Senatul a reparat greșeala Camerei Deputaților. Autonomia Ținutului Secuiesc a picat la vot
- Ionel Sclavone
- 29 aprilie 2020, 15:48
Senatorii au votat în bloc pentru adoptarea raportului de respingere și, implicit, împotirva propunerii legislative inițiată de UDMR, pentru acordarea statutului de autonomie a Ținutului Secuiesc. Proiectul a fost respins cu 126 voturi. În urmă cu câteva zile, pe 23 aprilie, inițiativa legislativă a fost adoptată tacit de Camera Deputaților, după care a ajuns la Senat.
Proiectul legislativ prin care Ținutul Secuiesc devine regiune autonomă a fost depus în Parlament în luna decembrie a anului trecut de doi parlamentari UDMR, Zsolt-Istvan Biro şi József-György Kulcsar-Terza. În expunerea de motive care a însoțit proiectul, inițiatorii au arătat că înfiinţarea regiunii autonome este o expresie a indentităţii istorice a zonei şi va asigura egalitatea de şanse a cetăţenilor şi protecţia identităţii naţionale maghiare.
Proiectul a trecut pe 23 aprilie de Camera Deputaților, fără a fi dezbătut, liderii partidelor parlamentare părând că nu au cunoștință despre existența sa, așa cum a declarat pentru Evenimentul Zilei președintele Camerei Deputaților, Marcel Ciolacu.
„Nu am cunoștință despre acest proiect, nu a ajuns la mine, pe ordinea de zi. Sunt foarte puține proiecte care trec prin adoptare tacită prin Camera Deputaților, dar se mai întâmplă. Probabil că a stat prea mult timp la comisii și dacă nu s-a cerut prelungirea termenului pentru adoptarea raportului, a trecut. Acest lucru nu înseamnă că va fi adoptat. De la Camera Deputaților merge la Senat, unde vor avea loc dezbateri, iar acolo va fi respins cu siguranță. O astfel de lege, care contravine Constituției nu va fi adoptată niciodată”, a declarat Marcel Ciolacu pentru Evenimentul Zilei.
Inițiativa legislativă privind acordarea autonomiei Ținutului Secuiesc a intrat în dezbaterea Senatului, cameră decizională pentru această lege.
Unul după altul, senatorii au ieșit la vot cu aceeași declarație: „Bună ziua sunt senator... votul meu este pentru aprobarea raportului de respingere și împotriva inițiativei legislative”.
Proiectul legislativ a picat la vot cu 126 de voturi pentru respingerea raportului și 9 voturi pentru,