Secretele unei cafele perfecte. Momentul în care trebuie adăugată, după ce ai pus apa la fiert
- Iulia Moraru
- 18 iulie 2023, 07:23
Gustul unei cafele rafinate este într-adevăr apreciat de oricine, dar obținerea unui gust perfect poate fi o provocare. Pentru a atinge acel gust mult dorit, este important să cunoști câteva secrete ale preparării cafelei.
Specialiștii în prepararea cafelei au dezvăluit că importanta este și momentul în care adaugi cafeaua, după ce ai pus apa la fiert. De asemenea, importantă este și temperatura apei, care nu trebuie să depășească o anumită temperatură.
Când trebuie să adaugi cafeaua, după ce ai pus apa la fiert
Pentru a obține o cafea perfectă, temperatura apei joacă un rol crucial și trebuie să atingă cel puțin 90 de grade Celsius. Odată ce acest prag este atins, se poate adăuga cafeaua.
Pentru prepararea a 160 ml de cafea, se folosesc 100 de grame de cafea măcinată. Se amestecă cu grijă până când ingredientele se omogenizează complet, iar apoi se oprește focul. Cu toate acestea, băutura nu trebuie servită imediat. Este recomandat să fie lăsată acoperită pentru o perioadă de aproximativ 3 minute, astfel încât aromele să se dezvolte în mod corespunzător.
Este esențial să evităm prelungirea contactului apei cu cafeaua, deoarece gustul dorit poate dispărea. După această perioadă scurtă, băutura poate fi savurată în voie, fie simplă, cu zahăr sau lapte, în funcție de preferințele individuale.
De ce trebuie să mai ții cont când prepari cafeaua
Pentru a obține o cafea delicioasă, este important să avem în vedere câteva ingrediente și sfaturi oferite de bariști experimentați. Unul dintre ponturile esențiale se referă la alegerea tipului de cafea utilizat, în special atunci când preparăm cafea la ibric. În acest caz, boabele de cafea Arabica sunt considerate opțiunea ideală.
Un alt aspect important este alegerea unui ibric de dimensiuni reduse, fabricat din cupru. Acest material contribuie la menținerea gustului cafelei și nu necesită un timp de preparare prea îndelungat. De asemenea, mânerul ibricului ar trebui să fie lung.
Pentru a evidenția pe deplin gustul și aroma cafelei, este recomandat să utilizăm apă rece. Experții ne sfătuiesc să evităm apa de la robinet, care poate conține impurități și mirosuri nedorite. Cea mai bună opțiune este apa îmbuteliată, de la magazin.