Scandal la HC Zalău. Jucătoarele îl acuză din nou pe Gheorghe Tadici de comportament abuziv

Scandal la HC Zalău. Jucătoarele îl acuză din nou pe Gheorghe Tadici de comportament abuzivgheorghe tadici / sursa foto: captura video

Mai multe jucătoare de la HC Zalău au semnalat, sub protecția anonimatului, comportamentul antrenorului Gheorghe Tadici considerate de acestea ca fiind abuziv și vulgar. Tadici, în vârstă de 73 de ani și fost selecționer al naționalei, conduce echipa penultimă clasată din Liga Florilor, potrivit gsp.ro.

Gheorghe Tadici, acuzat de jucătoarele lui HC Zalău de comportament abuziv

Mai multe jucătoare de la HC Zalău, care au dorit să-și păstreze anonimatul, au semnalat metodele de pregătire ale lui Gheorghe Tadici, pe care le consideră dure, precum și criterii de sancționare și limbajul folosit de antrenor.

Tadici, fost selecționer al naționalei, conduce echipa penultimă clasată în Liga Florilor, iar circumstanțele le-au detererminat pe jucătoare să povestească experiențele pe care le descriu drept „înfricoșătoare și  un adevărat coșmar”.

O jucătoare a încetat să mai vină la echipă din cauza comportamentului abuziv al tehnicianului

Mai multe jucătoare au reclamat că, după ce au primit programul de antrenamente cu doar două ore înainte, au fost supuse alergărilor și sprinturilor intense înainte de meciuri, precum și exercițiilor de gimnastică pe parchet. Unele sportive au fost sancționate financiar cu amenzi de 200–500 de lei, iar limbajul folosit de antrenor a fost descris de acestea drept jignitor.

Handbal

Hanbal. Sursa foto: Pixabay

Într-un caz, o jucătoare a refuzat să mai participe la antrenamente și a apelat la consiliere psihologică. Alte sportive au relatat că, după deplasări, erau trezite dimineața la ora 9:00, nu li se permitea să iasă din cămin după ora 22:00, iar supravegherea permanentă și pedepsele suplimentare le-au afectat starea de sănătate și performanța la antrenamente.

Acuzații la adresa lui Gheorghe Tadici, făcute publice pe un grup de Facebook

Pe un grup de Facebook dedicat handbalului, mai multe jucătoare au relatat dificultățile întâmpinate în echipa condusă de Gheorghe Tadici, menționând sancțiuni financiare, programul de antrenament comunicat în ultimul moment și exerciții fizice solicitante. Unele dintre ele au semnalat și probleme legate de condițiile de alimentație și analiza video prelungită.

Jucătoarele au mai afirmat că, după meciuri, sunt nevoite să aștepte până când antrenorul se prezintă și că sunt supuse unor pedepse și observații constante pentru greșeli, ceea ce le afectează starea fizică și psihică.

Gheorghe Tadici respinge acuzațiile handbalistelor de la HC Zalău

Antrenorul Gheorghe Tadici a declarat că nu era la curent cu problemele semnalate de sportive și a afirmat că o parte dintre ele provin de la o jucătoare aflată în litigiu la Comisie. El a precizat că anumite dificultăți medicale sau psihologice ale acesteia existau înainte de venirea la echipă și că regulamentul intern prevede sancțiuni pentru abateri de la program.

Tadici a negat acuzațiile privind limbajul jignitor sau pedepsele excesive, afirmând că programul de antrenamente este comunicat cu cel puțin 24 de ore înainte și că vizionările video sau mesele sunt organizate conform regulilor interne. Tehnicianul a mai subliniat că echipa are o tradiție de 43 de ani în prima ligă și că activitatea sa managerială și de antrenor respectă standardele clubului.