Senatul i-a pus ”gând rău” senatoarei Diana Șoșoacă. Ce vor să facă liberalii
- Mihnea Talau
- 6 aprilie 2021, 15:40
PNL dorește să schimbe regulamentul Senatului pentru a o pedepsi pe colega Diana Şoşoacă. Liberalii, iniţiatorii proiectului, consideră că senatoarea Diana Şoşoacă are, de la începutul mandatului, un comportament neadecvat și neregulamentar.
Aceștia au făcut și un prim pas în acest demers. Liberalii au trimis o scrisoare celorlalte grupuri parlamentare din Senat, în care solicită sprijin pentru propunerile de modificări din Regulament.
Faptele considerate a fi abateri disciplinare
Conform acestora, următoarele fapte comise de un senator constituie abatere disciplinară:
- Nerespectarea prevederilor din Regulamentul Senatului. - Exercitarea abuzivă a mandatului de senator. - Comportamentul calomnios sau injurios la adresa unui alt parlamentar sau demnitar.
Printre sancţiunile avute în vedere în cazul nerespectării regulamentului se numără reţinerea de bani din indemnizaţie.
Se cere sancționarea Dianei Șoșoacă
Senatorii PNL cer, în ședința Biroului Permanent al Senatului, sancționarea senatoarei Diana Șoșoacă pentru că sfidează „orice normă legală și orice regulă a bunului-simț în cea mai prestigioasă instituție a țării”. Potrivit unui document prezentat în ședința PNL și publicat de senatoarea Alina Gorghiu pe pagina sa de Facebook, liberalii cer celorlalte partide din Parlament să se alăture demersului.
„Este inadmisibil să mai tolerăm ca parlamentarul Diana Iovanovici Șoșoacă să sfideze orice normă legală și orice regulă a bunului-simț în cea mai prestigioasă instituție a țării. O asemenea atitudine reprezintă o gravă ofensă atât Parlamentului, cât și românilor.
Încalcă măsurile sanitare, nu poartă mască de protecție în sala de plen a Senatului, dând în permanență dovadă de iresponsabilitate. Instigă la ură și haos în luările de cuvânt din plenul Senatului, jignește, aduce ofense și grave acuzații neîntemeiate, utilizează discurs homofob, xenofob și extremist.
Sunt prea multe derapaje care pun în pericol buna funcționare a Legislativului.”, se arată în documentul pe care senatorii PNL îl vor prezenta Biroului Permanent al Senatului, scrie Digi24.
Alina Gorghiu, cea mai vehementă
„Prea multe derapaje care pun în pericol buna funcționare a Legislativului. Astăzi, în Biroul Permanent al Senatului, grupul senatorilor PNL propune acest demers pentru păstrarea unui standard necesar în Parlament. E nevoie de reacție, din partea tuturor senatorilor, la populism, extremism, lipsă de decență, nerespectarea regulamentelor în mod constant. E nevoie de această delimitare. Doar așa putem lucra la creșterea credibilității acestei instituții”, scrie Alina Gorghiu, într-un mesaj pe Facebook.