Fondatorul Radio Guerrila a declarat că, în momentul în care a început Revoluția, era student student la Electrotehnică. Avea armă și, împreună cu colegii săi, „păzea” Politehnica de teroriști.

„Eram student la Electrotehnică, în București. Și îmi aduc aminte, apropo de toleranța mea și umanismul meu, erau s-o linșeze pe fata lui Emil Bobu, care era profesoară conferențiar la Politehnică, la Energetică. Și noi aveam arme, păzeam Politehnica de teroriști, nu-i așa?, și s-a lăsat cu „huoo”, linșaje.

Și eu, cu arma pe „pept”, am zis, „Bă, băieți, ce treabă are fata cu tata? Doamna profesoară nu ne-a făcut nimic”. Atunci, și în psihoza revoluției, că revoluția e o stare de grație absolută, nu există ceva comparabil, nici ca emoție, nici ayahuasca nu cred că e atât de tare, când nimic nu mai e deasupra ta. Adică, din punctul ăsta de vedere, putem să bifăm pozitiv. Viețile noastre sunt greu de comparat cu…

Eram în ultimul an. Eu am stat vreo 7-8 ani în facultate, că îmi plăcea în cămin, mai mult decât în câmpul muncii socialiste. Deci, la Revoluție, aicea eram”, a povestit Mihaiu.

Fondatorul Academiei Cațavencu a dezvăluit, în premieră, cum, chiar cu câteva zile de Revoluție, a aruncat manifeste prin Sinaia.

„Am început cu aruncat de manifeste la Sinaia. În 15, 16, ducându-ne noi cu o gașcă de băieți la Sinaia, prieteni pe care îi am și acuma, deși s-au mai împrăștiat și prin lume, auzeam mitralierele la Europa Liberă, în Timișoara.

Și atunci, am luat un toc de hârtie de era acolo și cu pixurile am început să scriem toți ce ne-a trecut prin cap. Deci, am fost disident. Și, am plecat cu mașinile prin Sinaia și le lăsam, tam-tam-tam. Le-a luat vântul, le-a împrăștiat. Și, din mașină, zbang-zbang. Nu mi-am luat carnet de revoluționar, din motive ușor de înțeles. Deci, așa am început”, a mai spus Liviu Mihaiu.

„Suntem într-o postură fericită, existențială și chiar și intelectuală”

Omul de presă a mai spus că, uneori, se simte ca și ar fi făcut războiul din Vietnam.

„Noi, veteranii, trebuie să facem cluburi. Un club trebuie să facem, pentru că, uneori mă simt așa, ca un fel de veteran de Vietnam. Dincolo de faptul că am făcut armata, ceea ce e din ce în ce mai rar să întâlnești oameni care au făcut armata, eu mă simt așa, că am făcut și Vietnamul. Și dincolo de faptul că, uite, am fost în Irak sau în Afganistan. Pot să spun că am un bilanț cu care, totuși, mă mândresc.

Și, pe de altă parte, știi la ce mă gândeam? Că suntem într-o postură fericită, existențială și chiar și intelectuală. Pentru că noi am prins juma de viață în comunism, cealaltă jumate în capitalism. Am prins aselenizarea, când aveam câțiva anișori. Am prins o revoluție, ceea ce e , totuși, foarte rar să prinzi o revoluție… Băi, să prinzi și sfârșitul lumii.. Și o pandemie, că.. nu? De la 1918, ceva de dimensiunea asta.. Băi, am prins niște evenimente, și ca jurnaliști.. Și am și reușit să ne întâlnim cu premieri, președinți, servicii secrete…”, a mărturisit Mihaiu.