SCANDAL de PEDOFILIE în sânul Bisericii Catolice. Toți EPISCOPII și-au înaintat demisia Papei

SCANDAL de PEDOFILIE în sânul Bisericii Catolice. Toți EPISCOPII și-au înaintat demisia Papei

Conferinţa episcopală a anunţat vineri că cei 34 de episcopi chilieni veniţi la Roma şi-au înaintat demisia papei, în contextul unui scandal de pedofilie din ţara lor.

Episcopii din Chile vor ca Suveranul Pontif să decidă ce se va întâmpla cu ei, potrivit agerpres.

 

„Noi, toţi episcopii prezenţi la Roma, ne-am pus posturile în mâinile Sfântului Părinte pentru a decide în deplină libertate soarta fiecăruia dintre noi”, conform unei declarații de presă.

În total 34 de episcopi din Chile au fost convocaţi între 15 şi 17 mai pentru a se reuni cu papa Francisc, în urma unor grave erori şi omisiuni în gestionarea cazurilor de abuzuri, mai ales cele legate de cazul episcopului Juan Barros, acuzat că l-a acoperit pe preotul Fernando Karadima.

Papa Francisc a vorbit, recent, despre decizia unui episcop de a face un pas în spate.

„Când citesc asta, mă gândesc la mine, pentru că sunt un episcop și va trebui să îmi iau „la revedere””, a afirmat Suveranul Pontif.

O parte din presa internațională a interpretat aceste comentarii ca referindu-se la scandalul amintit, deși nicio declarație oficială în acest sens nu a fost făcută de Vatican.

Ne puteți urmări și pe Google News