Șeful ANPC, mărturisiri publice. Care e marea teamă a lui Horia Constantinescu. Video
- Ionel Sclavone
- 16 august 2023, 16:50
Șeful ANPC, Horia Constantinescu, susține că în următoarea perioadă vor apărea mai multe înregistrări compromițătoare din trecutul său. Într-o înregistrare video, actualul șef al ANPC se descrie drept un fost „golan” ajuns la momentul pocăinței. el spune că în trecut a făcut o mulțime de fapte rele, dar și unele bune. Iar acum preferă să și le mărturisească singur, înainte să apară cine știe ce grozăvii despre el.
Horia Constantinescu, șeful ANPC, a decis să-și mărturisească păcatele tinereții, înainte să-l compromită alții, scoțând la iveală informații și înregistrări din trecutul său. Ajuns la momentul pocăinței, așa cum spune, Constantinescu se descrie drept „un golan” care a făcut mult rău, dar și ceva fapte bune, în compensare. Decizia sa, de a se spovedi publicului, a fost influențată, după cum singur mărturisește, de teama că vor apărea înregistrări compromițătoare din trecutul său. De altfel, recunoaște șeful ANPC, deja a apărut o astfel de înregistrare.
„În ultima vreme atacurile la adresa mea sunt din ce în ce mai multe, din ce în ce mai variate. Apar tot felul de filmulețe, de pe vremea când mă luptam cu cearceaful, nu cu doamna respectivă pe care sincer mi-ar plăcea s-o întâlnesc acum, ca să-i spun că îmi pare rău și că n-am avut un comportament normal. De altfel, în 2017 dădeam un interviu unui ziar din Constanța în care spunem ca un fel de spovedanie tot ceea ce credeam eu că este important pentru a nu părea că vreau să păcălesc”, și-a început prima parte a mărturisirii, șeful ANPC, într-o înregistrare filmată în timp ce conducea.
Decizia sa, de a se spovedi publicului, a fost influențată, după cum singur mărturisește, de teama că vor apărea înregistrări compromițătoare din trecutul său. De altfel, recunoaște șeful ANPC, deja a apărut o astfel de înregistrare. Astfel, fără să dea prea multe detalii, Horia Constantinescu se descrie drept un golan care a făcut și fapte bune, dar și multe fapte rele. Pe acestea din urmă spune că le regretă, mai ales că imaginea sa va rămâne moștenire copiilor.
„Am fost mulți ani din viață un golan care a făcut și fapte bune, dar am făcut și multe fapte rele. Faptele rele le regret în primul rând ca părinte, pentru ceea ce las moștenire copiilor mei, imaginea tatălui lor. Chiar dacă în ultimii șapte ani s-a dedicat protecției consumatorilor, tocmai pentru a-și spăla păcatele”, a mai spus Constantinescu.
Horia Constantinescu la momentul pocăinței
În continuarea spovedaniei sale, Horia Constantinescu își întreabă urmăritorii dacă chiar contează lucrurile rele pe care le-a făcut în trecut, dând de înțeles că ar prefera să fie compensate cu ceea ce a făcut ca șef la ANPC.
„Vreau să vă întreb dacă contează atât de mult ceea ce am făcut în trecut, sau este acum ispășirea unei «condamnări» pentru absolut tot ceea ce a fost în neregulă. Vă las să vă gândiți la acest lucru, dar vă pun în vedere că vor putea apărea materiale video cu mine făcând tot felul de nebunii. Din păcate aparțin trecutului meu, le port în rucsacul personal”, a mai afirmat Horia Constantinescu într-un clip video postat pe TikTok.
Șeful ANPC spune că din momentul în care a candidat pentru funcția de consilier la Costinești a decis să se schimbe. A fost momentul zero în care a decis, ca Mitică de la Ligă, că gata cu faptele rele.
„După anul 2016 când am ales să candidez la Costinești pentru funcția de consilier și în perioada următoare nu m-am abătut un milimetru de la ceea ce cred eu că este o viață asumată. Revin cu filmulețul”, a încheiat Horia Constantinescu în clipul postat pe TikTok, promițând că va reveni.
@horiaconstantinescuanpcÎncă din anul 2017 dădeam un interviu în care fără a fi în niciun fel șantajat îmi asumam trecutul Începând de la faptul că am furat și eu cireșe în copilărie până la multe scandaluri și reacții pe care astăzi le regret toate acestea aparțin trecutului meu De aproape șapte ani m-am dedicat activității pe care o desfășor și astăzi și din dorința de a-mi ispăși păcatele Urmează si alte episoade!♬ original sound - Horia Constantinescu
Un băiat rău cu multe proptele politice
În interviul al care face referire, din 2017, așa zisa lui spovedanie, Horia Constantinescu se prezintă drept un băiat rău și nu prea. El se descria drept un chiulangiu cu note mici, bătăușul școlii, dar care îi ajuta și pe cei în nevoie. De fapt, în materialul respectiv, actualul șef al ANPC își creionează un portret de rebel, așa cum vedem prin filmele americane cu adolescenți neînțeleși, dar capabili de fapte eroice. La școală se descurca la materiile importante - fizica, matematica, limba română, istoria, geografia – dar nu le agrea, chipurile, pe cele care erau neinteresante, teoria construcțiilor de mașini sau biologia.
„Am trăit în cartierele limitrofe ale Bucureștiului acolo unde dacă nu erai atent ajungeai fără pantofi acasă. M-am golănit destul de repede, am petrecut perioada tinereții în mai multe instituții de învățământ, am fost bătăușul școlii. N-am avut note mici la învățătură, am intrat la Liceul Sfântul Sava, la mecanică. Pe vremea aia nu puteai avea pile, eram nouă copii pe loc, nu puteai să dai la o parte nouă copii care învățau foarte bine. Primul 7 la purtare l-am avut în clasa a IV-a. De nebun. N-am fost un copil aliniat. N-am tolerat niciodată nedreptatea… am fost apărătorul copiilor cu handicap, celor nevolnici. Apoi, chiuleam…”, povestea Horia Constantinescu pentru Info-Sud-Est.
Șeful ANPC a fost nepotul lui Miron Constantinescu, primul redactor șef al organului de propaganda al Partidului Comunist, „Scânteia”. O poziție cu multă trecere la ștabii vremii și cu și mai multe beneficii. Chiar el recunoaște că la moartea bunicului au ținut doliu toate țările din blocul comunist. Mai mult, mama sa a fost profesoară la Academia PartiduluI Comunist, „Ștefan Gheorghiu”, de asemenea un loc cu influență.
După Revoluție, Horia Constantinescu a făcut o facultate particulară de Drept și a ajuns în anturajul familiei lui Adrian Năstase. De aici, chiar el povestea, i s-au cam deschis toate porțile, în politică și în afaceri. Așa i-a cunoscut pe mai toți baronii locali din PSD Constanța, de la Nicușor Constantinescu, la Radu Mazăre, la Felix Stroe, Decebal Făgădău etc. Iar mai departe, tot prin prisma relațiilor cu familia Năstase și cu PSD l-a cunoscut pe Liviu Dragnea, despre care spunea că este un om puternic.