Scene de groază într-un tren din România. Un tânăr a fost găsit spânzurat

Scene de groază într-un tren din România. Un tânăr a fost găsit spânzuratTren CFR. Sursa foto: Facebook

Eveniment șocant petrecut, sâmbătă, într-un tren din România. Un bărbat în vârstă de 26 de ani, care călătorea cu cu Interregio Iași - București a fost găsit spânzurat în toaletă. Tânărul a urcat în tren la Iași și se presupune că a apelat la gestul extrem prin care și-a luat viața la puțin timp după ce garnitura s-a pus în mișcare.

În gara Nicolina el l-a întrebat pe controlor dacă toaletele sunt funcționale. Atunci când a fost descoperit în toaletă, bărbatul, originar din județul Vaslui, era fără suflare. Controlorul l-a informat pe mecanicul de locomotivă, care a oprit trenul în gara Crasna.

Un tânăr în vârstă de 26 de ani a fost găsit fără suflare în toaleta unui tren care mergea de la Iași la București

După ce a fost descoperit, pesonalul trenului au alertat poliția. Interregio a staționat aproximativ o oră în gara Crasna din județul Vaslui pentru efectuarea cercetărilor.

Bărbatul a fost resuscitat de personalul medical ajuns la locul cu pricina, dar nu a mai putut fi salvat și a fost constatat decesul.

smurd,

SMURD. Sursa foto: Arhiva EVZ

Medicii nu l-au mai putut salva

„Biroul Judeţean Poliţie Transporturi Vaslui a fost sesizat, prin apel la 112, de către şeful de tren al InterRegio 1162, care circulă pe relaţia Iaşi – Bucureşti, cu privire la faptul că a găsit un călător spânzurat, inconştient, într-una dintre băile trenului. În gara Crasna din comuna Albeşti, judeţul Vaslui, bărbatul de 26 de ani, din Vaslui, a beneficiat de manevre de resuscitare, aplicate de cadre SMURD, însă, din nefericire, a fost constatat decesul acestuia”, au transmis reprezentanții Poliției județene Vaslui.

Principala variantă în acest caz este cea a sinuciderii

Trupul tânărului a fost transportat la Serviciul de Medicină Legală din Vaslui pentru efectuarea necropsiei. Poliţiştii au deschis o anchetă în acest caz. Principala pistă care e luată în calcul, cea a unei sinucideri.

Ne puteți urmări și pe Google News