Simona Halep, despăgubiri din partea WTA în procesul de dopaj. Suma care poate ajunge în conturile sportivei

Simona Halep, despăgubiri din partea WTA în procesul de dopaj. Suma care poate ajunge în conturile sportiveiIlie Năstase, comparat cu Simona Halep / Sursă foto: Facebook/ Simona Halep

Simona Halep este suspendată provizoriu din cauza acuzațiilor de dopaj, dar sportiva română susține că nu a luat voit roxadustat, substanță prezentă pe lista celor interzise. Jucătoarea de tenis ar putea să primească o sumă mare de pabi drept despăgubire.

Simona Halep a luat suplimente nutritive care sunt recomandate într-un contact semnat de WTA. Acest lucru înseamnă că sunt produse certificate care nu conțin subtanțe interzise de Agenția Mondială Anti-Doping (WADA). Este vorba de un contract de co-sposorizare semnat de WTA, în 2006, cu o companie americană care este lider global în ceea ce privește producția de suplimente și vitamine. Acordul cu Health Sciences s-a extins automat la fiecare cinci sau trei ani.

Steve Simon, președintele WTA, a declarat că el crede în programul pe care asociația sa îl are pentru sportivele sale. El a subliniat că și jucăoarele de tenis au încredere în aceste suplimente, inclusiv Halep. „Sunt foarte încrezător că, pe măsură ce trecem prin proces, adevărul va ieși la iveală și ne vom ocupa de el în consecință. Am multă simpatie pentru Simona și nu i-aș pune niciodată la îndoială integritatea” a mai spus Simon. Fostul număr 1 WTA chiar apare în fotografia prin care compania din SUA se face obligată să ofere un program de garantare pentru sportivii sponsorizați din postura de ambasadori ai brand-ului.

Simona Halep poate să primească despăgubiri din partea Health Sciences

În acest contract se precizează că dacă un sportiv este depistat pozitiv cu o subtanță interzisă de pe lista WADA ca urmare a consumului produselor furnizate de Health Sciences, compania americană va da despăgubiri de până la două ori câștigurile sale anuale curente sau până la un milion de euro. Agenția Internațională de Integritate a Tenisului (ITIA) nu recomandă ca sportivii să ia suplimente, ci să urmeze o dietă echilibrată care să satisfacă cerințele nutriționale. Reprezentanții ITIA au mai adăugat că jucătorii de tenis trebuie să analizeze foarte bine cât de multă nevoie au de aceste suplimente și care sunt riscurile la care se expun.

Simona a folosit suplimentele nutritive care au fost prescrise de medici specilizați în sport. Ei au fost cei responsabili pentru verificarea substanțelor care erau înscrise pe etichetă și prospect. În plus, misiunea lor a fost și de a căuta pe internet, veridicitatea produselor. Kathleen Stroia, Senior Vice President WTA când a fost prelungit acordul co compania americană, a spus că asociația a vrut să îndeplinească cerința de lungă durată a sportivilor în ceea ce privește garantarea de suplimente care să fie sigure.

„Jucătoarele de tenis nu numai că au beneficiat de produse testate NSF, ci și suplimente farmaceutice de grad A care le permit să concureze la un nivel înalt în timpul sezonului de 11 luni al WTA. Sportivele noastre sunt încrezătoare că vitaminele și suplimentele le ajută să le alimenteze performanța pe teren, oferindu-le în același timp nutrienții de care au nevoie pentru un stil de viață sănătos în afara terenului”, a mai spus Stroia. Contractul semnat cu Healt Sciences aduce venituri de peste 20 de miliarde de dolari pentru WTA în fiecare an, potrivit Prosport.