Admirând viețile sfinților Simion Stâlpnicul și Daniel Stâlpnicul, ia decizia de a trăi într-un copac, dorindu-și să dobândească pricepere și smerenie. Drept care se suie într-un migdal, unde trăiește neîntrerupt timp de trei ani.

La capătul celor trei ani, un înger al Domnului i s-a arătat Cuviosului, spunându-i că cererea sa a fost auzită și i-a cerut să coboare din copac şi să-şi continue viaţa ascetică într-o chilie.

Printr-un Decret din 535, împăratul Iustinian (527-565) a mutat provinciile regiunii Illyricum de sub jurisdicția Arhiepiscopului de Tesalonic și a ridicat regiunea sa natală la rangul de arhiepiscopie, cu numele de Iustiniana Nova.

Arhiepiscopul Aristides de Tesalonic a acceptat această schimbare, încercând, în schimb, să salveze importanţa politică a oraşului prin aducerea înapoi a sediului guvernatorului provinciei Illyricum, din Iustiniana Prima, în Tesalonic. Acest lucru era dorit și de cetățenii Tesalonicului și de guvernatorul Domnicus.

Cu toții s-au gândit să îi ceară ajutorul Cuviosului David, pentru a aduce această problemă în atenţia împăratului Iustinian, o misiune delicată, având în vedere faptul că acesta abia sfârşise ridicarea celor două oraşe, Iustiniana Nova şi Iustiniana Prima.

După atâţia ani de viaţă de izolare, Cuviosul David a ieşit la lumina zilei. Înfăţişarea sa se schimbase: părul îi cădea până la brâu, iar barba îi ajungea până la tălpi, în vreme ce chipul îi strălucea ca soarele. Însoţit de doi ucenici ai săi, Teodor şi Dimitrie, Cuviosul a pornit către capitală.

Faima sa mergea înainte, aşa că, la sosirea în Constantinopol, întreg oraşul i-a ieşit în întâmpinare. Primirea sa de către Împărăteasa Teodora, soţia lui Iustinian, onorurile şi respectul ce i se arătau au impresionat întreaga asistenţă. Teodora a intrat repede în acţiune, aşa că, la întoarcerea lui Iustinian dintr-o călătorie oficială, i-a prezentat acestuia o imagine favorabilă a Cuviosului. Ca urmare, Iustinian l-a invitat să apară în faţa senatului. Cuviosul David s-a prezentat în faţa Senatului ţinând în mână tămâie şi foc care nu-i ardeau carnea, tămâindu-i pe cei prezenți cu mâna goală. Înfăţişarea Sfântului precum şi minunea pe care o văzuse cu ochii săi îl determină pe Iustinian să accepte prompt cererea.

Purtînd vestea cea bună, Cuviosul a plecat către Tesalonic, dar nu avea să vadă cetatea decât de departe, căci, abia trecând vasul cu care călătorea de peninsula Halkidikí, Sfântul David şi-a dat sufletul în mâinile Domnului. Aceasta s-a întâmplat cândva între anii 535 şi 541 d.Hr..

Moaştele Cuviosului David se găsesc astăzi în Biserica Sfântului Dimitrie din Tesalonic.