Seara în care galeria Rapidului a fost învinsă de Sabău

Seara în care galeria Rapidului a fost învinsă de Sabău

La meciul cu CFR, "ultraşii" i-au cerut "Moţului" să demisioneze şi au boicotat repriza a II-a

Echipa Rapid a câştigat sâmbătă, pe teren propriu, derby-ul cu formaţia CFR Cluj (scor 3-2). Meciul a avut o desfăşurare captivantă, fiind cel mai frumos din acest debut de campionat. "Scuipătoarea" din Giuleşti, turaţie mare Ardelenii au condus cu 2-0 la finalul primei reprize, dar gazdele au revenit uimitor, în ciuda faptului că au evoluat cu un om în minus. Finalul primului act i-a găsit pe suporterii rapidiştii cu nervii întinşi la maximum. Giuleştenii au cerut insistent demisia antrenorului Ioan Ovidiu Sabău, i-au înjurat pe fotbalişti, apoi au părăsit peluza în semn de protest. Prezent la "oficială", tehnicianul Viorel Hizo se şi vedea începând cel de-al şaselea pe banca echipei din Grant. La final, Daniel Pancu, simbolul Rapidului, a dezaprobat gestul fanilor. "La pauză, simţeam ceva în aer. Am fost catastrofe totale în prima repriză. Băieţii vorbeau în vestiar, după meci, că suporterii ar trebui să-şi ceară scuze jucătorilor", a spus "Pancone". Fanii se mai gândesc însă în privinţa scuzelor. "Încă suntem supăraţi pentru eliminarea din Liga Europa. Mai discutăm despre iertare", a spus unul dintre membrii galeriei. Iuliu Mureşan, preşe dintele CFR-ului, a fost înjurat ca la uşa cortului de suporterii de la tribuna 1. Oficialul se înscrie pe lista celor scuipaţi şi jigniţi în Giuleşti, cel mai greu nume fiind francezul Luis Fernandez.

Ne puteți urmări și pe Google News