E nevoie de instituţii înnoite, altfel existând riscul deschiderii cutiei Pandorei şi să se compromită serios un status quo îndeajuns de comod şi ipocrit, mai spune acesta.

„Intrat în vigoare acum ceva mai mult de 10 ani, tratatul de la Lisabona a permis un pas înainte dar a şi demonstrat că şi-a trăit deja traiul. Născut din falimentul proiectului care stabilea o Constituţie a Europei, a absorbit circa 80% din conţinutul acesteia.

Tratatul de la Lisabona a fost fructul noului tandem fanco-german compus atunci din Angela Merkel, doritoare pe vremea aceea, în 2007, să înfrunte preşedinţia germană a UE în timpul primului semestru al acelui an şi de Nicolas Sarkozy, care abia ales ca preşedinte în Franţa, intenţiona să pună în aplicare ideea sa de „mini-tratat” care ar fi închis criza instituţională provocată de dublul „nu” francez şi olandez în referendumurile din mai şi iunie 2005.

Faţa nevăzută a adevăratelor probleme din UE

Finalmente, prin intermediul canalelor parlamentare tratatul a fost aprobat, după multe tatonări şi referendumuri naţionale. Denunţat de opozanţii Constituţiei europene că s-a „trădat democraţia”, tratatul n-a avut niciodată susţinerea populară. Europa suferă de pierdere de încredere din partea cetăţenilor săi, iar Brexitul este doar faţa cea mai vizibilă a unei derive care are rădăcini vechi.

Cu câteva luni înainte de începerea Conferinţei asupra viitorului Europei, e timpul ca Uniunea să înveţe şi să-şi recunoască propriile greşeli. Şi să tragă învăţăminte de la fondatorii săi, începând cu Robert Scuman şi Declaraţia sa şi care în acest an va sărbători 70 de ani de la înfiinţare. Europa merită o mare reformă. Fiindcă nimeni nu poate spune că e mulţumit de Europa care există astăzi. În faţa tuturor acestor lamentări mai mult sau mai puţin justificate, UE trebuie să iese rapid din situaţia actuală, să se gândească la prezent şi mai mult la viitor. Asta însemnând noi politici şi noi soluţii concrete.

Această dorinţă de înnoire este indisolubil legată de elaborarea unui nou tratat

Nimeni altcineva ca Europa nu se află astăzi într-o aşa periculoasă dezordine instituţională. E timpul pentru pentru mai multă simplitate, exact cum spunea Schuman fondatorul. Şi e timpul unei mai directe responsabilităţi politice. La simpla întrebare despre cine prezidează Uniunea Europeană, răspunsurile sunt totdeauna confuze: este preşedintele Comisiei? este preşedintele Consiliului european? o fi ţara care din când în când prezidează preşedinţia timp de 6 luni a UE? sau preşedintele Băncii centrale europene? dar dacă e preşedintele Eurogrupului? sau Înaltul reprezentant al Uniunii pentru afaceri externe şi politica de securitate? dar nu cumva este „perechea franco-germană”?. Care se pare că da…

Dacă este o Europă democratică, va trebui să aibă un preşedinte care o reprezintă, ales în mod democratic

UE merită să fie reprezentată de o personalitate excepţională. Numai dacă va avea o legitimitate politică fără cusur va fi în stare nu numai de să apere valorile de respect şi progres care au dat viaţă visului european, dar şi să se opună acelora care vor să distrugă aceste valori.

Iar democraţia supranaţională are nevoie de o adevărată politică transnaţională într-o circumscripţie unică, europeană: fiindcă vom putea avea adevărate mişcări politice europene doar dacă vor fi votate direct de cetăţenii europeni. Iată de ce trebuie ieşit din acest „staus quo” care durează de prea mult timp. Iată pentru ce trebuie să mergem dincolo de Tratatul de la Lisabona. Euroscepticii vor avea un mare necaz, dar va fi un avantaj pentru Europa şi pentru cetăţenii săi”, a scris Sandro Gozi în Huffingtonpost.

Te-ar putea interesa și: