Trei seisme în 12 ore, în România
De la miezul nopții și până în jurul prânzului au avut loc în România trei cutremurile de peste două grade intensitate, potrivit Institutului de Fizica Pământului. Primul seism a avut...
Știri din domeniul social din România: educație, sănătate, comunitate și probleme care influențează viața de zi cu zi.
De la miezul nopții și până în jurul prânzului au avut loc în România trei cutremurile de peste două grade intensitate, potrivit Institutului de Fizica Pământului. Primul seism a avut...
Directorul artistic al Festivalului Internaţional "George Enescu", Ioan Holender, și-a anunțat retragerea de la conducerea festivalului. El a declarat, pentru Mediafax, că ediţia prestigiosului eveniment artistic din 2015 va fi...
La cererea publicului, musicalurile „Hänsel și Gretel” și „Peter Pan” revin la Opera Comică pentru Copii. Conducerea Operei Comice pentru Copii a decis programarea unei reprezentatii suplimentare pentru spectacolul „Hänsel...
PLOIEȘTI. Shopping City propune o premieră: Un mărțișor - gigant realizat sub îndrumarea unui meșter popular de către toți copiii ce vor fi prezenți în mall pe 1 martie. Cei...
Chris Simion își provoacă cititorii. Noul său roman, publicat de Editura TREI, se lansează în 40 de zile, 40 de orașe, 40 de librării, 40 de întâlniri cu cititorii. În...
Pe manșeta primei pagini, a ediției a II-a a EVZ, se titra cu litere de-o șchioapa: „Constantinescu președinte!”. Titlul era ilustrat cu un desen al celebrului caricaturist Mihai Stănescu, în...
Știrile de fapt divers, dintre care cele care dadeau diferite picanterii despre cum s-au petrecut diferite crime, erau la loc de cinste în „Bulina roșie ” a anilor în care...
Festivalul Internațional de Film Transilvania (TIFF) și Asociația Culturală Control N organizează cea de-a patra ediție a Transilvania Talent Lab (TTL) – o platformă de training pentru încurajarea cineaștilor la...
Galeriile BMR îşi invită vizitatorii la venisajul expoziţiei „ADIO, FLORI! BUN VENIT, PRIMĂVARĂ!” pe 4 martie 2014, de la ora 19.00, în Strada Semicercului. nr. 10. Evenimentul reprezintă cea mai...
Un număr de 126 de localități din România, adică 1% din totalul unităților administrative teritoale, nu mai sunt locuite. Unele au dispărut cu totul de pe fața pământului, iar din...
Preţul unei călătorii cu mijloacele de transport public din Bucureşti ar putea creşte cu 50 de bani. Propunerea face parte din planul de redresare financiară realizat de conducerea companiei. Proiectul...
Pentru echipa lui Charlie nu mai este importantă recompensa, ci răzbunarea! Pelicula este o versiune contemporană a filmului „The Italian Job„ din 1969, cu Michael Caine în rolul principal. Prezenta...
Timp de două ore, aproximativ 600 de salariaţi ai Regiei Autonome pentru Activităţi Nucleare Drobeta Turnu Severin – membrii ai sindicatelor afiliate Federaţiei „Energetica” Bucureşti – au mărşăluit, strigându-şi nemulţumirile,...
Pe 6 martie 2015, sub genericul „For You, the Half of My World! / Ție, jumătatea lumii mele!”, ICR New York va organiza - cu sprijinul Romanian Business Professional Association...
Doi urşi dependenţi de alcool vor fi mutaţi din Rusia în România, la rezervaţia de la Zărneşti Judecătorii ruşi au decis ca urşii sa fie confiscaţi de la proprietarul lor,...
În județul Alba există 11 localități pustiite, care la recensământul din 2011 aveau câte patru locuitori sau niciunul. De exemplu localitatea Zărieș a fost declarată în urmă cu zece ani...
Agenda teatrală a perioadei 3-23 martie cuprinde 17 spectacole, dintre care trei premiere și șase titluri din repertoriul curent ce vor fi reprezentate pentru prima dată în această stagiune pe...
Expoziţia „Blast of silence” (Tăcere asurzitoare) a artiştilor Flavia Pitiş şi Radu Belcin, va fi vernisată pe 7 martie, la ora 16.00, la Palatele Brâncoveneşti de la Mogoşoaia. Potrivit comunicatului,...
Ziua de 8 martie nu putea trece neobservată la Sala Radio. Atât iubitoarele muzicii de calitate, cât şi cei care doresc să le facă un frumos cadou muzical sunt invitaţi...
Poliţiştii șicomisarii de la Protecţia Consumatorilor au făcut luna aceasta mai multe controale în barurile din municipiu Botoșani. În acestea din urmă, elevii care lipseau de la școală erau o...