Secretul lui Bachus, varianta informatică. Gestionarul recidivist și suta de mii de euro

Secretul lui Bachus, varianta informatică. Gestionarul recidivist și suta de mii de euroSursa foto: Piyabay

Un recidivist a fost condamnat la șase ani cu închisoarea, după ce a operal ilegal în sistemul informatic al firmei și a luat aproape 100.000 de euro, bani pe care i-a jucat la pariuri.

În luna martie 2019, bucureșteanul Florian Costan s-a prezentat la angajare la  firma Vaillant Group SRL.

Costan a prezentat cu acel prilej un cazier judiciar falsificat, care nu menționa nici antecedentele sale penale și nici mai ales interdicția legală impusă acestuia, respectiv cea legată de interzicerea ocupării unei funcții de gestionar.

Cum a virat în contul personal 485.752,75 lei

Angajat în firmă pe postul de „referent de specialitate financiar-contabilitate”, Florian Costan a descărcat din softul de contabilitate un fișier de model text, ce avea completate datele furnizorilor de servicii, scrie Just News.

Apoi a modificat contul IBAN al furnizorilor cărora societatea la care lucra trebuia să le efectueze plăți, ștergând contul real al respectivelor companii și introducând contul personal.

După care, prin online banking, el a efectuat un număr de trei operațiuni financiare constând în transferul interbancar din contul societății Vaillant Group SRL în contul personal, a sumelor de 13.280,40 lei – la data de 16.04.2019, 276.545,49 lei – la data de 23.04.2019 și 195,926,86 lei la data de 09.05.2019.

În total, 485.752,75 lei. Sumă pe care și-a însușit-o, evident, pe nedrept. Această faptă a întrunit elementele constitutive ale infracțiunii de fraudă informatică în formă continuată, faptă prev. de art. 249 alin. 1 C .P., cu aplic. art. 35 alin.1 C.P. (3 acte materiale).

Judecătoria Buftea a fost mai blândă

La de 6 aprilie 2020, Florian Costan a fost condamnat de Judecătoria Buftea la pedeapsa de doi ani de închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de fraudă informatică.

La aceasta s-au mai adăugat 3 luni de închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de neexecutarea sancţiunilor penale, 6 luni de închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de fals material în înscrisuri oficiale, 3 luni de închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de uz de fals.

La pedeapsa cea mai grea, de 2 ani închisoare, instanța a adăugat sporul obligatoriu de 1/3 din celelalte pedepse, respectiv 4 luni închisoare, în total 2 ani şi 4 luni închisoare.

La care a adăugat din nou pedeapsa restantă de 1 an şi 6 luni închisoare, astfel că în final inculpatul urma să execute pedeapsa de 3 (trei) ani şi 10(zece) luni de închisoare. În plus, Costan trebuie să achite firmei Vaillant Group SRL suma de 485.752,75 lei, reprezentând daune materiale.

Ne puteți urmări și pe Google News