Securitatea, Miliția şi cei 3 R. Ordinul ministrului: Recuperați, Recondiționați, Refolosiți. De la fiare vechi, la oase și păr uman

Securitatea lui Nicolae Ceaușescu era preocupată în anii '80 de o acțiune care viza recuperarea materialelor refolosibile, potrivit unor documente publicate de CNSAS. Era o campanie națională, organizată prin directivele PCR și ale Consiliului de Stat. Perioada economiilor pe chetuielilor făcute cu diverse materiale a însemnat și un efort de a suplini prin aportul deloc voluntar al românilor.

Utilizarea rațională a resurselor și mișcarea celor „3 R” (Recuperare, Refolosire, Recondiționare) a reprezentat una dintre cele mai ample acțiuni de masă orchestrate de autoritățile comuniste din România înainte de 1989. Sub masca unei griji pentru resurse, campania națională nu avea absolut nicio legătură cu politicile moderne de protecție a mediului. În realitate, era o măsură disperată de a economisi fonduri pentru a susține programul industrial megaloman al lui Nicolae Ceaușescu, un efort care depășea cu mult capacitățile reale ale țării.

Deși în teorie materialele trebuiau să aducă economii masive, în practică, lipsa infrastructurii făcea ca tone de materiale să zacă abandonate prin curțile instituțiilor sau să ajungă direct la groapa de gunoi.

Securitatea și Miliția: De la munca operativă, la sortarea gunoiului

Nimeni nu scăpa de brațul lung al planului de stat, nici măcar temutul aparat represiv. Un document desecretizat din 22 martie 1980, purtând aprobarea Ministrului de Interne de la acea vreme, George Homoștean, demonstrează că Securitatea și Miliția erau complet integrate în acest circuit absurd.

Nicușor Dan, primele declarații publice după moțiune: Exclud alegerile anticipate. Invit la calm, România e o țară stabilă, instituțiile funcționează

Daniel Pancu, din nou antrenor la Rapid. Giovanni Becali: E o alegere pe care a făcut-o cu inima

În loc să se ocupe exclusiv de sarcinile lor specifice, comandanții unităților din Ministerul de Interne au primit directive stricte pentru a se transforma în veritabili manageri de deșeuri. Aceștia trebuiau să organizeze identificarea, strângerea, sortarea și depozitarea resurselor materiale refolosibile.

Birocrația era sufocantă: șefii de unități erau obligați să raporteze lunar stadiul îndeplinirii planului, sub amenințarea directă a sancțiunilor contravenționale.

Planul Ministerului de Interne pe anul 1980

Documentul din 1980 stipula cantități exacte, calculate la nivel de minister, care trebuiau obligatoriu recuperate. Planul era detaliat pe categorii de materiale, ilustrând o economie dusă la extrem.

Metale: 2.400 de tone de metale feroase și neferoase rezultate din reparații sau casări auto.

Metale prețioase: 20 kg de argint, recuperat inclusiv din prafuri, pilituri sau materiale fotosensibile.

Cauciuc și uleiuri: 60 de tone de cauciuc din anvelope uzate și 100 de tone de ulei mineral din carterele mașinilor.

Hârtie și cartoane: 1.100 de tone. Era strict interzisă arderea oricărui petic de hârtie, ordonându-se expertizarea arhivelor vechi și colectarea ziarelor.

Textile și lemn: 550 de tone de deșeuri textile (inclusiv transformarea echipamentelor uzate în haine pentru deținuți) și 2.800 de tone de deșeuri lemnoase.

Document al Ministerului de Interne privind acțiunea 3R, 1980. sursa: CNSAS

De la resturi menajere la păr uman

Poate cel mai șocant aspect al „Programului de măsuri” era nivelul de micro-management al sărăciei. Punctul 12 al documentului cerea colectarea a 60 de tone de materiale atipice. Pe lângă cioburi de sticlă, faianță sau mase plastice, regimul ordona inclusiv strângerea oaselor și a părului uman.

Mai mult, unitățile care dețineau bucătării sau popote erau obligate să organizeze „sectoare zootehnice” pentru a valorifica resturile menajere. Transformând astfel unitățile de miliție și securitate în micro-ferme agricole.

Pentru ca toate aceste directive să fie aplicate, regimul a apelat la arma sa preferată: propaganda. Comandanții trebuiau să desfășoare o „intensă muncă politico-educativă” pentru a trezi conștiința revoluționară a subofițerilor, astfel încât aceștia să înțeleagă „importanța deosebită” a sticlelor goale și a fiarelor vechi pentru economia națională.

Hazul de necaz, bancuri și umor

În fața unui sistem care planifica economia până la ultimul fir de păr și ultimul ciob de porțelan, societatea românească s-a apărat prin singurul mijloc disponibil: umorul. Absurdul situației a generat nenumărate bancuri care circulau clandestin.

Unul dintre cele mai cunoscute anecdote ale epocii surprinde perfect ironia refolosirii disperate. Venită din lipsa produselor de bază. Iată un banc din acele vremuri.

Un cetățean mergea pe stradă cu un sul de hârtie igienică în mână. Un altul se apropie curios și îl întreabă:

— Nu vă supărați, de unde ați luat hârtia igienică?

— Acum câteva minute am scos-o de la Nufărul

Documentul din 1980 publicat de CNSAS rămâne o mărturie clară a modului în care regimul comunist a deturnat resursele umane și instituționale. Inclusiv pe cele ale aparatului de forță, într-o campanie ridicolă și falimentară, mascată sub lozinca grandioasă a economiei naționale.