Nikolai Ivanovici Ejov, supranumit piticul sângeros, a fost executantul docil, de o morbidă eficienţă birocratică, al ordinelor lui Stalin în anii Marii Terori.
Succesorul lui Genrik Iagoda (executat în 1938), Ejov a fost lichidat în 1940 sub acuzaţii nu mai puţin suprarealiste decât cele formulate în cadrul anchetelor pe care le condusese el însuşi. Biroul lui Stalin a fost în toţi acei ani o veritabilă bucătărie a canibalului (spre a relua titlul unei faimoase cărţi din anii '70 de André Glucksmann).
În revista "Times Literary Supplement" din 10 septembrie 2010, traducătorul lui Vasili Grossman în engleză, Robert Chandler, a publicat un articol despre povestea fiicei adoptive a lui Ejov în care face referire la o povestire a autorului romanului "Viaţă şi destin" (Polirom, 2010) intitulată "Mama". Scrisă în 1960, nuvela a circulat în samizdat şi a fost publicată abia în perioada Gorbaciov. Cu maximă fineţe psihologică şi cu o impresionantă cunoaştere a detaliilor vieţii politice şi literare din Rusia stalinistă, Chandler examinează destinul tragic al fiicei adoptive a cuplului Nikolai Ejov - Evghenia Solomonovna Ejova, cea care, la mijlocul anilor '30 avea un "salon literar" frecventat de numeroase celebrităţi, între care Mihail Solohov, Mihail Kolţov, Solomon Mikhoels şi Isaac Babel. Babel şi Koltsov au fost condamnaţi la moarte şi executaţi ca spioni în 1940, Mikhoels a fost asasinat în 1948 din ordinul lui Stalin. De altfel, Babel a avut la un moment dat o relaţie intimă cu Evghenia, în perioada în care aceasta lucra la Ambasada sovietică din Berlin (în 1932, înainte de căsătoria cu Ejov). Fiica adoptată, Natalia, avea să devină personajul central al povestirii lui Grossman.
În momentul în care Ejov a realizat iminentul final al carierei sale de poliţist-şef al dictaturii staliniste (deci şi certitudinea suprimării sale), el a decis să divorţeze de Evghenia, sperând că acest lucru ar putea să îl salveze. Spera de asemenea ca Natalia (devenită Nadejda în proza lui Grossman) să scape de prigoană. Lucrurile sau precipitat, Evghenia s-a internat în spital, unde s-a sinucis, la 34 de ani, luând o supradoză de somnifere (oferite de fostul ei soţ). Pentru Natalia, Ejov era un părinte tandru cu care se juca de-a v-aţi ascunselea. Într-un asemenea joc avea Natalia să ajungă în biroul personal al lui Ejov. Aici a găsit într-un sertar un album cu fotografii de copii morţi. Şocată, a alergat spre tatăl său, uitându-se direct în ochii lui. Şocul s-a transformat în spaimă. S-a aruncat în braţele dădacei, care nu a ştiut să spună vreodată ce anume provocase acest moment îngrozitor. Scena apare în povestirea lui Grossman unde dădaca îi răspunde lui Ejov că nu se ştie ce-a putut să îi provoace o frică atât de puternică fetiţei: "Dumnezeu ştie, este doar un copil". Probabil că Natalia a văzut în ochii comisarului poporului pentru afacerile interne abisul dezumanizării. Când NKVD-ul l-a arestat pe Nikolai Ejov în aprilie 1939, în sertarul biroului său s-au găsit patru gloanţe de revolver înfăşurate în hârtie pe care era scris de mână cu creionul: Zinoviev, Kamenev, Smirnov. Ivan Smirnov, unul dintre veteranii bolşevici care îl susţinuseră pe Troţki în lupta cu Stalin, nu murise din primul foc. Natalia a fost trimisă ulterior la un orfelinat, i s-a schimbat numele, a reuşit să studieze acordeonul la o şcoală de muzică. A trăit mult timp în regiunea Kolâma, mega-lagărul de muncă forţată din Uniunea Sovietică. Nu s-a măritat, dar a avut o fiică şi mai mulţi nepoţi. Începând din anii '60, a încercat pe toate căile reabilitarea tatălui ei în care n-a văzut decât o victimă a carnagiului organizat de Stalin. Grossman nu s-a întâlnit niciodată cu Natalia, dar a avut informaţii despre ea de la Zinaida Ordjonikidze, văduva înaltului demnitar bolşevic Sergo Ordjonikidze, comisarul poporului pentru industria grea, care s-a sinucis în 1937.
Pentru Natalia, Ejov a fost o victimă, un simplu instrument al adevăratului super-păpuşar. Pentru milioane de oameni, Ejov a fost arhitectul celei mai înfiorătoare perioade de teroare cunoscută vreodată. Anul 1937 a fost anul triumfului lui Ejov peste piramida de cadavre născută nu din imaginaţia pictorului Vereşceaghin, ci din obsesiile paranoice ale lui Stalin, teoreticianul războiului social, al "ascuţirii luptei de clasă pe măsura înaintării spre socialism". Nu este nimic de reabilitat în raport cu acest monstru, un veritabil, sinistru sociopat. Natalia trăieşte încă în lumea amintirilor ei însângerate, în universul umbrelor tremurânde, al acelor ecouri surde despre care Grossman scria că "au fost repetate de multe ori şi se sting acum în ceaţă".
Recomandările noastre
