Editura Evenimentul si Capital

Senatul a fost LOVIT crunt de CRIZA financiară. Situaţia neobişnuită

Autor: | | 0 Comentarii | 971 Vizualizari

Bugetul Senatului a fost epuizat cu două luni mai repede deși a fost dublu față de anul trecut. Senatorii sunt nevoiți să își reducă sau chiar anuleze deplasările în străinătate.

Chestorul Camerei superioare a Parlamentului, Tanczos Barna, a recunoscut că nu a reușit să țină în frâu cheltuielile. „Ni se cam termină banii. În ciuda acestui lucru, recunosc că am eșuat în a controla deplasările și de a ține în frâu aceste cheltuieli. Cert este faptul că bugetul de anul acesta, fiind aproape dublu față de bugetul de anul trecut, de acum doi ani și aproape de două ori și jumătate mai mare decât bugetul din 2016, în octombrie vom termina banii, vom cheltui toți banii pe anul acesta pe deplasări externe și aproape toți banii pe diurnă", a spus senatorul potrivit stenogramei ședinței din 15 octombrie.

În acest an senatorii au avut la dispoziție un buget de 2.070.000 de lei pentru deplasări externe, față de 1.000.000 anul trecut, 900.000 acum doi ani, 1.100.000 acum trei ani sau 1.000.000 acum patru ani. „În ciuda acestui fapt, banii, dacă ritmul este menținut de colegi și deplasările nu se vor opri, se vor termina în octombrie. La diurnă, probabil, putem să facem o mică economie, dar la cheltuieli materiale luna asta, dacă mai venim cu două seturi de aprobări, mai mult ca sigur se vor termina banii", a precizat chestorul Senatului.

Președintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu s-a declarat surprins de faptul că senatorii au ajuns la fundul sacului. Tanczos Barna, senator UDMR, a afirmat că în aceste condiții, aleșii Uniunii nu mai pleacă în deplasări. Tăriceanu l-a întrebat dacă în semn de protest.

PSD, prin enatorul PSD Gabriela Crețu, a explicat că banii s-au terminat deoarece „de la 1 iulie 2018 a început dimensiunea parlamentară a Președinției exercitată de România la Consiliul UE, și acest lucru presupune deplasări suplimentare în străinătate față de ritmul normal” și că participarea la aceste evenimente este obligatorie.

În aceste condiții, chestorul Senatului a propus să se renunțe la deplasări în alte state din afara UE. O altă soluție ar fi suplimentarea bugetului din alte surse cu 2,5 la sută. Liderul grupului PSD din Senat, Șerban Nicolae, a venit cu ideea să se împartă cheltuielile cu Camera Deputaților. „Vizitele de pregătire la Bruxelles, la Parlamentul European, în perspectiva pregătirii, n-ar trebui să privească doar Senatul. Bănuiesc că activitățile care se vor face la nivelul dimensiunii parlamentare a președinției României la Consiliul Uniunii Europene sunt comune și ar putea să fie găsită o soluție de echilibru, în așa fel încât pregătirea să se facă colegial, împreună cu cei de la Cameră. S-ar putea ca ei să nu fie în criza bugetară în care suntem noi", a arătat senatorul.

Președintele Senatului a conchis că trebuie găsite soluții deoarece „România nu este atât de săracă încât să se facă de râs”, dar a admis că senatorii au fost cam risipitori.

Primele imagini din interior noii Catedrale! Altar poleit in aur, fantani arteziene, lifturi de 105.000.000 euro!

Pagina 1 din 1



Stirile zilei

Alte articole din categoria: Politica

Alte articole din categorie

capital.ro
libertatea.ro
rtv.net
fanatik.ro
wowbiz.ro
b1.ro
cancan.ro
playtech.ro
unica.ro
dcnews.ro
stiridiaspora.ro

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

CITEŞTE ŞI