au apărut rupturile, pas cu pas. Momentul relevant l-a constituit autoproclamarea liderului opoziției, Juan Gaiado, Președintele Adunării Naționale drept președinte interimar al Venezuelei, pas la care a urmat recunoașterea sa de către SUA, Canada și statele Americii Latine, dar și a Parlamentului European, în timp ce statele europene au anunțat că îl vor recunoaște pe Gaiado drept președinte dacă nu se organizează alegeri anticipate. Oricum Maduro a respins varianta. Maduro nu este pregătit să cedeze, din contra, a instruit numeroase trupe speciale care, pe modelul din timpul Maidanului ucrainean, cu celebrii „titushki” sub coordonare rusă, împușcă oponenți pe străzi, când îi găsesc. Această formă de represiune nu a reușit să alunge lumea din stradă, din contra, iar reacțiile sunt multiple.

SUA au convocat o ședință a Consiliului de Securitate pentru a discuta situația din Venezuela, dezbatere care s-a desfășurat cu toată opoziția Rusiei și a Chinei. Iar Secretarul de Stat, Mike Pompeo, a cerut tuturor să se poziționeze pro sau contra între Maduro și Gaiado, în timp ce un purtător de cuvânt a anunțat că toate opțiunile sunt pe masă, inclusiv cea a intervenției militare. O variantă păstrată ca instrument de presiune, în timp ce SUA este principalul importator a ceea ce se mai extrage din petrolul venezuelean, iar banii sunt puși într-un cont la dispoziția liderului opoziției. SUA încearcă să nu arunce în aer prețul petrolului, dar să lipsească regimul Maduro de resursele din petrol. În contrapartidă, Maduro a vândut din rezerva de aur peste hotare pentru a importa dolari din Rusia și a încerca să calmeze situația. El este de acord cu alegeri generale, pentru a încerca să-l elimine pe rivalul său, dar refuză alegerile prezidențiale, susținând că e președinte până la final de 2024.

În aceste evoluții și mai ales în poziționările pro și contra a marilor puteri, amplificate de propaganda Kremlinului – care dorește să-și sublinieze relevanța globală prin poziții contradictorii cu SUA în Venezuela – s-a desenat modelul unei reiterări a Războiului Rece, sau chiar s-a vorbit despre ingerința Rusiei în curtea SUA. Departe de a fi o iterare a situației din Siria și Libia – o altă speculație a comentatorilor – Venezuela e o țară care alunecă între faliment total și război civil. Aici distanța e prea mare, iar speculațiile că Rusia ar fi trimis companiile militare private ale GRU să-l apere pe Maduro au rămas doar în spațiul refuzului de a comenta și a nega venit de la Caracas și Moscova.

Dar Rusia nu are capacitatea și forța, cu atât mai puțin resursele, pentru a juca un rol la distanță strategică, mai mult, în Venezuela, majoritatea covârșitoare a populației, ba chiar și a Armatei – 90% spunea un general dizident – i se opune lui Maduro și regimului falimentar. Acesta nu acceptă nici ajutorul umanitar în alimente și medicamente pentru populație, iar criza umanitară e pe punctul de a exploda. Aici echilibrul fin e pe punctul de a fi depășit, Venezuela alunecând spre un faliment egal cu al Argentinei altădată, iar violențele în stradă și lipsa dorinței de negociere amenință să închidă subiectul și viitorul lui Maduro, cu care se negociază doar ieșirea din scenă fără costuri juridice.

Mai e de adăugat un element: Maduro e atât de slab politic că nu a reușit arestarea lui Gaiado de frica protestelor și a reacțiilor internaționale. Poliția a fost acasă la liderul opoziției, dar nu l-a găsit. Pe de altă parte, președintele încearcă crearea unui conflict tip război pentru a mobiliza susținerea publică, cerând înrolarea în armată a poliției și a tinerilor și masând trupe la frontiera cu Columbia. Mai mult, declară că știe că mafioții columbieni sunt plătiți să-l ucidă, în încercarea de a se victimiza. Și aceste încercări par sortite eșecului, ca și răspândirea știrilor false potrivit cărora 5000 de soldați americani ar fi detașați în Columbia vecină – în SUA nu e posibilă o asemenea mișcare fără votul explicit în Congres. Blocarea negocierilor reale amenință să împingă Venezuela spre faliment, colaps economic și război civil.

 

Te-ar putea interesa și: