Situație de criză la Uzina Dacia. Activitatea a fost întreruptă, producția e în impas

Situație de criză la Uzina Dacia. Activitatea a fost întreruptă, producția e în impas

Dacă Tesla a reușit să facă față cu brio crizei de semiconductori, Uzina Dacia de la Mioveni are mari probleme, ca, de altfel, mai toţi producătorii auto din Europa.

Războiul mileniului se dă pentru tehnologie! Teribila înfruntare economică dintre SUA și China a părut multă vreme o problemă a celor două mari puteri. Încercând să tragă maxim de profit din acest război, fără a se plasa clar într-o tabără sau alta, liderii europeni se află acum într-un impas. Criza de semiconductori amenință să blocheze industria europeană.

Producția a fost oprită

„Lipsa componentelor electronice continuă să afecteze industria auto, inclusiv Dacia. Depunem toate eforturile pentru a limita impactul asupra producţiei şi lucrăm într-un ritm susţinut cu furnizorii noştri. Avem celule de criză la nivelul direcţiilor de Supply Chain şi Achiziţii şi implementăm toate măsurile adecvate. Cu toate acestea, activitatea uzinei Vehicule de la Mioveni este întreruptă luni, 26 iulie”, au transmis reprezentanţii de la Dacia, potrivit ZF.

Problemele nu datează de ieri de azi

Pe fondul crizei microcipurilor, Uzina Dacia şi-a mai trimis angajaţii în şomaj tehnic ultima dată în aprilie. Și în februarie şi martie au fost cinci zile fără producţie, tot din cauza lipsei de componente. Probleme au avut și cei de la Ford, care au oprit producția, tot din cauza lipsei de cipuri, în perioada 26 februarie – 10 martie. Ford România a revenit din iulie la o producţie de trei schimburi pe zi la uzina de la Craiova, reușind să producă 1.000 de maşini pe zi. Uzina Ford de la Craiova, alături de cea din Koln, sunt printre uzinele cel mai puţin afectate de criza microcipurilor, în condiţiile în care alte uzine ale aceluiași constructor de autoturisme au adunat și peste 20 de zile fără producţie în 2021. La Craiova,producţia a fost oprită doar şase zile. E drept, însă, au mai fost și zile în care s-a lucrat în două schimburi în loc de trei. În primele şase luni ale anului, Dacia Mioveni şi Ford Craiova au produs 236.663 de maşini, o creştere cu 26% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, când producția a fost afectată de restricţiile anti-COVID-19. Astfel, Dacia a produs 145.515 autoturisme, iar Ford, 91.148 de unităţi, scrie adevărul.ro.

Ne puteți urmări și pe Google News

Se întâmplă și la case mai mari

Uzinele românești nu sunt singurele care întâmpină asemenea probleme. cel mai mare producător auto din Marea Britanie, Jaguar Land Rover, a declarat că deficitul de cipuri l-a silit să fabrice cu 30.000 de vehicule mai puțin decât planificase. Drept urmare, Jaguar Land Rover a înregistrat o pierdere de 110 milioane de lire sterline în ultimul trimestru și avertizează că probleme suplimentare ar putea să apară în următoarele luni, notează Sky News.