Bașcana Găgăuziei, Evghenia Guțul, a fost reținută pe Aeroportul Chișinău. Video
- Sanda Frunze
- 25 martie 2025, 22:33

Republica Moldova. Guvernatoarea regiunii găgăuze, Evghenia Guțul, a fost reținută, marți seară, pe Aeroportul Internațional Chișinău în timp ce încerca să părăsească Republica Moldova.
”Eugenia Guțul, bașcanul Găgăuziei, a fost reținută pentru 72 de ore. Măsura procesual-penală privind documentarea reținerii a fost aplicată chiar pe Aeroportul Internațional Chișinău. Pe parcursul zilei de mâine, CNA va oferi mai multe detalii”, menționează CNA.
Într-o video postat pe Facebook, Evghenia Guțul, cere ofițerilor CNA prezența avocatului său. De asemenea, aceasta solicită un traducător de limbă română. Mai mult, Guțul se arată nedumerită de numărul mare de persoane care ar fi participat la reținerea acesteia.
Reacția lui Ilan Șor condamnat la 18 ani de închisoare
Fugarul, Ilan Șor, a venit cu o reacție după reținerea bașcanului Găgăuziei și acuză actuala guvernare de fărădelegi.
„Percheziții minuțioase, interogatoriu, umilire — la toate acestea este supus acum bașcanul legal ales al Găgăuziei și persoana care, conform Constituției, ar trebui să facă parte din guvern. Fărădelegi și acțiuni criminale cu care Republica Moldova nu se poate obișnui. Cerem încetarea acestor persecuții rușinoase și cinicie! Aceste fărădelegi trebuie înfruntate și despre ele trebuie să se vorbească pe toate platformele internaționale posibile. Nu există nicio justificare pentru josnicia și fărădelegile PAS”, menționează Șor.
CNA a descins cu percheziții la Orhei în legătură cu alegerile din Găgăuzia
În dimineața zilei de 25 martie, angajații Centrului Național Anticorupție și procurori au descins la Orhei într-o cauză penală pornită în legătură cu alegerile bașcanului din Găgăuzia din 2023, pentru fapte precum finanțare ilegală a concurenților electorali, fals în documente și în declarații.
Procuratura Anticorupție a anunțat că a finalizat prezentarea probelor în dosarul Evgheniei Guțul și al unei secretare a oficiului central al fostului Partid „Șor”.
Ambele sunt învinuite de complicitate la finanțarea ilegală a fostului Partid„Șor” și a unui concurent electoral din partea unui grup criminal condus de oligarhul fugar Ilan Șor.
Actualul bașcan al regiunii găgăuze, Evghenia Guțul, este învinuită că, în 2019 – 2022, în calitate de secretară a fostului Partid „Şor”, a fost implicată în transportarea sistematică a banilor în Republica Moldova.
Pe un alt capăt de acuzare, Evghenia Guțul, în calitate de complice, este învinuită că, în septembrie 2022- noiembrie 2022, a coordonat activitatea unor organizații teritoriale ale fostului Partid „Șor” din raioanele Republicii Moldova.
Alți doi oameni ai lui Șor sunt de negăsit
Amintim că deputata Irina Lozovan, acuzată că ar fi primit 30.000 de dolari de la oligarhul fugar Ilan Șor pentru a-l mitui pe primarul orașului Ocnița, ar fi de negăsit. Presa de la Chișinău scrie că deputata s-ar ascunde împreună cu Alexandr Nesterovschi. Ultimul dat în căutare internațională după ce a fost condamnat la 12 ani de închisoare.

Sursa foto: Arhivă EVZ
Irina Lozovan este învinuită alături de soțul său, Pavel Gârleanu, într-un dosar de corupție legat de finanțarea ilegală a Partidului „Renaștere”, afiliat lui Șor. Procurorii cer o pedeapsă de șase ani de închisoare pentru deputată și cinci ani pentru soțul ei.
Ce probe au procurorii în cazul deputatei afiliată lui Șor
Potrivit anchetatorilor, Lozovan, în calitate de deputată și membră a Biroului Politic al formațiunii politice, ar fi acceptat bani de la grupul criminal organizat condus de Ilan Șor. Acesta fiind condamnat definitiv la 18 ani de închisoare pentru fraudă bancară, pentru a sprijini activitățile partidului.
Potrivit procurorului de caz, deputata Lozovan a călătorit în Israel, unde s-a întâlnit cu Ilan Șor. Ea a fost însoțită de alți doi deputați ieșiți din PSRM, Alexandr Nesterovschi și Vasile Bolea. Acuzatorul susține că Irina Lozovan, împreună cu soțul ei au încercat să-l mituiască cu 30 de mii de dolari pe primarul orașului Ocnița. Astfel au vrut să-l convigă să plece de la socialiști și să se alăture mișcării ”Renaștere”, a lui Ilan Șor.
Pavel Gîrleanu, soțul deputatei Lozovan, s-a întâlnit cu primarul pentru a-i da mita în parcarea unui supermarket din Chișinău. Gîrleanu a fost prins în flagrant, chiar în momentul în care când încerca să-i dea alesului local cei 30 de mii de dolari. Și el, și soția sa au recunoscut că au încercat să-i dea bani primarului. Totuși, ei au declarat că sunt banii lor și nu de la Ilan Șor.

Sursa foto: Arhivă EVZ
Tauber a părăsit Republica Moldova
Recent, în presă au apărut informații că Marina Tauber, care este cercetată penal, nu se află în Republica Moldova. Dezvăluirea a fost făcută de către deputatul PAS, Adrian Cheptonar. Informația a fost confirmată și de către Procuratura Anticorupție de la Chișinău. Potrivit instituției, Marina Tauber a părăsit Republica Moldova pe data de 7 ianuarie, prin Aeroportul Internațional Chișinău.