Biserica prăznuiește astăzi Acoperământul Maicii Domnului, în amintirea unui eveniment care a avut loc pe 1 octombrie 911.
Constantinopolul era asediat de barbari, situația era disperată și se înălțau rugăciuni în toate bisericile din oraș. Inclusiv într-o bisericuță de la periferie, din cartierul Vlaherne. Pe la ora patru, într-o noapte de sâmbătă spre duminică, așa cum relatează Sfântul Andrei cel Nebun întru Hristos și ucenicul său, Fericitul Epifanie, credincioșii au văzut-o pe Maica Domnului intrând în biserică, strălucind ca lumina, urmată de sfinții Ioan Botezătorul și Ioan Teologul și un alai de îngeri. Maica a mers până în mijlocul bisericii și plângând I s-a rugat Fiului ei să salveze orașul de atacatori. Apoi și-a scos acoperământul (maforion) de pe cap și l-a înălțat, ca și cum ar fi acoperit tot poporul și cetatea cu lacrimile și rugăciunile ei. Atacatorii au fost înfrânți în mod miraculos.