Scandal uriaș în cazul ”Ferma Băneasa”? Demers de ultim moment în cazul avocatului Robert Roșu

Scandal uriaș în cazul ”Ferma Băneasa”? Demers de ultim moment în cazul avocatului Robert Roșu

Condamnarea la 5 ani de închisoare cu executare în dosarul ”Ferma Băneasa” – după ce fusese achitat pe fond- a avocatului Robert Roșu a pus pe jar întreaga comunitate a profesioniștilor în științe juridice, fiind numeroase semne de întrebare în acest dosar.

Neclaritățile referitoare la repartizarea acestui dosar la un anumit complet de judecători ai Înaltei Curți de Casație și Justiție au declanșat o avalanșă de acuzații, venind din partea colegilor avocatului, precum și din partea Uniunii Naționale a Barourilor din România, arată un material exclusiv Gandul.

Luni au fost declanșate verificări privind respectarea legii şi regulamentelor în legătură cu repartizarea aleatorie a dosarului ”Ferma Băneasa”. Preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (ÎCCJ), Corina Alina Corbu, a dispus verificări cu privire repartizarea aleatorie a dosarelor la toate secţiile ÎCCJ.

Documentul de ultimă oră prezentat de Gândul arată că avocații care îl reprezintă pe avocatul Robert Roșu solicită sesizarea Inspecției Judiciare în vederea efectuării de verificări asupra respectării prevederilor legale şi regulamentare în legătură cu acest dosar cu miză, în care au mai fost condamnați omul de afaceri Remus Truică și Prințul Paul al României, alături de doi cetățeni israelieni – Benyamin Steinmetz şi Tal Silberstein.

Ne puteți urmări și pe Google News

A fost direcționată repartizarea dosarului ”Ferma Băneasa”?

Dosarul ”Ferma Băneasa” a fost repartizat la ”completul negru” – așa cum a fost etichetat în mass-media – format din Ionuț Matei, Florentina Dragomir și Ioana Ilie, însă există suspiciuni foarte mari că această repartizare nu a fost aleatorie, ci direcționată.

Completul condus de judecătorul Ionuț Matei de la ÎCCJ a desființat sentința dată pe fond de instanța Curții de Apel Brașov și, la rejudecare, a schimbat încadrarea juridică la avocatul Robert Roșu din ”trafic de influență” în ”aderare la grup infracțional organizat și complicitate la abuz în serviciu a unor funcționari publici din diverse instituții ale statului implicate în lanțul retrocedării bunurilor în cauză”.