Spray nazal împotriva Covid-19. Ultimul tratament minune vine din Turcia

Spray nazal împotriva Covid-19. Ultimul tratament minune vine din Turcia

Un spray nazal despre care se spune că ar „ucide” virusul Covid-19 în mai puțin de un minut ar fi fost inventat în Turcia.

Cel mai nou tratament minune împotriva Covid-19 vine din Turcia și constă într-un spray nazal.

Pandemia de Covid-19 a afectat până la acest moment peste 100 de milioane de oameni la nivel global. Virusul chinezesc le-a dat mari bătăi de cap experților.

Ei încearcă în mod constant să găsească soluții viabile.

Ne puteți urmări și pe Google News

Se pare că cercetătorii din Turcia le-au luat-o înainte celo din Europa care lucrează zi și noapte la dezvoltarea unui vaccin bun.

Un spray nazal din Turcia care ucide Covid-19

Cei din Turcia ar fi creat deja un spray nazal care poate „ucide” virusul Covid-19 în mai puțin de un minut.

Soluția care omoară virusul se numește Genoxyn și a fost dezvoltată de profesorul doctor Sehime Gülsün Temel împreună cu Ahmet Ümit Sabancı și Dr. Cüneyt Özakın de la Universitatea Medicală de Microbiologie din Uludağ.

Cercetătorii au colaborat cu mai multe universități din Uludağ și Çukurova pentru a testa noul spray.

Ei susțin că noul lor spray nazal conține o soluție antimicrobiană și prezintă efecte antivirale.

Studiile desfășurate până acum indică faptul că Genoxyn previne reproducerea bacteriilor și a virusurilor.

Când a fost dezvoltată, de fapt, această soluție?

Sabancı a declarat că a lucrat la această soluție dinainte de începutul pandemiei de Covid-19.

„Împreună cu Cüneyt Özakın am arătat că soluția are calități antibacteriene. După ce a început pandemia ne-am gândit că poate am putea ajusta spray-ul nazal pentru a combate Covid-19.

Așa că am refăcut formula spray-ului și am trimis-o pentru teste de laborator mai amănunțite”, a spus Sabancı.

Deja se știe că transmiterea virusului se face prin particule ce intră în contact cu gura, nasul sau ochii.

„Studiile noastre au determinat că soluția poate ucide virusul din gură și din țesuturile regăsite în nas. Moartea virusului într-un timp atât de scurt poate preveni infiltrarea sa în celulele corpului.

Dacă soluția poate preveni contaminarea, atunci va fi o protecție excepțională pentru noi”, a mai explicat Sabancı., conform DailySabah.