RĂZBOIUL declarațiilor: Președintele primește o replica EXTREM de dură din partea unui SENATOR. „Domnul Iohannis abundă în declaraţii stupide”
- Iulia Moise
- 19 iulie 2018, 22:16
În urma declarațiilor făcute joi de către președintele Klaus Iohannis, Șerban Nicolaie, liderul senatorilor Partidului Social Democrat a ținut să îi transmit un mesaj președintelui.
Din punctul de vedere al acestuia, parlamentarii sunt în slujba poporului, nu a unei persoane, fie ea şi preşedintele României, şi nicăieri în Constituţie, în procedura de legiferare nu apar entităţi, a declarat Şerban Nicolae.
„Observ, nu fără amărăciune, că domnul Iohannis abundă în declaraţii stupide, folosind neadevăruri şi pe alocuri chiar inepţii. Spre exemplu, a început prin a spune că vrea să se refere la cele mai dezbătute legi din spaţiul public din ultima perioadă - Legile Justiţiei - iar apoi a afirmat că acestea au fost dezbătute fără transparenţă şi într-un timp foarte scurt. Asta ar fi unul dintre neadevăruri. Inepţia constă în faptul că cere parlamentarilor ceva, orice ar fi acest lucru, în condiţiile în care în Constituţie avem un text expres care spune că parlamentarii sunt în slujba poporului, nu a unei persoane, fie ea şi preşedintele României, şi că orice mandat imperativ este nul. Eu constat că nul este şi discursul domnului preşedinte, iar dacă este să-i fac un bilanţ al Preşedinţiei, aş spune că nulă este şi Preşedinţia. Poate schimbă ceva în ultimul an, dar mă îndoiesc”, a afirmat senatorul PSD pentru Agerpres, informează Digi24.
Pe de altă parte, a arătat acesta, chestiunea legată de Comisia de la Veneţia „este citită prost şi înţeleasă deloc”. Nicolaie a mai menționat și că Iohannis pare obligat să respecte Constituția împotriva voinței sale.
„Nicăieri în Constituţie, în procedura de legiferare nu apar entităţi, fie ele cât se poate de respectabile, ceea ce înseamnă că ar duce la concluzia că Parlamentul nu mai este unica autoritate legiuitoare şi nu mai reprezintă voinţa poporului român, ci un fel de organ de execuţie al opiniilor din exterior, din corpul profesional selectat şi aşa mai departe. Şi atunci e greu să apuci un capăt logic în tot ceea ce a spus domnul Iohannis astăzi. Probabil că ăsta este şi motivul pentru a simţit nevoia să vorbească scrâşnit şi sacadat, în ideea că s-ar putea să suplinească şi să dea consistenţă şi coerenţă discursului. E păcat, dar deja ne-am obişnuit, domnia sa se consideră un oponent politic, un fel de politician de Opoziţie, chiar dacă îndeplineşte funcţia ce mai importantă în stat, îşi îndeplineşte atribuţiile scrâşnind din dinţi şi fiind obligat de Constituţie împotriva voinţei sale, mai are să ne spună că exercită şi Preşedinţia României împotriva voinţei sale, dar probabil că asta este logica de campanie”, a argumentat Şerban Nicolae.
Potrivit senatorului social-democrat, discursul lui Iohannis nu conține vreun element util. Aceasta îl mai acuză pe președinte și de faptul că niciodată nu a inițiat vreun dialog sau o dezbatere publică în ceea ce privește promulgarea legilor.
„Şi lucrul flagrant, pe care l-am şi sesizat în plenul Senatului, este că, în toată această perioadă, singura persană cu funcţie publică, parte a procesului de legiferare, fie şi prin instituţia promulgării legilor, care nu a iniţiat niciodată o dezbatere publică, un dialog constructiv, cu analize de opinii alternative în privinţa Legilor Justiţiei, este exact preşedintele României. Cel care deplânge lipsa dialogului şi dezbaterii este cel care ar fi avut această posibilitate şi care nu a făcut nici cel mai mărunt gest în acest sens”, a adăugat liderul senatorilor PSD.
Preşedintele Klaus Iohannis a anunţat joi că a fost nevoit să promulge Legea 304/2004 privind organizarea judiciară, după ce a epuizat toate procedurile de contestare, şi a solicitat Parlamentului reintroducerea în circuitul legislativ a Legilor Justiţiei odată cu sesiunea de toamnă