Evenimentul Zilei > Justitie > Sorin Ovidiu Vântu a scăpat de un dosar foarte complicat. Fostul mogul a fost achitat de magistrați
Sorin Ovidiu Vântu a scăpat de un dosar foarte complicat. Fostul mogul a fost achitat de magistrați

Sorin Ovidiu Vântu a scăpat de un dosar foarte complicat. Fostul mogul a fost achitat de magistrați

Sorin Ovidiu Vântu a fost achitat de magistrații de la Tribunalul București, care au constatat că fapta pentru care era acuzat s-a prescris.

Sorin Ovidiu Vântu a reușit să scape de un dosar în care era acuzat pentru că i-a dat 1 milion de euro mită lui Bogdan Olteanu. Cu scopul ca acesta să-l numească guvernator al Deltei Dunării pe Liviu Mihaiu. Acuzațiile din dosar au fost formulate de procurorii Direcției Naționale Anticorupție (DNA). Iar magistrații de la Tribunalul București au decis că faptele s-au prescris.

Sorin Ovidiu Vântu a scăpat cu fața curată din dosarul „Delta Dunării”

Mai întâi, fostul mogul și-a recunoscut fapta. Ulterior, a revenit asupra declarațiilor. SOV a fost trimis în judecată în anul 2018. Era cel de-al șaselea dosar penal întocmit pe numele său. În anul 2012, Sorin Ovidiu Vântu, fost patron la Realitatea TV, a fost condamnat într-un dosar ce viza delapidarea patrimoniului Asociației Salariaților din SNP Petrom SA. Alături de el, condamnare a primit și Liviu Luca, dar și alte persoane. În anul 2018, la Curtea de Apel s-a dat sentința definitivă.

La prima instanță, omul de afaceri fusese condamnat la 10 ani și 6 luni de închisoare. Astfel, prin contopire cu celelalte pedepse pronunțate de-a lungul timpului de instanțele de judecată, Curtea de Apel București a emis un nou mandat de executare pe numele lui Sorin Ovidiu Vântu, de 10 ani de închisoare.

Deciziile luate de Curtea de Apel

În ceea ce-l privea pe fostul lider de sindicat, Liviu Luca, Curtea de Apel București a menținut decizia primei instanțe, de condamnare la 10 ani.

Procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT) arătau, la data trimiterii rechizitoriului în instanţă, că în perioada 2005 – 2006, Liviu Luca, Sorin Ovidiu Vîntu şi Octavian Ţurcan au constituit un grup infracţional organizat ce a avut drept scop iniţial obţinerea de fonduri materiale din patrimoniul Asociaţiei Salariaţilor din SNP Petrom SA, prin delapidarea acesteia.

Într-un dosar ce s-a disjuns, Bogdan Olteanu a fost condamnat definitiv la cinci ani de închisoare pentru trafic de influență. Olteanu era președintele Camerei Deputaților și un lider al Partidului Național Liberal (PNL) la acea vreme.

Publicat in categoriile: Justitie
Ne puteți urmări și pe pagina noastră de Facebook sau pe Google News
Accesează: