Social

Știri din domeniul social din România: educație, sănătate, comunitate și probleme care influențează viața de zi cu zi.

Băsescu şi Năstase au vorbit. Domn tinichigiu, aveţi cuvântul!

Băsescu şi Năstase au vorbit. Domn tinichigiu, aveţi cuvântul!

În numai două-trei zile, meseria de tinichigiu s-a plimbat prin gurile lui Traian Băsescu şi Adrian Năstase, adică a actualului preşedinte şi a unui premier de poveste. Noi am încercat...

Mihai Chiţac, eliberat pentru o lună

Mihai Chiţac, eliberat pentru o lună

Tribunalul Militar Teritorial Bucureşti a admis astăzi cererea de întrerupere a executării pedepsei fostului general, acesta fiind programat pentru o intervenţie chirurgicală lunea viitoare. Potrivit Mediafax, instanţa a primit un...

Eugenia Vodă: "Întotdeauna am detestat televiziunea, dar la modul fellinian, cu zâmbetul pe buze"

Eugenia Vodă: "Întotdeauna am detestat televiziunea, dar la modul fellinian, cu zâmbetul pe buze"

"Mi-am tratat invitaţii că pe nişte personaje văzute de un critic de film. Sigur că uneori mi s-a părut ciudat, gen "da mamă cu biciu-n mine!", că, în loc să...

Filmul morţii unui român la Napoli

Filmul morţii unui român la Napoli

O publicaţie italiană a difuzat ieri imagini cu moartea unui român, care a căzut victimă unei reglări de conturi în oraşul Napoli, în urmă cu aproape o lună de zile....

Două fotomodele de renume, "mame" pentru orfanii români

Două fotomodele de renume, "mame" pentru orfanii români

Două modele foarte bine cotate în lumea modei, Yasmin Le Bon şi Lisa Barbuscia, au fondat o organizaţie de caritate special destinată copiilor din România, scrie The Times. Ideea i-a...

Mihaela Rădulescu, show pe bani publici

Mihaela Rădulescu, show pe bani publici

Aleşii din Neamţ vor vira aproape 20.000 de euro pentru ultima „Duminică în familie”. Alocările bugetare pentru ultima ediţie a emisiunii, care va avea loc pe 21 iunie, la Piatra-Neamţ,...

PROGNOZA METEO: Ploi în toată ţara

PROGNOZA METEO: Ploi în toată ţara

Astăzi scăpăm de căldura din ultima vreme, iar temperaturile vor scădea cu 8-10 grade faţă de zilele trecute. Va ploua în cea mai mare parte a ţării, cerul va fi...

Acuzaţii de şpagă la vârful Poliţiei Bacău

Acuzaţii de şpagă la vârful Poliţiei Bacău

Probe din dosarul DGA arată că şefii IPJ Bacău ar fi primit neoficial un procent din suma încasată de firma care a instalat radarele fixe. Ofiţerii Direcţiei Generale Anticorupţie (DGA)...

România, în topul ţărilor expuse calamităţilor naturale

România, în topul ţărilor expuse calamităţilor naturale

România se află pe lista ţărilor expuse cala mităţilor naturale şi fenomenelor meteorologice extreme - cicloane tropicale, cutremure, inundaţii, alunecări de teren. Aşa arată Indexul privind Riscul de Mortalitate, dezbătut...

Fără bani pentru medicamente şi salarii în spitale

Fără bani pentru medicamente şi salarii în spitale

Şapte spitele din ţară nu mai primesc de ieri materiale sanitare din cauza datoriilor acumulate, iar la Arad bucătăresele au organizat un protest după ce, în ultimele trei luni, nu...

Mihai Chițac, la un pas de libertate

Mihai Chițac, la un pas de libertate

DECIZIE. Fostul general Mihai Chiţac a fost programat pentru o operaţie la inimă, pe 22 iunie, la Clinica de chirurgie cardio-vasculară a Spitalului de Urgență Floreasca, din Capitală. Drept urmare,...

Averea ministrului Nemirschi, la control

Averea ministrului Nemirschi, la control

DOSAR DE INTEGRITATE. Averea ministrului mediului, Nicolae Nemirschi, a intrat în vizorul inspectorilor Agenției Naționale de Integritate (ANI), care au descoperit „o serie de inadvertențe” între ultima declarație de avere...

Dascăli nemotivați și copii obraznici

Dascăli nemotivați și copii obraznici

STUDIU. Trei din patru profesori nu sunt motivați să-și îmbunătățească modalitatea de predare, iar comportamentul neadecvat al copiilor, la ore, perturbă activitatea didactică, arată un raport realizat de Organizația pentru...

Péter Esterházy, premiat la Neptun

Péter Esterházy, premiat la Neptun

Gala de decernare a premiilor celei de-a opta ediţii a Festivalului „Zile şi Nopţi de Literatură” a avut loc luni seară, la Complex Ambasador din Neptun. Premiul „Ovidius”, oferit de...

Becali, bun de plată

Becali, bun de plată

DECIZIE. Deținătorul Uzinei Mecanice Drăgășani, Gigi Becali și membrii Asociației Salariaților fabricii de armament vor trebui să plătească peste 300.000 de euro penalități la stat. Motivul: nerespectarea prevederilor din contractul...

La Bookfest se intră „la liber”

La Bookfest se intră „la liber”

Salonul de Carte de la Romexpo îşi deschide astăzi porţile cu noutăţi editoriale notabile. Intrarea este gratuită. Ministrul culturii deschide azi salonul de carte Bookfest, iar preşedintele Băsescu va încheia...

Toxiinfecţie la „restaurantul lui Băsescu”?

Toxiinfecţie la „restaurantul lui Băsescu”?

Părinţii mai multor adolescenţi din Sfântu Gheorghe, proaspăt absolvenţi ai Liceului Teoretic „Szekely Miko”, şi profesorii lor sunt revoltaţi că, după banchetul de sfârşit de an, trei adolescenţi au fost...

Se taxează nesimțirea!

Se taxează nesimțirea!

Începând de astăzi, funcționarii care lucrează direct cu cetățenii în instituțiile publice vor fi verificați și testați de inspectori „sub acoperire”, subordonați prefectului, iar cei care vor fi surprinși purtându-se...

Becali şi-a luat consilier PDL

Becali şi-a luat consilier PDL

Proaspătul europarlamentar PRM George Becali va fi consiliat de fostul europarlamentar PDL Maria Petre, care consideră că acest nou proiect îi oferă oportunitatea de a-şi valorifica experienţa de patru ani...

Start la Bucharest Music Film

Start la Bucharest Music Film

FESTIVAL. Timp de cinci zile, Piaţa „George Enescu” din Capitală se va transforma într-o grădină de vară, animată zilnic de concerte, în cadrul Bucharest Music Film Festival, ediţia a patra....