Cinci moduri INEDITE în care PERSONALITATEA îți dictează GREUTATEA
Silueta noastră este în strânsă legătură cu caracterul pe care îl avem. Așa se face că oamenii liniștiți retrași, sunt și mai cumpătați la mâncare, iar cei cărora le place...
Știri din domeniul social din România: educație, sănătate, comunitate și probleme care influențează viața de zi cu zi.
Silueta noastră este în strânsă legătură cu caracterul pe care îl avem. Așa se face că oamenii liniștiți retrași, sunt și mai cumpătați la mâncare, iar cei cărora le place...
Cu numai un an înainte de a-și serba centenarul, o femeie din comuna doljeană Sadova a fost violată în seara de Revelion. Medicul bătrânei grav bolnave, mărturisește că și-ar dori...
În orice cuplu, mai devreme sau mai târziu, unul dintre parteneri se îndoieşte măcar o dată de fidelitatea celuilalt. Ispite există la tot pasul, iar credinţa până la adânci bătrâneţi...
Pe lângă dieta sănătoasă şi exerciţiile regulate, suplimentele pot fi un ajutor în plus pentru a ajunge la greutatea dorită. Cititi mai mult pe Doctorulzilei.ro.
Potrivit antrenorului personal Matt Roberts, cea mai eficientă metodă prin care scapi de kilogramele în plus este să faci exerciții în funcție de forma corpului. Cititi mai mult pe Doctorulzilei.ro.
Anul acesta vor fi inaugurate mai multe centre turistice, care îmbină armonios vestigii istorice cu dotări ultra moderne, pentru a le oferi turiștilor o nouă definiție a luxului. Cinema privat,...
Poetul Traian T. Coşovei a murit astăzi, în prima zi a lui 2014, la vârsta de 59 de ani. Traian T. Coşovei a fost şi colaborator a EVZ în anii...
Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii (CNSAS) a stabilit că istoricul Dinu C. Giurescu nu a fost colaborator al securităţii, dar a furnizat informaţii către organul regimului. Recrutat în 1967,...
La 1 ianuarie, creştinătatea sărbătoreşte praznicul Sfântului Vasile cel Mare. Astfel, prima lună a calendarului constituie perioada când, în biserici şi mânăstiri, se citesc Moliftele Sfântului Vasile- temute blesteme îndreptate...
Paul are 11 ani și jumătate și alură de rock-star. Adevărul e că, în ciuda vârstei fragede, cântă deja cu o trupă de rock, cu care a dat deja mai...
Eleva de 11 ani este mare amatoare de teatru şi se pregăteşte intens pentru o carieră artistică. Eva Mihaela Dumitru este şcolăriţă în clasa a V-a la Liceul Waldorf din...
Eleva de 11 ani este mare amatoare de teatru şi se pregăteşte intens pentru o carieră artistică. Eva Mihaela Dumitru este şcolăriţă în clasa a V-a la Liceul Waldorf din...
Fetiţa este elevă în clasa a V-a şi iubeşte foarte mult sportul, dar şi cărţile. Lista pregătită pentru Moş Crăciun include un telefon mai performant, o tabletă, dar şi enciclopedii...
Fetiţa este elevă în clasa a V-a şi iubeşte foarte mult sportul, dar şi cărţile. Lista pregătită pentru Moş Crăciun include un telefon mai performant, o tabletă, dar şi enciclopedii...
Pe Lista Copiilor Cuminţi a ajuns şi Robert, un băieţel care face performanţă într-unul dintre cele mai grele sporturi de iarnă. La şapte ani, Robert Ioan Dobrescu are deja o...
Muzica şi pictura sunt cele două mari iubiri ale Anei, o fetiţă de 8 ani din Bucureşti, care îşi doreşte cu ardoare o Diplomă de copil cuminte. Copila i-a scris...
Muzica şi pictura sunt cele două mari iubiri ale Anei, o fetiţă de 8 ani din Bucureşti, care îşi doreşte cu ardoare o Diplomă de copil cuminte. Copila i-a scris...
Campania demarată de EVZ în parteneriat cu Moş Crăciun a ajuns până în satul Ionaşcu din judeţul Teleorman, la doi dintre cei mai cuminţi copii din ţară, care nu-şi doresc...
Crăciunul este singura perioadă în care micuţul Tudor, elev în clasa a IV-a la Şcoala din Hangu, o comună din judeţul Neamţ, simte cu adevărat gustul copilăriei. În restul anului,...
Crăciunul este singura perioadă în care micuţul Tudor, elev în clasa a IV-a la Şcoala din Hangu, o comună din judeţul Neamţ, simte cu adevărat gustul copilăriei. În restul anului,...