Nici nu am apucat să ne revenim bine din oripilarea și indignarea cu azilele groazei, despre care, după iureșul de o săptămână ordonat de Ciolacu, nu s-a mai auzit nimic, că alte două evenimente vin să ne oripileze și indigneze săptămâna asta. Că așa am ajuns să trăim. Din oripilare în oripilare și din indignare în indignare. Desigur, totul fără niciun fel de consecințe.

Ca în țările bananiere, că din punct de vedere al sistemului medical, despre care de ani de zile ne întrecem să găsim atribute cât mai plastice, gen ”în colaps”, ”în moarte clinică!” etc, o tânără naște pe trotuar, în fața Spitalului Municipal Urziceni. Fară ca niciun nesimțit de doctor din interior, sau orice fel de alt cadru medical, să o ajute.

Nu au avut nici măcar bunul simț să se uite pe geam, să vadă ce-i cu zgomotul de sub fereastra lor. Aaa...naște o femeie? Ne pare rău! La noi în spital nu avem nici ginecologie, nici neonatologie. Așa că valea pe trotuar, dincolo de gard, să nu facă mizerie prin curte, că nici om care să curețe după ea nu avem. Din fericire, femeia tânără și zdravănă, a născut un copil sănătos. Acum sunt amândoi la un alt spital, în afara oricărui pericol.

Imediat ce s-a aflat despre întâmplare, ne-am indignat și ne-am oripilat din nou, de data asta mult mai convingător, pentru că aveam deja antrenament de când cu azilele. Imediat s-a cerut capul managerului spitalului. O doamnă foarte bogată, specialistă în creșterea roșiilor și a morcovilor, în agricultură adică, dar pe care apartenența la un partid de guvernământ a făcut-o să se priceapă foarte bine și la condus un spital de oameni. Și o face foarte bine de ani buni. Spre exemplu, raportul DSP Ialomița întocmit după realizarea controlului de la Spitalului Urziceni, spune:

”La data verificării, pe secţia de Obstetrică - Ginecologie, erau patru saloane, patru paturi, niciun pacient, un medic, două asistente. Secţia de Obstetrică - Ginecologie era nefuncţională la data controlului. Spitalul Municipal Urziceni are în structura sa 20 de paturi OG, cinci paturi de neonatologie (care au fost transformate în paturi COVID-19), fără a avea linie de gardă pe vreuna dintre specialităţile enunţate mai sus” – se mai arată în raportul DSP.

Aici este cheia. Aici este secretul pe care îl deține doamna manager și care crede că-i va păzi scaunul. S-a cerut demisia ei. A spus că nu vede niciun motiv să o facă. Faptul că o femeie naște în poarta spitalului pe care îl conduce, fără ca nimeni să se uite la ea, nu este un motiv suficient ca să plece acasă.

Care este secretul doamnei agricultor-manager de spital? Ce se petrece la Urziceni? Ce se petrece de fapt în toate spitalele din România. Sunt ținute un număr foarte mare de paturi, în rapot cu populația pe care o deservește unitatea sanitară. De regulă, în spitalele din orașele mici, cum este și Urziceniul. Spitalul este subordonat primăriei din localitate, dar banii vin de la Casa de Sănătate. Aici este șmecheria. Se raportează un număr mai mare de bolnavi decât sunt în realitate. Sunt internări fictive. De ce? Ca să se încaseze mai mulți bani de la Casa de Sănătate. Iar primarul iese bine, că în acte spitalul ține de el, dar pe banii noștri, contribuabilii la fondul de sănătate.

Sistemul sanitar este în colaps? De ce? În oricare județ de pe harta României, spitalul județean este instituția cu cel mai mare buget alocat de la Consiliul Județean respectiv. Și totuși, cu atâția bani alocați, spitalele sunt la pământ. Nu numai din punct de vedere al personalului, ci și al felului cum arată sau a aparaturii cu care sunt dotate. Și atunci, unde se duc banii? Pe aceste internări fictive. Cine îi ia? Asta să stabilească procuratura.

Șefa nesimțiților de la Spitalul Municipal Urziceni este doar suspendată din funcție. Nu se consideră cu nimic vinovată că o femeie  a născut în fața spitalului pe care îl conduce. Și așteaptă să treacă valul de oripilări și indignări, să se întoarcă pe funcție. Pentru că altfel... Altfel al putea destăinui secretul pe care îl știe orice manager de spital din România. Paturi multe, internări fictive, bolnavi inexistenți, și cei care există, lăsați să nască pe trotuar sau îndrumați către alte spitale și sifonarea banilor din fondul de sănătate.

Din oripilarea și indignarea cu nașterea din fața spitalului, am dat în oripilarea și indignarea cu fetița de 16 ani asasinată la Piatra Neamț de niște ticăloși, vânzători de droguri. Și în cazul traficului și, mai ales consumului de droguri din România, presa a găsit diferite formulări care de care mai plastice:”drogul zombi”, ”moartea albă” etc.

În bătălia împotriva traficului și consumului de droguri, România a pierdut startul. În anii 90, niște vizionari din poliție au decretat că la noi, fiind sărăcie, nu se vor consuma droguri. Vom fi doar țară de tranzit. Ce fel de țară de tranzit am rămas, se vede. Se consumă droguri peste tot. Unele sintettice, foarte periculoase.

Fetița din București, elevă la unul dintre cele mai bune licee din Capitală, a murit din cauza unei supradoze. Din ce reiese până acum din anchetă, drogul nu l-a îngurgitat voluntar. A fost păcălită sau i s-a băgat cu forța. În fiecare zi, procurorii DIICOT și polițiștii de la Antidrog prind consumatori sau traficanți mărunți. Subfinanțată drastic și lipsită de profesioniști, lupta antidrog se rezumă la rezultate mărunte.

Când vom declara consumul și traficul de droguri, o chestiune de siguranță națională? Cu implicarea tuturor instituțiilor de forță ale statului? Inclusiv SRI. Sau mai ales SRI! Când vom pune la punct un program națuional de combatere a traficului și consumului de droguri, care în fiecare zi omoară tineri și distrug generații întregi.

Oripilări și indignări ușoare, români. Am folosit pluralul pentru că sigur, în curând ne vom indigna și oripila de alte grozăvii. După care totul se va stinge și lucurile vor rămâne la fel.

Urm[ri'i varianta video a editorialului, AICI.