Ministrul rus al Apărării: Operațiunea din Siria se apropie de final

Ministrul rus al Apărării: Operațiunea din Siria se apropie de final

Operațiunea din Siria se apropie de final, astfel încât unele probleme ar trebui discutate imediat, a declarat ministrul rus al Apărării, generalul de armată Serghei Shoigu, în cadrul unei întâlniri la Tel Aviv cu omologul său israelian, Avigdor Lieberman.

"Mi-ar plăcea în mod deosebit să discutăm tot ce are legătură cu Siria", a afirmat Shoigu. "Operațiunea se apropie de final și unele probleme trebuie abordate imediat, la fel ca și perspectivele situației din Siria", a adăugat acesta.
Potrivit ministrului rus al apărării, există multe probleme care trebuie discutate în cadrul reuniunii de luni. "În afară de problemele legate de cooperarea noastră militară și tehnică, se vor mai afla pe ordinea de zi lupta împotriva terorismului și situația din regiune", a menționat domnia sa.
 
 Shoigu a sugerat câteva aspecte referitoare la situația din Orientul Mijlociu, care ar trebui luate în considerare. "Întrucât activitățile teroriste din lume au cunoscut o creștere semnificativă, comunitatea globală trebuie să strângă rândurile pentru a lupta împotriva acestui flagel", a spus acesta, exprimându-și încrederea că discuțiile "ne vor ajuta să ne înțelegem mai bine și să intensificăm relațiile de prietenie dintre forțele armate ale Rusiei și ale Israelului."
Ministrul rus al apărării a mulțumit omologului său israelian pentru participarea la cea de-a șasea Conferință de la Moscova privind securitatea internațională, desfășurată în perioada 26-27 aprilie, precum și pentru dialogul constructiv privind problemele regionale de securitate, care a avut loc în paralel cu conferința. "Sperăm să ne revedem la următoarea Conferință de la Moscova, pe care o vom organiza în aprilie 2018. Vă vom trimite, cu siguranță, o invitație", a declarat ministrul Shoigu, adresându-se domnului Lieberman.
Potrivit ministrului rus, Conferința de la Moscova privind securitatea internațională a devenit o platformă "pentru un schimb onest de opinii cu privire la o gamă largă de probleme de interes global".

 

Ne puteți urmări și pe Google News