Scandalos! Papa Francisc şi premierul Spaniei sunt inconştienţi FOTO

Scandalos! Papa Francisc şi premierul Spaniei sunt inconştienţi FOTO

Papa Francisc nu a purtat din nou masca la întîlnirea cu premierul spaniol Pedro Sanchez. Nu este pentru prima dată când Suveranul Pontif a apărut în public fără masca de protecție.

Imaginile cu Papa Francisc fără masca la întâlnirea cu premierul spaniol Pedro Sanchez au fost făcute publice chiar de politician pe social media. „Vă mulţumesc pentru că m-aţi primit la Vatican, a scris pe Twitter Sanchez după întâlnire, alături de fotografii cu el şi soţia sa, împreună cu Suveranul pontif, cu toţii fără mască. Măştile de protecţie nu au fost purtate nici în timpul unui discurs ţinut cu această ocazie de papa Francisc în faţa unui public distanţat fizic şi aşezat pe scaune, după cum se poate vedea într-o înregistrare video publicată de Vatican.

Premierul şi soţia sa purtau măşti de protecţie la sosirea la Palatul Apostolic de la Vatican, însă nu le mai aveau la ieşirea din clădire.

Obiceiul papei Francisc de a nu folosi masca de protecţie, în pofida răspândirii epidemiei de coronavirus şi la Vatican, inclusiv în rândul membrilor Gărzii Elveţiene, îi uimeşte pe observatori. Papa Francisc, căruia i-a fost extirpată o parte dintr-un plămân în urma unei infecţii din tinereţe, ar fi prin urmare expus unui risc ridicat în cazul în care ar contracta virusul.

Marţi, suveranul pontif a purtat pentru prima dată mască la o slujbă publică, când împreună cu alţi lideri religioşi a participat la Roma la o întâlnire internaţională de rugăciune pentru pace. A doua zi, însă, în timpul audienţei săptămânale de la Vatican, a putut fi văzut din nou fără mască de protecţie.

Sanchez a declarat că el şi papa Francisc au căzut de acord asupra necesităţii abordării pandemiei de coronavirus prin multilateralism şi cu o atitudine orientată spre construirea "unei lumi mai corecte şi mai binevoitoare".

Ne puteți urmări și pe Google News

Într-o declaraţie separată, Vaticanul a indicat că afacerile Uniunii Europene, migraţia şi relaţiile Vatican-Spania s-au numărat, de asemenea, printre subiectele discutate în cadrul întrevederii. Numărul membrilor Gărzii Elveţiene infectaţi cu noul coronavirus a ajuns la 13, a informat vineri acest corp militar care asigură securitatea Papei Francisc, după ce alţi doi membri ai săi au fost testaţi pozitiv.

La sfârşitul săptămânii trecute, Vaticanul a anunţat că o persoană care locuieşte în aceaşi reşedinţă cu papa a fost testată pozitiv pentru noul coronavirus şi plasată în izolare.

Image

Sanchez a spus că el şi Papa Francisc au căzut de acord asupra necesităţii abordării pandemiei de coronavirus prin multilateralism şi cu o atitudine orientată spre construirea “unei lumi mai corecte şi mai binevoitoare”.

Image

Nicio persoană nu a purtat mască la această întâlnire, după cum se vede în imaginile de mai sus,  informează Agerpres.