Se modifică vârsta de pensionare! Salariații care pot ieși mai devreme la pensie. Ce condiţii trebuie să îndeplinească

Se modifică vârsta de pensionare! Salariații care pot ieși mai devreme la pensie. Ce condiţii trebuie să îndeplinească Masteratul, inclus în stagiul de cotizare. Sursa foto: Arhivă EVZ

A intrat în vigoare o nouă lege, care le permite salariaților din anumite domenii să iasă mai devreme la pensie. Este vorba despre persoanele care au lucrat în termocentrale pe bază de cărbune sau în extracția de cărbune și se încadrează în grupa I și/sau grupa a II-a. Pentru dovedirea cotizației, Casa Națională de Pensii Publice a stabilit modelul de adeverință.

Legea 74/2022 a intrat deja în vigoare și prevede pensionarea mai devreme a unei categorii de salariați. Ea este dedicată personalului termocentralelor pe bază de cărbune sau celui din extracția cărbunelui. Cei care au obținut grupa I sau grupa a II-a pot ieși mai devreme la pensie.

Proiectul legislativ publicat în Monitorul Oficial vine în completarea articolului 30 din Legea 263/2010 privind sistemul de pensii publice. Ea introduce un nou alineat în articolul 30, care are următorul cuprins: „Este asimilată stagiului de cotizare în condiții speciale de muncă perioada anterioară datei de 1 aprilie 2001, în care salariații au desfășurat activități dintre cele prevăzute la alin. (1) lit. i), în locurile de muncă încadrate conform legislației anterioare în grupa I și/sau grupa a II-a de muncă”.

Modele de adeverință pentru dovedirea stagiilor de cotizare

Dovedirea stagiilor de cotizare în condiții speciale de muncă (potrivit art. 30 alin. (1) lit. i) și alin. (44) din Legea nr. 263/2010) se face cu adeverinţa eliberată potrivit legii de angajatorul la care a lucrat persoana respectivă sau, după caz, de deținătorul legal al arhivei acestuia.

Ne puteți urmări și pe Google News

Modelul de adeverință pentru a dovedi anii cotizați a fost stabilit de către Casa Națională de Pensii Publice. Adeverințele vor fi eliberate în vederea stabilirii drepturilor de pensie, respectiv a recalculării.

Autoritățile atrag atenția asupra faptului că adeverințele care fac obiectul Legii nr. 74/2022 se eliberează doar în situația persoanelor pentru care angajatorii au întreprins toate măsurile legale în vigoare până la data de 01.04.2001, privind încadrarea în grupe superioare de muncă.

Există două modele de adeverință pentru dovedirea stagiilor de cotizare, câte unul pentru fiecare grupă. Acestea prevăz datele personale ale salariatului și ale companiei la care este angajat. De asemenea trebuie precizată perioada în care a fost desfășurată activitatea și procentul din grupă obținut. De asemenea, salariatul poate trece și observații cu privire la locul său de muncă sau la perioada de cotizare.

Adeverința trebuie semnată atât de salariat, cât și de angajator.

Modelele de adeverință pot fi descărcate de pe site-ul oficial al Casei Naționale de Pensi Publice.