Solistul trupei Iron Maiden, in Romania

Solistul trupei Iron Maiden, in Romania

Bruce Dickinson va sosi in tara la sfarsitul acestei luni, au anuntat organizatorii Aero Grand Prix Constanta Challenge 2007.

Solistul trupei britanice Iron Maiden va comenta competitia aeriana care va avea loc de-a lungul plajei statiunii Mamaia, in perioada 25-26 august.

Dickinson, care detine licenta de pilot profesionist, va sosi la Constanta pilotand un AN2, de la Bucuresti.

Aero Grand Prix Constanta Challenge 2007 este o demonstratie aviatica internationala in care pilotii se vor intrece in curse de viteza, tinta si lupta simulata.

La manifestarea organizata de Primaria Constanta si Regional Air Services Tuzla vor participa opt avioane la mansa carora se vor afla piloti renumiti din strainatate, castigatori ai circuitelor de Aero Grand Prix, similare competitiilor de formula 1.

Demonstratia va fi precedata de trei zile de antrenament, iar in 25 - 26 august, intre orele 14.00 si 19.00, publicul va asista de pe plaja statiunii Mamaia, de la o distanta de 400 metri, la intrecerea aeriana care se va desfasura pe o lungime de 2.000 metri, in zona digurilor de larg din Marea Neagra.

"Vor fi masini Ferrari zburand pe cer", au subliniat organizatorii.

Startul va fi dat din nordul statiunii Mamaia.

"Deocamdata organizam doar o demonstratie, dar speram sa putem aduce la Constanta o etapa de Aero Grand Prix. Costurile acesteia ar fi de 1,2 milioane euro. Pentru aceasta demonstratie am alocat banii incasati din taxa de bariera - 200.000 euro", a afirmat astazi la Mamaia, primarul Constantei, Radu Mazare.

Ne puteți urmări și pe Google News