Scandal la o biserică din Republica Moldova: Preot tras de barbă și scos cu forța din altar
- Daniela Cuțu
- 16 iulie 2025, 21:57
Sursa foto: Facebook / Victor GrosuScandal la biserica din Grinăuți, raionul Rîșcani, unde tensiunile dintre enoriași și reprezentanții Mitropoliei Moldovei au escaladat într-o scenă care pare desprinsă dintr-un film. Cu mașini luxoase, preoți și reprezentanți bisericești au venit „să ia în primire” biserica și au încercat să-l înlăture pe parohul Constantin Turtureanu. Localnicii l-au scos, însă, cu forța. L-au tras de barbă, l-au îmbrâncit și i-au cerut să părăsească biserica în care a slujit de zeci de ani.

Sursa foto: 142719403 © Roman Volskiy | Dreamstime.com
Imaginile de la fața locului sunt revoltătoare. Într-o atmosferă tensionată, preotul Constantin Turtureanu a fost dat afară din biserică în aplauzele și huiduielile unor localnici furioși.
„Afară! Afară!”, se aude pe fundal, în timp ce unii îl trag de haine, iar alții cer intervenția poliției. Unii preoți veniți cu SUV-uri negre de teren au schimbat imediat lacătul de la ușa bisericii.
Motivul conflictului
Scandalul de la biserica din Grinăuți a început în urmă cu trei săptămâni, după ce parohul Turtureanu a decis să treacă de la Mitropolia Moldovei la cea a Basarabiei. O parte dintre enoriași nu a fost de acord cu decizia și a cerut înlăturarea lui.
Mitropolia Moldovei, aflată în subordinea Patriarhiei Ruse, a trimis reprezentanți să preia oficial bunurile bisericii și să instaleze un nou paroh. Aceștia susțin că dețin toate actele necesare.
„Avem documente pentru teren, imobil și comunitate. Am solicitat o comisie de predare-primire la primărie. Am primit cheile și am venit să deschidem ușile”, a declarat Arsenie Bazatin, blagocinul de Rîșcani.
Mitropolia reacționează
Mitropolia Moldovei a venit cu o reacție reținută. Vicarul mitropolitan Ioan Moșneguță a declarat că Mitropolia nu a încurajat violența, dar că „oamenii din sat și-au exprimat nemulțumirea față de deciziile părintelui”.
„Mitropolia monitorizează cazul, dar nu încurajează ura. Credincioșii își apără parohia”, a mai spus acesta.
Mitropolia Basarabiei tace
Mitropoliei Basarabiei, nu a venit, deocamdată, cu o reacție privind acest conflic.
După începutul războiului din Ucraina, tot mai multe parohii din Republica Moldova au decis să treacă de la Mitropolia Moldovei la cea a Basarabiei, aflată sub tutela Patriarhiei Române.
Scandalul de la biserica din Grinăuți arată că diviziunile din societate se resimt chiar și în sânul comunităților religioase. Din păcate, suferă cei care ar trebui să găsească liniștea în credință.