În cartea sa, „Infernul S.A, când mila devine inamica adevărului”, ziarista independentă ajunge la concluzia că Soros este un actor la nivel înalt care le împrumută fața sa marilor „sforari și agitatori din spatele perdelelor”, adică celor care au decis că populația europeană trebuie înlocuită cu imigranți aduși din Orientul Mijlociu și Africa de Nord. Francesca Totolo își bazează concluzia pe o serie de „coincidențe” stranii, care arată că Soros este o piesa dintr-un organism mult mai complex în care politicienii, ziariștii și ONG-urile execută un plan elaborat cu minuțiozitate. Iată ce povestește ziarista într-un interviul acordat site-ului zerohedge.com: ”Încă din 2008 a fost fondată în capitala italiană așa-zisa Carta di Roma. Această organizație poate fi considerată primul ONG finanțat de Soros în Italia.

Care era scopul acestei asociații de jurnaliști? Să promoveze
în Italia informații corecte despre imigranți, refugiați și solicitanți de azil. Asta te face inevitabil să te întrebi dacă Soros știa încă din 2008 ce avea să se întâmple trei ani mai târziu în Libia și de aceea pregătea terenul în Europa pentru o schimbare de paradigmă…”. Ce a urmat știm cu toții, prietenii din Statele Unite și Europa ai lui Soros au dat o mână serioasă serioasă de ajutor la răsturnarea lui Gaddafi, iar Libia a devenit placa turnantă a traficului de imigranți spre Europa.

Soros a intrat din nou în acțiune. „Toate ONG-urile internaționale, precum Avaaz, Oxfam, Amnesty International, Human Rights Watch și multe altele au, cu siguranță, un lucru în comun: sursa lor de finanțare, care este Soros. Rolul lor a fost și continuă să fie acela de a-i face pe italieni să se simtă vinovați dacă nu acceptă imigranți. Legali sau ilegali, trebuie să fie acceptați indiferent prin orice metode. Știu că aceste ONG-uri, acest Carons modern, cum mi-a plăcut să le numesc, au reușit – în mod direct sau indirect – să bage prin trafic în Italia aproximativ 700.000 de oameni în ultimii ani. Trebuie să înțelegem că aceasta este o operațiune planificată încă de la început”.

Dar nu ONG-iștii au jucat rolul determinant în traficul de imigranți. Politicienii progresiști au avut contribuția cea mai importantă. Francesca Totolo a reușit să afle amănunte despre „Operațiunea Pontus”, de fapt mai multe acțiuni puse la cale de guvernul lui Renzi în colaborare cu Irlanda și Malta. E vorba, spune Totolo, „de un pod (de aducere a imigranților în Europa) operat de marina irlandeză cu cel puțin șase nave militare diferite, operațiune plătită, cel mai probabil, din banii contribuabililor italieni, care nici măcar nu știau de existența ei”.

Dacă politicienii italieni au ascuns cu grijă adevărul, irlandezii au recunoscut inițial că „armata irlandeză a fost într-adevăr angajată în operațiuni SAR (căutare și salvare) în baza unui acord bilateral cu guvernul italian semnat în mai 2015, apoi reînnoit în 2016 și 2017”. Când au fost întrebați de finanțarea operațiunii, irlandezii au devenit, brusc, foarte reticenți. Dar guvernul democratului Renzi a colaborat și cu Malta în chestiunea imigranților. Potrivit Francescăi Totolo, „În iulie 2018, Arian Delia, liderul opoziției față de guvernul maltez, a dezvăluit existența unei înțelegeri secrete care datează din 2014 între Renzi și președintele Maltei, Joseph Muscat.

Delia a menționat nici mai mult, nici mai puțin decât un contract: Malta va acorda Italiei drepturi de exploatare a petrolului din apele malteze, în schimbul faptului că italienii nu vor permite navelor SAR (cutare și salvare) să debarce imigranții în porturile malteze”. Renzi nu este singurul care face jocurile globaliste în Italia. Sunt mulți alți politicieni progresiști care acționează în același spirit. „Există cel puțin paisprezece membri italieni ai Parlamentului European clasificați drept "aliați fiabili ai societății deschise".Acest lucru a fost făcut public de către hackerii care au spart  serverul Open Society”. Dar Soros mai poate conta în Italia și pevechiul său prieten Romano Prodi.

Politicianul italian l-a ajutat pe Soros să obțină, în 1995, cea mai înaltă distincție a Universității din Bologna, deși cu numai trei ani înainte multimiliardarul american speculase echivalentul a 8 miliarde de euro în banii actuali împotriva lirei italiene. Pentru Prodi, ajutorul dat lui Soros s-a dovedit, însă, un pariu câștigător. Coincidență sau nu, ăn 1996, Romano Prodi a  devenit premier, iar apoi, în 1999, președinte al Comisiei Europene. În interviul acordat zerohedge.com, Francesca Totolo vorbește și despre complicatele jocuri pe care francezii le fac în Libia și despre faptul că o nouă criză a refugiaților libieni e din ce în ce mai probabuilă, spre disperarea actualilor guvernanți ai Italiei. Despre acest subiect vă voi vorbi însă într-un alt material.