Ședința de Guvern privind criza carburanților, amânată. CES nu și-a dat avizul, iar proiectul de ordonanță a fost blocat până în aprilie
- Maria Dima
- 24 martie 2026, 16:32
Prețul carburanților. Sursa foto: Arhiva EVZȘedința extraordinară de Guvern programată pentru marți, la ora 17.00, în care urma să fie adoptată o ordonanță de urgență privind piața carburanților, a fost amânată. Executivul a anunțat că o nouă dată va fi comunicată ulterior.
Decizia vine în contextul în care proiectul de act normativ nu a primit încă avizul Consiliul Economic și Social (CES), etapă obligatorie în procedura de adoptare.
Avizul CES, amânat până în aprilie
Potrivit informațiilor publicate de CES, instituția a decis amânarea avizării proiectului de ordonanță de urgență privind declararea situației de criză pe piața țițeiului și a produselor petroliere.
Termenul stabilit pentru emiterea avizului este 6 aprilie, în conformitate cu prevederile legale în vigoare.
Reprezentanții CES au precizat că documentația este incompletă, lipsind avizele din partea vicepremierului Marian Neacșu și ale Ministerului Justiției.
Guvernul pregătea declararea stării de criză pe piața carburanților

Guvernul României. Sursă foto: gov.ro
Cu o zi înainte, Guvernul anunțase că urmează să adopte ordonanța în ședința de marți. Decizia fusese luată în cadrul unui grup de lucru convocat de prim-ministrul Ilie Bolojan, în contextul creșterii prețurilor la combustibili.
Potrivit comunicatului oficial, executivul intenționa să declare situație de criză pe piața țițeiului și a produselor petroliere, măsură care ar fi permis intervenții directe asupra pieței.
Măsuri propuse: plafonarea adaosului comercial și controlul exporturilor
Proiectul de ordonanță prevedea o serie de măsuri cu aplicabilitate pe durata stării de criză:
-limitarea adaosului comercial pentru benzină, motorină și materiile prime aferente, pe întreg lanțul economic; -condiționarea exporturilor și livrărilor intracomunitare de acordul prealabil al Ministerului Economiei și al Ministerului Energiei; -reducerea proporției de biocarburant din benzină, pentru scăderea prețului final la pompă.
Durata inițială a acestor măsuri ar fi fost de 6 luni, cu posibilitatea de prelungire succesivă, în funcție de evoluția pieței.
Executivul a mai anunțat că Ministerul Finanțelor, Ministerul Economiei, Ministerul Energiei și Consiliul Concurenței vor monitoriza permanent evoluțiile din sector și vor evalua necesitatea unor măsuri suplimentare.
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.