Sinteza zilei (live): Badea împotriva USL, Elena Udrea, de bine, Gâdea râde de o ciufulită

Sinteza zilei (live): Badea împotriva USL, Elena Udrea, de bine, Gâdea râde de o ciufulită

Gâdea are un invitat de marcă, Guy Verhofstadt din Belgia.

Personalitate europeană cu un CV impresionant. A făcut chiar şi Radio Contact în România, unde a lucrat şi Răzvan Dumitrescu. Vorbesc tot despre Băsescu. Guy Verhofstadt explică de ce acesta are susţinere la Bruxelles. Vedem un discurs al lui împotriva lui Barroso, care râde în acest timp. Mă simt singur. Cred că toată lumea se uită la meci. Din păcate olandezii ne conduc. Guy este aplaudat la Bruxelles. Din discurs, deşi este titrat nu se înţelege nimic, dar el pare simpatic. Gâdea spune că Guy este mai drăguţ decât Barroso şi Gâdea îi doreşte belgianului să-i ia locul lui Barosso. Guy ar vrea dar mai trebuie să vrea şi alţii. Cu ce l-o fi momit Varanul. Greu de stabilit, noi avem de toate şi suntem ospitalieri. Suntem în criză şi nu se rezolvă nimic. Guy a lansat un volum la Bucureşti, Ieşirea din criză. Gâdea îi prezintă şi alte cărţi, Guy povesteşte despre ele, ca şi cum noi am şti. Se ajunge la Merkel într-o notă critică. Guy evită să fie radical, cum ar vrea Gâdea dar totuşi îi face jocul. A avut grijă Varanul de belgian, se vede. Dacă nu vorbeşte Gâdea tot timpul parcă emisiunea este mai relaxantă, chiar şi cu Guy. Care are lumea lui şi vorbele lui. E scuzabil că nu se înţelege şi mai uşor de acceptat. Nici nu cunoaştem problematica iar omul are discursul lui. Gâdea vrea să îl tragă pe strada Varanului. Dacă ar fi Prim Ministru în România? Guy nu prea vrea să răspundă şi evită să dea în Băsescu. Măcar puţin, insistă Gâdea. Poate propune Guy o nouă suspendare. Nu propune, vorbeşte la general. Muşcă şi el puţin, de protocol. Democraţia trebuie respectată, aşa în general, în toate ţările. Ieşirea din criză? Cartea lui Guy, lansată la Bucureşti de s-o fi bătut lumea pe ea. Probabil că s-a ocupat Varanul, aici o fi cheia. Gâdea îl întreabă din ea. Ce se poate face pentru a stabiliza situaţia? Disciplină fiscală, solidaritate şi creştere. S-a rezolvat! Guy mai zice şi de austeritate. Nici nu arată a 59 DE ANI, se ţine bine. Se vede că ştie să vorbească în ţări mai sărace. Cred că face şi multe promisiuni.  Cât o mai fi scorul? Vom putea să ne îmbunătăţim nivelul de trai? Inteligentă întrebarea lui Gâdea. Guy răspunde la orice. În general se poate, depinde de politicile care se aplică. O anumită parte a Europei nu va rămâne mereu săracă. Se preconizează o pensie minimă valabilă în toate ţările membre. O idee bună, depinde cine le dă. Ultima întrebare. Câştigă USL? Guy o dă în ceaţă. Pauză. Urmează declaraţii şocante. S-or fi terminat documentele? Badea, în formă zice că belgianul nu era tuns cu rindeaua. Apare şi Dana Grecu, râzând. Sunt doar ei trei. Gâdea zice că nu se uită nimeni la ei. E 3-1 pentru Olanda. Badea zice că nici Băsescu nu se uită la ei. Totuşi urmează chestii tari. Dana spune că România mănâncă bătaie şi USL-ul îşi lansează candidaţii tot pe Naţional Arena. O fi bine? Trecem la MRU, Corina, Udrea. Ajungem la Roman. Oamenii vor aplauda emisiunea , se va auzi şi pe stadion. Badea vorbeşte olandeză. Ei glumesc. Dana nu ştie olandeză. Fac mişto de fotbal şi râd toţi. Mergem la Roman. Vorbeşte Elena Udrea. Începe un recital de limbă moldovenească. Întâmplător toţi cei intervievaţi sunt împotriva Elenei. Unii urăsc şi PDL-ul. Mare realizare gazetărească! Badea face mişto de Marius Nicolae, fostul parlamentar din colegiul Elenei. Badea face un joc de cuvinte cam fără umor. Lor le place. El râde şi de cei intervievaţi. Gâdea îi apără. Badea continuă jocul lui de cuvinte. Cine se bate cu Elena la Roman? Nu se ştie. Trecem la Vişan, Tălmăcean, Popoviciu. Ajungem la un furt de 30 de milioane de euro şi la PDL Dolj şi la Sulfina. Dar ne întoarcem la Elena şi la realizările ei. Gâdea îi face iar reclamă, fără să vrea. Mircea se prinde şi întrerupe. Sar de la una la alta, Câmpina, Mediaş, Izvorani. Unde sunt bazinele? Nu se înţelege mai ales că sunt comparate cu autostrăzi. Bazinele au preţuri diferite pentru că nu au aceleaşi dimensiuni. Dana vorbeşte despre distrugerea unui bazin olimpic. 14 pîrtii de ski. Ştie şi Badea. Iar reclamă pentru Elena. Se ajunge şi la Piatra Neamţ, unde s-a făcut o gondolă, apoi la Braşov, la patinoar, dar şi la cel din Ungaria. Pe ecran apar numai milioane. Cu o seară înainte erau numai miliarde. Badea este sigur că Elena va fi aleasă. Păi nu le organizăm noi, ar zice Dana. Badea cere procurori la Roman şi suspină după Kovesi, care este la Bruxelles.Câteva minute se întreabă cine a ciufulit-o de Dana Grecu. Gâdea insinuează că Badea ar şti ceva despre asta. Numai ei ştiu despre ce vorbesc. A fost ceva nostalgic. Badea vorbeşte despre reţetele puse pe Facebook de Carmen Brumă. Este un gen aparte de emisiune Ajungem la MRU care vorbeşte despre principiul transparenţei cheltuielilor. Orice ar spune el ei, în platou, vor face mişto. Apar în poze MRU şi Corina. S-ar putea să fiu singurul telespectator. Îmi pare cu atât mai rău pentru că sunt doar reluări din emisiunile trecute, pe care le-am văzut. Nu e nimic nou. Mai trag cu ochii la meci. Mutu încă nu intră, se pregăteşte. Ei bat câmpii în emisiune. Intră Mutu. Badea cam incită lumea să iasă la Barroso şi la Merkel. Badea critică USL, care sunt prea aroganţi şi siguri de victoria lor în alegeri. Dana şi Gâdea se sperie. Badea insistă. Gâdea spune că este voie să fie criticat şi USL. Ceea ce se şi întâmplă din sfert în sfert de oră. Dacă nu direct prin aluzii. Ei ştiu că Varanul se uită la meci. Se prezintă un "potpuriu" cu Băsescu şi cu Elena Udrea. Apare şi Boc în ele. Dacă nu şi-au schimbat orientarea cei de la Antena 3 îi laudă pe cei numiţi,  fără să vrea. Intrăm direct în reclame. E razna. Mircea Badea s-a mutat în platoul lui Dana zice că e râsu-pânsu şi laptopul lui Mircea nu merge.

Ne puteți urmări și pe Google News